Actualitate
Cruntă răzbunare. Un bătrân a incendiat casa în care locuia cu fosta soţie

■ nedoritul incident s-a petrecut în comuna Costişa, autorul fiind băut în momentul în care a recurs la gestul necugetat ■ a fost reţinut de către poliţişti ■
Un bătrân a incendiat casa în care locuia, recurgând la acest gest pe fondul consumului de alcool, cel mai probabil dorind să se răzbune pe fosta soţie. Nedoritul incident s-a petrecut la Costişa. Autorităţile au fost alertate de o soră a sexagenarului. Aceasta a anunţat, în seara zilei de 8 noiembrie 2022, că la locuinţa cumnatei a izbucnit un incendiu.
Au intervenit pompierii pentru stingerea flăcărilor, după care autorul a fost reţinut de către poliţişti, fiind întocmit un dosar penal. „Pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de alcool, un bărbat de 60 de ani, ar fi dat foc în camera sa unor bunuri textile, incendiul extinzându-se şi la camera fostei sale soţii. Totodată, bărbatul în cauză i-ar fi adresat femeii de 57 de ani, ameninţări de natură să-i producă o stare de temere“, a transmis Poliţia Neamţ.
În baza probatoriului administrat, nemţeanul a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de ameninţare şi distrugere. Urma ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Astfel de incidente nu sunt o raritate prin judeţul Neamţ. Un caz mult mai grav a avut loc în iumie 2021.
Un bărbat gelos, din comuna Bodeşti, s-a răzbunat la fel de crunt pe concubina care a decis să rupă relaţia după câţiva ani de trai în comun, obţinând şi un ordin de protecţie. În noaptea de 8/9 mai, individul de 34 de ani a incendiat locuinţa fostei consoarte din comuna menţionată. A recidivat pe data de 22 iunie, aproape de miezul nopţii, când a dat foc altei case deţinute de ex-partera sa. Pagubele au fost imense, arzând 400 de metri pătraţi din acoperişul vilei.

-
Prima pagină6 zile,
Frizerul cu tricolorul în suflet. „Noi nu apreciem noțiunea de patriotism decât la zile festive. Foarte mulți nici nu știu ce înseamnă să fii român”
-
Actualitate6 zile,
De ce mai sărbătorim Ziua Națională?
-
Actualitate2 săptămâni,
La psiholog venim doar ”de bună voie și nesiliți de nimeni”
-
Prima pagină2 săptămâni,
Sindicaliștii de la APIA amenință cu proteste de amploare la București și Bruxelles
-
Actualitateo săptămână,
Sătenii din Nemțișor se tem de efectele instalării antenei 5G
-
Actualitate2 zile,
Și locuitorii din Pângărați refuză noi antene Digi
-
Actualitateo săptămână,
Un proiect Erasmus pentru viitori asistenți medicali
-
Actualitateo săptămână,
Ziua Naţională a României, manifestare organizată în parteneriat de Liceul de Arte Victor Brauner şi Colegiul Naţional de Informatică