Actualitate
CSM Ceahlăul – buget de avarie. Fostul finanţator asigură salariile jucătorilor până în vară
Reprezentanţii CSM Ceahlăul au transmis recent că echipa funcţionează cu un buget de avarie. Până acum, concret, doar fostul finanţator a acceptat să achite salariile curente până în vară.
„În ultima perioadă, discuțiile privind identificarea unor soluții concrete pentru stabilitatea financiară a clubului au rămas exclusiv la nivel declarativ. Grupul de lucru constituit de autorități nu a produs niciun rezultat concret, iar dincolo de mesaje și promisiuni, nu a fost făcut niciun pas real.
Singura variantă realistă pe termen scurt, chiar dacă vorbim tot de câteva luni, rămâne modificarea ghidului de finanțare. Până în acest moment, însă, nu a fost primit vreun răspuns în acest sens.
În tot acest timp, cheltuielile clubului trebuie acoperite. Echipa de management împreună cu fostul finanțator au găsit o soluție de avarie pentru a încheia acest sezon”, se precizează pe pagina clubului.
„Este nevoie de implicare concretă și de soluții aplicabile, dincolo de intenții sau declarații publice”
„Din păcate, promisiunile făcute până acum nu s-au materializat. În urma discuțiilor purtate, fostul finanțator al clubului a acceptat să asigure un buget de avarie, care să permită acoperirea salariilor curente până în vară, un demers deloc ușor.
Sper ca, alături de acest efort, să existe deschidere și din partea mediului de afaceri local, pentru că Ceahlăul are nevoie de susținere reală, nu doar de declarații. Am încredere în echipă și în suporteri.
În timpul scurt care a mai rămas, facem eforturi pentru ridicarea interdicției de transferuri, astfel încât să putem asigura condiții normale de activitate. Cât priveşte transferurile, acestea vor fi în măsura posibilităţilor financiare.
În paralel, echipa își continuă pregătirea fizică și programul de meciuri amicale, pentru a fi pregătită pentru reluarea competiției. Pentru ca CSM Ceahlăul să poată merge mai departe în condiții normale este nevoie de implicare concretă și de soluții aplicabile, dincolo de intenții sau declarații publice”, este declaraţia lui Angelo Alistar, preşedintele CSM Ceahlăul.
„Mulțumim celor care mai cred în noi și care ne susțin”
Geani Creţu, un jucător apreciat de suporterii CSM Ceahlăul, promite că el şi colegii lui vor face tot ce ţine de ei pentru a nu dezamăgi pe teren şi mulţumeşte celor care încă mai cred în visul galben-negru.
„Nu e ușor să te concentrezi la joc când nu ai siguranță financiară. În același timp, am înțeles situația și vom face tot ce ține de noi să nu dezamăgim. Nu părăsim echipa când e greu. Ne-am bucurat datorită ei și acum e momentul să luptăm pentru ea. Mulțumim celor care mai cred în noi și care ne susțin”, a declarat Geani Creţu.
-
Actualitate2 săptămâni,Consilier ameninţat să fie exclus din partid
-
Actualitate2 săptămâni,ANUNȚ CONVOCARE AGA
-
Actualitateo săptămână,Primăriile vor putea plăti salariile cluburilor sportive private. Ce prevede inițiativa legislativă
-
Actualitate2 săptămâni,Primarul de Piatra îşi avertizează „prietenii”
-
Actualitate2 săptămâni,Futsal Ceahlăul – semifinalistă a Cupei României U19
-
Actualitate2 săptămâni,Postul Mare: coborârea minții în inimă prin pocăință
-
Actualitate2 săptămâni,Protest al suporterilor pietreni la Bistriţa. Ceahlăul a pierdut la două goluri
-
Actualitate6 zile,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
