Contactează-ne

Actualitate

Cronica unui dezastru la Roman: “Plămînul” oraşului, pe chituci

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ nimeni nu poate şti dacă combinatul "Arcelor Mittal" mai rezistă ■ sub ochii toleranţi ai statului roman indienii au vîndut la fier vechi utilajele întregului combinat ■

Despre  dificultăţile financiare ale puţinelor societăţi romaşcane care mai fac producţie am scris de mai multe ori. Şi nu întotdeauna de foarte bine Una dintre acestea este şi Arcelor Mittal, fostul Petrotub, considerat a fi “plămînul” oraşului.

Dar, din păcate, fosta întreprindere de fabricare a ţevilor fără sudură, unică în Europa de est, vîndută indienilor de la Arcelor Mittal în timpul Guvernului Adrian Năstase, a ajuns în prag de închidere. Oficial pachetul de acţiuni a fost  cumpărat în 2003 de indianul Lakshmi Nivas Mittal, principalul finanţator al Partidului Laburist, cu 83 milioane dolari, din care jumătate reprezentau datorii, ulterior radiate de statul român. Sindicaliştii susţineau, în 2010, că achiziţia efectivă s-a făcut pe cinci milioane de dolari, ceea ce ar fi cel puţin bizar, pentru că tot din raportul de audit rezulta că doar din vânzarea laminorului la rece H PT 250 fabrica a încasat 4,6 milioane de dolari.

Dar Romanul nu era singura capacitate siderurgică achiziţionată de indian, ci ea s-s vîndut “la pachet” cu alte unităţi considerate a fi “energofage”:  Sidex Galaţi, Tepro Iaşi, Siderurgica Hunedoara.

Exploatat ani de zile, combinatul de la Roman, care în “Epoca de Aur” dădea de lucru la 10.000 de salariaţi a ajuns astăzi abia să “mai gîfîie”, în el muncind undeva la mai puţin de 300 de angajaţi. Fabrica tăiată bucată cu bucată este vîndută la fier vechi. Despre ceea ce se întîmplă astăzi în unitate ne-am fi dorit să aflăm din surse oficiale, dar asta ar fi fost posibil doar dacă la vreunul din telefoanele afişate pe site-ul societăţii ar fi răspuns cineva. Aşa încît am apelat la surse sindicale şi la foşti oameni cu funcţii importante în societate.

Liderul Federaţiei “Metarom”, Dan Onica, ne-a declarat că ultimele informaţii despre combinatul de la Roman le are de la sindicaliştii din societate.

“Ceea ce ştiu despre soarta fabricii este doar că se închide Laminorul de 20 de ţoli şi că a rămas în funcţie cel de 16 ţoli. Au avut şi ceva salariaţi care au plecat din fabrică primind plăţi compensatorii. E adevărat că această criză energetică afectează fabrica, dar nu numai la Roman. Se ştie că la Alro Slatina oamenii sînt acum în stradă. Ceea ce vă pot spune e faptul că există nişte ajutoare financiare asigurate de Guvern, tocmai pentru a se păstra locurile de muncă, acolo unde se mai poate. Din cîte ştiu de la colegii de la Roman fabrica are ceva comenzi pe care va trebui să le onoreze”, a precizat Dan Onica.

Românii din conducere, “groparii” combinatului

Vasile Dumitrache, fost inginer şef şi director de producţie între 2004-2007 ne-a oferit mai multe informaţii.

“La ora actuală, din cîte ştiu, fabrica a rămas doar exact cu ceea ce s-a construit în 1958, respectiv cu Laminorul de 16 ţoli şi FMT-ul. Au fost dezmembrate capacităţile care i s-au adăugat ulterior: cele două laminoare de 6 ţoli, trăgătoria şi Laminorul Stossbank, investiţie care a fost o mare ţeapă, pentru că nemţii ne-au băgat pe gît un laminor care pentru ei nu mai prezenta interes.

Ceea ce se dezmembrează şi se vinde astăzi sînt utilajele neproductive. Nu ştiu însă ce viitor mai au cele două capacităţi care mai funcţionează acum, unde se fabrică ţeavă pentru industria petrolieră, pentru care există comenzi. Tăierea utilajelor şi vînzarea lor nu s-a făcut la întîmplare. Laminorul de 20 de ţoli şi cel de 6 ţoli au fost transferate în India, iar HTP-ul a fost vîndut ruşilor de la Tîrgovişte.

Eu am fost inginer şef şi director producţie, aşa cum ştiţi, în perioada 2004-2007, cînd am părăsit fabrica pentru că programul de investiţii creionat de mine nu a fost niciodată respectat de patronat şi nu am dorit să devin groparul combinatului. N-au fost făcute decît cîteva investiţii de mediu şi acelea impuse de UE.

