Actualitate
CSM Ceahlăul, încă un amical înainte de start

■ galben negrii au învins cu 3-1 pe Unirea Mirceşti, într-un ultim test înainte de reluarea campionatului ■ CSM Ceahlăul a disputat şapte jocuri amicale, aproape cît un tur de sezon ■ în jocurile de pregătire, pietrenii au obţinut trei victorii, un egal şi au fost înfrînţi tot de trei ori ■
Amînarea primei etape din returul Ligii 4 de fotbal din cauza toanelor iernii nu i-a ţinut în casă pe jucătorii liderului, CSM Ceahlăul. Elevii profesorului Gabriel Rădulesu au disputat duminică, 4 martie, un nou joc de verificare, pe teren propriu, în compania formaţiei Unirea Mirceşti, o fruntaşă a întrecerii judeţene din Iaşi (locul II), meci încheiat cu victoria pietrenilor, 3-1 (0-1). Oaspeţii au deschis scorul în prima repriză după o evoluţie curajoasă şi pe alocuri aspră în condiţii de teren îngheţat, însă în partea a doua gazdele au egalat prin Robert Vasile (min. 60) şi s-au desprins prin reuşitele lui Andrei Apostol (75) respectiv Daniel Popa, pe final. „A fost un joc util, cu o echipă care în primele 30 de minute a jucat bine, a fost arţăgoasă, după care, cu trecerea timpului, s-a văzut că a mai pierdut din energie. Pentru noi a fost bine că am rămas în ritm, în condiţiile în care debutul de campionat s-a amînat“, a declarat antrenorul principal Gabriel Rădulescu. În partida cu Unirea Mirceşti, tehnicianul pietrean, ajutat de secunzii Valentin Avădanei, Lidi Chertic şi Florin Anton a trimis în teren următoarea formulă de echipă: Cîmpeanu – Smău, Vali Rotaru, Andreş, Marius Rusu, Parfeni, C. Rotaru, Copoţ-Barb, Pântea, Apostol, Mateiciuc. Au mai evoluat pe parcursul partidei: Chelaru (portar), Robert Vasile, Nicolau, Zaharia şi D. Popa. În celelalte şase jocuri din perioada de pregătire, toate disputate pe teren propriu (sintetic), CSM Ceahlăul a înregistrat următoarele rezultate: 1-3 cu CSM Roman (locul 2, Liga 3, Seria I), 0-5 cu Aerostar Bacău (locul 1, Liga 3, Seria I), 3-1 cu Viitorul Curiţa (Liga 4, Bacău), 2-1 cu Bucovina Rădăuţi (Liga 3, Seria I), 5-1 cu Siretul Dolhasca (Liga 4, Suceava), 2-2 cu CSM Paşcani (Liga 3, Seria I) şi 1-2 cu Gauss Bacău (locul 1, Liga 4 Bacău). Duminică, 11 martie, CSM Ceahlăul reia campionatul, în etapa a X-a a ligii judeţene urmînd să primească vizita formaţiei Zimbru Vînători Neamţ. După cum se ştie, pietrenii domină autoritar întrecerea judeţeană şi sînt destul de puţine şanse să cedeze şefia pînă la încheierea întrecerii, principala contracandidată fiind Bradul Borca, care e la 3 puncte în spate.

-
Actualitate2 săptămâni,
Nemţenii au votat. Ce spun politicienii. De la vocea poporului la criza politică
-
Politica2 săptămâni,
Cum au votat nemțenii la primul tur al prezidențialelor. Locurile II-IV au fost adjudecate altfel decât la nivel de țară
-
Actualitate2 săptămâni,
PSD: PA de la guvernare. Da’ de ce nu şi din politică?!
-
Actualitateo săptămână,
BCE schimbă banii din portofelele europenilor! Adio, 20 și 50 de euro!
-
Actualitate2 săptămâni,
La poale de Ceahlău, Ranger Junior, o altfel de școală. Una extrem de utilă și de actualitate
-
Actualitateo săptămână,
Nemțenii, invitaţi la PIATRA OPEN CHAMPIONSHIP!
-
Politica2 săptămâni,
Un rezultat cert despre preferatul românilor la prezidențiale din 2025. Mari emoții pentru Crin și Nicușor
-
Actualitateo săptămână,
Rezultatele primului tur la alegerile prezidențiale au fost validate de Curtea Constituţională. A fost respinsă o contestație