Actualitate
CSM Ceahlăul – CS Mioveni: 0-1. Suporterii au învins, chiar dacă jucătorii Ceahlăului au pierdut, după ce au ratat ca-n curtea şcolii
Ratările monumentale, „ca-n curtea şcolii”, au privat Ceahlăul de puncte în meciul disputat sâmbătă, 26 august, pe teren propriu, cu CS Mioveni.
Oaspeţii au marcat repede, la prima ocazie avută, în minutul 14, iar apoi Ceahlăul s-a întrecut în ratări, care mai de care mai monumentală, culminând cu cea a lui Josemar Agostinho, pe final de meci, care a reuşit contraperformanţa să nu înscrie deşi a avut toată poarta goală în faţă.
În ciuda rezultatului nefavorabil, pot fi evidenţiaţi doi câştigători în tabăra pietreană. În primul rând tânărul fundaş Bogdan Bacalu. A făcut un meci de excepţie, având o evoluţie solidă în apărare, dar şi urcări apreciate în atac.
De altfel, pentru evoluţia sa, a câştigat şi aprecierea spectatorilor, intervenţiile sale fiind răsplătite cu aplauze de suporteri.
Cei care sunt, ca personaj colectiv, ceilalţi câştigători ai partidei de sâmbătă. Prezenţi, nu în număr atât de mare precum s-ar fi dorit, cei aproximativ 3.500 de suporteri au dat dovadă că iubesc echipa şi că ştiu, pot şi doresc să îşi susţină favoriţii chiar şi când aceştia sunt conduşi şi chiar pierd meciul după ratări exasperante.
Dovadă, aplauzele şi scandările de încurajare ce s-au făcut auzite pe mai tot parcursul meciului, la pauză şi chiar la final, atunci când imaginea suporterilor rămaşi pe stadion, chiar şi după o înfrângere, pentr a-i aplauda pe jucătorii galben-negri, a fost una care prin frumuseţea ei a mai şters din gustul amar al eşecului. Evident, „maestrul” care a condus ceremoniile în acest sens a fost peluza, cei de la Gate 7 fiind din nou la datorie.
În condiţiile în care Ceahlăul a fost campioana ratărilor – pentru cele ale lui Patrick Petre putând fi găsite scuze, dar pentru cea a lui Josemar nefiind prea multe de spus, în apărarea sa – Mioveni a fost echipa care a jucat exact după scenariul ce trebuia pentru a obţine cele trei puncte.
A început „la cutie”, apărându-se exact şi absorbind fără probleme iureşul ofensiv de debut al Ceahlăului, după care a lovit letal, ajutată şi de noroc, la prima ocazie avută.
Acest lucru s-a întâmplat în minutul 14, după o fază de atac a celor de la Mioveni. Tincău a pătruns în careu, a şutat, Krell a reuşit să respingă, dar, cu noroc, mingea i-a revenit jucătorului de la Mioveni şi acesta i-a centrat lui Blănaru care a înscris fără probleme.
Apoi, jucătorii de la Mioveni au apelat la tot arsenalul pentru a păstra rezultatul – joc exact în apărare şi contraatacuri purtate în viteză, dar şi trageri de timp jenante şi accidentări închipuite – fiind ajutaţi în mod evident de ratările exasperante ale Ceahlăului.
Ratări înregistrate în special în a doua repriză, atunci când principalul pietrean, Cristian Pustai, a riscat mai mult după efectuarea schimbărilor, trecând la un joc cu doi atacanţi împinşi, în condiţiile în care jucătorii trimişi în teren au fost în majoritate de profil ofensiv.
Dar… „azi n-a vrut să intre”, după cum a rezumat plastic un suporter amărât de rezultat, şi Ceahlăul a plecat la vestiare învinsă, fără niciun punct, deşi a jucat mai bine decât adversarul, semn că ratările nu ţin loc de puncte şi „n-ai cum să faci puncte dacă nu eşti în stare să o dai în aţe”, după cum a punctat un alt suporter prezent la meci.