S-a investit într-o staţie de epurare a apelor industriale, care se deversează în Moldova şi s-a mai investit în 2-3 instalaţii de lăcuire cu vopsea pe bază de apă,  pentru a nu polua. În rest totul s-a vîndut. Laminorul de 6 ţoli era întreg, HTP-ul de 250, la fel. Utilajele aduse înainte de privatizare pentru Laminorul de 20 de ţoli erau în ţiplă şi nu au fost niciodată instalate. Au fost vîndute pe bani buni şi acum lucrează pentru alţii”, a declarat, în exlusivitate, pentru “Monitorul” Vasile Dumitrache.

Acesta spune că, între timp, a mai apărut şi o altă problemă, legată de faptul că tehnologia modernă foloseşte ţevi de plastic, utilizate pentru aducţiunile de apă şi canalizare, care au înlocuit ţevile de fier. Fabrica de la Roman a fost omorîtă, cu bună ştiinţă, de cei care au rămas la conducerea ei după 2007.

“Acesta a fost motivul pentru care şi eu şi fratele meub(Toader Dumitrache n.r) am părăsit fabrica tocmai pentru a nu fi părtaşi la distrugerea ei.  La aniversarea din 2017 cînd au fost marcaţi 50 de ani de existenţă ai combinatului,  indianul le-a spus clar celor rămaşi că dacă vor locuri de muncă fabrica trebuie ţinută în viaţă.

Puţini au înţeles însă ce ar fi trebuit făcut. Francezii, de exemplu, au avut cu indianul aceleaşi probleme. Guvernul lor, însă, l-a chemat pe indian şi l-au ameninţat cu naţionalizarea, dacă nu retehnologizează fabrica. La noi statul român a lăsat aşa-zişii investitori să facă ce vor ei şi nu au urmărit clauzele din contractul de privatizare, care de altfel a fost ţinut la secret.

La un moment dat, la FMT, au fost aduse nişte utilaje care mufează ţevile. Ori se pare că atunci au avut ei o intenţie de a menţine fabrica în viaţă. Tehnica a evoluat şi s-a automatizat. În opinia mea însă la ora la care discutăm pentru fabrică e mult prea tîrziu şi prea mare viitor ea nu poate avea.

Acum e mai convenabil să dărîmi totul şi dacă vrei să mai faci producţie să construieşti alta nouă, alături. De utilajele existe din 1957 şi pînă acum s-a tot tras. Agregatele mari au căzut unul cîte unul”, a  mai adăugat Vasile Dumitrache.

Acesta susţine că dacă din 2004 şi pînă acum s-ar fi investit cîte puţin în fiecare an combinatul de la Roman ar fi putut fi modernizat şi competitiv.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Prefectul de Neamţ ameninţă cu judecata liderii PNL

Știre publicată în urmă cu

în data de

Prefectul de Neamţ, Adrian Niţă, spune că îi va da în judecată pe liderii liberalilor nemţeni, după ce aceştia au făcut public un comunicat de presă în legătură cu lucrările efectuate pe podul de pe drumul naţional DN2, la intrarea în municipiul Roman.

Prefectul s-a declarat deranjat de “minciunile și calomniile pe care semnatarii acestui comunicat le-au făcut la adresa mea” şi face precizarea că “îi voi chema în judecată pentru a răspunde civil pentru prejudiciul de imagine pe care mi l-au produs”.

El mai spune şi care este motivul pentru care a luat această decizie: “Această decizie am luat-o deoarece nemțenii nu sunt datori să asiste la bălăcărelile publice proliferate de politicieni care nu s-au remarcat în activitatea lor politică și administrativă decât prin circ și comportament de mahala”.

În ceea ce priveşte starea şi evoluţia lucrărilor la pod, în comunicatul de presă emis de prefect se fac următoarele precizări:

“Reprezentanții DRPDP Iași ne-au comunicat că această activitate a fost contractată de o firmă specializată respectându-se procedurile legale. Operațiunea constă în demontarea rostului degradat, refacerea suportului, trasarea și realizarea găurilor, montarea rosturilor noi.

Din punct de vedere tehnic, lucrarea de înlocuire a unui rost de dilatație are termen de finalizare de cel puțin 5 zile/fir. Termenul nu poate fi devansat deoarece sunt folosite în procesul tehnologic betoane speciale cu termen strict de întărire și protecție. Având în vedere complexitatea operațiunii și instalațiile folosite, activitatea nu se poate desfășura pe timpul nopții, ci doar pe timpul zilei. Totodată, în procesul tehnologic există și pauze obligatorii în care nu pot fi executate alte operațiuni și nici nu se poate circula pe sectorul respectiv. Termenul contractual de finalizare a lucrării este sfârșitul lunii august a.c.

Se încearcă finalizarea lucrărilor într-un timp mai scurt, dar fără a fi afectate etapele tehnologice”.

Citește știrea

Actualitate

Calvarul va mai dura. Cozi de kilometri pe E-85, din cauza lucrărilor de la podul de Horia

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ neexistînd rută alternativă, cozile de maşini se întind pe 6-7 kilometri în ambele sensuri ■ problema descongestionării traficului nu are soluţie ■ lucrările ar trebui să fie terminate la finalul lunii august ■

Direcţia Regională de Drumuri Iaşi a început reparaţii la mai multe poduri din raza sa de responsabilitate, printre acestea numărîndu- se şi lucrarea de la cel de Horia, care asigură accesul prin Roman, pe E-85, spre Suceava, Iaşi sau Bacău. Numai că, pe ambele sensuri, zilnic, aglomeraţia depăşeşte limitele normalului.

Se formează cozi de 6-7 kilometri pe ambele sensuri, lucru care irită la maxim conducătorii auto, sau pe cei care tranzitează zona, fiind în concediu. Florin Marius Sima, liderul Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Pentinenciare, filiala Bacău, care face naveta, are de fiecare dată probleme, fiind nevoit să plece că cel puţin o oră înainte, pentru a nu întîrzia la serviciu.

„Traficul este îngreunat şi la modul glumeţ aş spune că ar trebui să se aducă un bac care să folosească la traversarea rîului Moldova. Fac naveta de la Roman la Bacău şi de la începutul lunii am mari probleme, pentru că trebuie să iau în calcul un timp suficient pentru a nu întîrzia la serviciu. Luni, 8 august, am stat în trafic 3 ore pentru a ajunge la Bacău, iar astăzi, cînd m-am întors de la Bacău am aşteptat două ore şi jumătate să intru în Roman.

Coada era pînă la Secuieni. În acest timp, la pod nu lucra nimeni. Vreo patru muncitori stăteau în staţia de benzină de la intrarea pe pod, la o cafea şi o ţigară. În coloană erau maşini cu numere din toate judeţele ţării şi foarte multe TIR-uri cu număr de Ucraina. Lumea e nervoasă, iese din maşină, înjură, dar nu are pe cine întreba ce se întîmplă, pentru că nu există cineva care să dirijeze traficul“, a declarat Florin Sima.

Purtătorul de cuvînt al DRDP Iaşi, Neculai Popovici, a declarat că lucrarea are ca termen de execuţie sfîrşitul lunii august: „Operaţiunea constă în demontarea rostului degradat, refacerea suportului, trasarea şi realizarea găurilor, montarea rosturilor noi. Din punct de vedere tehnic, lucrarea de înlocuire a unui rost de dilataţie are termen de finalizare de cel puţin 5 zile/fir.

Termenul nu poate fi devansat, deoarece sînt folosite în procesul tehnologic betoane speciale, cu timp strict de întărire şi protecţie. Avînd în vedere complexitatea operaţiunii şi instalaţiile folosite, activitatea nu se poate desfăşura pe timpul nopţii, ci doar ziua. Totodată, în procesul tehnologic există şi pauze obligatorii în care nu pot fi executate alte operaţiuni şi nici nu se poate circula pe sectorul respectiv. Termenul de finalizare a lucrării este sfârşitul lunii august“.

Poliţia Neamţ cunoaşte problema, dar nu are nici o pîrghie de rezolvare, ţinînd cont că nu există variantă ocolitoare. „În acest moment, valorile de trafic sînt foarte ridicate şi din cauza TIR-urilor din Ucraina, care transportă cereale spre Constanţa. Constructorul are un anumit termen de execuţie şi ne dorim respectarea lui.

Dacă lucrarea se prelungeşte, în septembrie începe şcoala şi traficului existent i se va adăuga cel specific transportului şcolar. E adevărat că nu există poliţişti care să dirijeze traficul, dar vorbind de situaţia complicată. Noi verificăm permanent valorile de trafic, pentru a nu exista incidente, dar nu ajută cu nimic“, a declarat Ramona Ciofu, purtător de cuvînt al Poliţiei Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

VIDEO: Turist din Iaşi, accidentat de o stâncă desprinsă din Chei

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din judeţul Iaşi, a fost accidentat de o bucată de stâncă desprinsă dintr-un versant muntos din Bicaz-Chei.

“Astăzi, 10 august, în jurul orei 15.50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați cu privire la faptul că, o bucată de stâncă din zona Bicaz-Chei s-a desprins, accidentând o persoană.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 34 de ani, din județul Iași, se afla împreună cu mai multe persoane în zona turistică Bicaz-Chei, ar fi fost accidentat de o bucată de stâncă desprinsă din versantul muntos.

Polițiștii efectuează verificări pentru a stabili, cu exactitate, cum s-a produs acest eveniment”, a declarat subinspector Ciofu Ramona, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Conform unor surse neoficiale, în momentul în care s-a produs nedoritul incident, bărbatul era cu soţia şi cei doi copii.

Vom reveni.

UPDATE: Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical şi transportat la spital. A fost solicitat un elicopter SMURD pentru a fi transportat la un spital din Iaşi.

UPDATE 2: Victima a suferit traumatisme la nivelul capului și se află într-o stare gravă – sursa ISU Neamţ

FOTO: generica

Citește știrea
Advertisement







Trending