Urmează meciul de joi, 31 august, din Cupă, în faţa unui adversar redutabil, de Superligă, Universitatea Cluj, iar pentru a spera la o minune este necesar care jucătorii să se recupereze cât mai bine şi mai rapid, atât fizic, cât şi psihic, iar publicul să fie din nou prezent, în număr şi mai mare, la stadion. Şi poate joi… o să intre.
Colţul suporterilor
Josemar Agostinho nu e deloc pe placul unor suporteri care l-au contestat vehement, mai ales după ratarea monumentală. O suporteriţă înfocată a Ceahlăului a cerut chiar reprezentanţilor presei să îl întrebe la conferinţă pe principalul Pustai de ce îl mai introduce în teren. Răspunsul, hâtru, a fost dat de un alt suporter: „ca să-l facă de râs”.
Alegerea suporterilor ar fi Robert Ciobanu, titular, în condiţiile în care, e drept la primul meci oficial, Selmani Santiago nu a performat nici el. Pe locul doi în topul preferinţelor suporterilor e situat Patrick Petre, pentru postura de titular, iar Jaquite e şi el contestat pentru că nu ajută mai mult echipa pe fază ofensivă.
„Domn profesor, fă ceva”, i-au cerut la un moment dat suporterii antrenorului Cristian Pustai, în a doua repriză, iar profesorul a făcut: a introdus un al doilea atacant şi a mutat ofensiv, însă golul n-a venit. La conferinţa de presă, profesorul Pustai a făcut o remarcă interesantă: mutarea sa ofensivă a lăsat loc ca jucătorii de la Mioveni să iasă mai uşor şi mai des pe contraatac şi aceştia ar mai fi putut marca şi al doilea gol.
Centralul meciului, bucureşteanul Laurenţiu Ene, a fost aprig contestat de suporteri, care l-au apostrofat pentru modul în care a condus partida, dar mai ales pentru cum a tolerat tragerile de timp ale oaspeţilor şi pentru neacordarea unei lovituri de la 11 metri în minutele de prelungire. Scandările nu pot fi reproduse.
Jucătorii adverşi care au mimat accidentări şi care au stat tolăniţi pe gazon minute în şir au fost şi ei „alintaţi” de publicul prezent, cu trimitere la „bărbăţia” de care dau dovadă, singura remarcă ce poate fi reprodusă fiind una ironică în care Daniel Toma era trimis să încerce la actorie, pentru că la fotbal nu s-ar prea pricepe. Şi nici nu şi-ar dori, mai mult fiind predispus la o postură mai puţin masculină, în poziţia… „tolănit, deşi nefaultat”.
Filmul meciului
min.4 – lovitură liberă din marginea careului, execută Neicuţescu care îi pasează lui Jaquite, care şutează slab
min.6 – fază rapidă de atac a Ceahlăului, dar se semnalizează offsaid
min. 11 – Savu şarjează pe extremă, însă centrarea sa e prinsă de portarul de la Mioveni
min. 14 – lovitură liberă executată slab de Onişa, prinde portarul advers
min.14 – atac rapid al celor de la Mioveni, Tincău e blocat în primă fază de Krell, dar mingea îi revine cu noroc şi îi pasează lui Blănaru care înscrie pentru 0-1
min.15-17 – Ceahlăul se precipită în atac, dar nici centrarea lui Albino, nici încercarea lui Llullaku nu duc la marcarea golului egalizator, fundaşii adverşi intervenind sigur
min. 27 – Neicuţescu şutează, dar este blocat, urmează o lovitură liberă bătută de Onişa, resping fundaşii adverşi, iar Guţea pleacă pe contraatac, însă e blocat de providenţialul Bacalu, care trimite în corner. Execuţie periculoasă la colţul scurt, însă prinde Krell.
min. 33 – Bacalu centrează, Llullaku reia cu capul pe lângă poartă
min 35 – şutul lui Albino este blocat, iar Mioveni pleacă pe contraatac, însă iese inspirat din poartă Krell
min. 40 – centrarea lui Albino este deviată periculos, portarul de la Mioveni respinge în corner. Execută Llullaku, reprimeşte mingea de la un coechipier, centrează, iar un jucător al Ceahlăului reia cu capul peste poartă
min. 42 – şutul lui Neicuţescu, după o pasă în interiorul careului de la Savu, este blocat de un adversar
min. 45 – Bacalu primeşte prea uşor un cartonaş galben după un fault de joc
min. 45 – Cărăruş de la Mioveni primeşte şi el galben după ce îl ţine de tricou, din spate, pe Jaquite, plecat în atac după o recuperare la mijlocul terenului.
min. 46 – şuţ Llullaku pe lângă poartă
min. 50 – Onişa execută o lovitură liberă, dar centrarea e respinsă de apărătorii de la Mioveni
min. 52 – Neicuţescu şutează peste poartă
min. 53 – Blănaru şutează pe lângă poarta lui Krell. El a fost bine talonat de Bacalu, care nu a intervenit decisiv, pentru a nu risca un al doilea cartonaş galben, dar l-a jenat suficient pentru a-l determina să rateze ţinta
min.54 – Herea „culcă”, din dribling, un fundaş al Ceahlăului, dar şutează pe lângă poartă
min. 56 – Jaquite şutează bine, portarul advers respinge în faţă, dar Llullaku nu ajunge la timp pentru a relua. Urmează un contraatac al celor de la Mioveni, rezolvat însă de acelaşi Bacalu printr-o intervenţie sigură
min. 59 – şut Savu din marginea careului, după o centrare respinsă, fără rezultat pe tabelă
min. 60 – atac rapid Mioveni, centrare prinsă de Krell
min. 63 – lovitură liberă după un fault la Neicuţescu, şutează Patrick Petre, pe poartă, dar şi pe portar, care respinge
min. 74 – ocazie mare pentru Petre, şutul său, uşor deviat, trece puţin pe lângă poartă
min. 76 – Petre e lansat în careul advers, dar şutul său, din postură de unu la unu cu portarul advers este blocat
min. 82 – centrare Anton, Ciobanu reia slab cu capul
min. 84 – Neicuţescu centrează după o fază prelungită de atac a Ceahlăului, dar Josemar „comite” ratarea meciului, reluând cu capul, din marginea careului mic, pe lângă poarta goală
min. 86 – Neicuţescu reia cu capul pe lângă poartă, după o centrare bună a unui coechipier
min. 90+4 – Patrick Petre „croşetează” fundaşii adverşi, dar centrarea sa este respinsă în corner. După executarea loviturii de la colţ, mingea ajunge la un jucător al Ceahlăului care şutează spre poartă, mingea fiind blocată de un fundaş de la Mioveni. Suporterii şi banca tehnică au cerut lovitură de la 11 metri, considerând că fundaşul advers a lovit mingea cu mâna, însă centralul a făcut semn ca jocul să continue, considerând probabil că mingea a fost şutată de la distanţă mică.
Formaţiile
CSM Ceahlăul – Krell, Bacalu, Jalbă, Vişinar, Albino, Jaquite (min. 61 – Forisz), Onişa (min. 61 – Petre), Llullaku (min. 69 – Ciobanu), Savu (min. 61. – Anton), Neicuţescu, Selmani (min. 80 – Josemar)
CS Mioveni – Croitoru, Traşcu, Gomes, Ignat, Şerbănică, Toma (min. 74 – Dandea), Cărăruş, Guţea (min. 80 – Duţan), Herea (min. 74 – Bolohan), Blănaru, Tincău (min. 64 – Coşereanu).
FOTO: GELU CRĂCANĂ
-
Actualitate21 de ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitateo săptămână,
Petrocart Piatra Neamț: o tăcere asurzitoare
-
Prima pagină2 săptămâni,
Catalogul electronic. Iată școlile din Neamț care-l vor folosi
-
Actualitateo săptămână,
PNL Neamț și-a anunțat lista de candidați la alegerile parlamentare
-
Actualitate2 săptămâni,
Starea învățământului nemțean la deschiderea noului an școlar (II)
-
Actualitate2 săptămâni,
Ursul împușcat la Borlești era înregistrat cu GPS
-
Prima pagină2 săptămâni,
Demisie surprinzătoare! Senatorul Liviu Brătescu demisionează din PNL, acuzând „cumetrii politice”
-
Eveniment2 săptămâni,
44 de hectare de teren arse în două zile