Contactează-ne

Actualitate

Cronica pisălogului: Vacanţa parlamentară sau „scenarită“

Știre publicată în urmă cu

în data de

În urmă cu 21 de ani, Constantin Bîrjoveanu (1934-2000), scriitor, pictor, caricaturist, deltaplanist şi vorbitor de esperanto dădea viaţă nemuritoarelor tablete umoristice publicate în hebdomadarul vremii, Gazeta de Roman. Ele au fost adunate apoi în volumul „Cronica pisălogului“, după moartea acestuia. Schiţele umoristice se dovedesc a fi de o mare actualitate şi savoare şi astăzi. În numărul de azi vom republica o asemenea „bijuterie“, care ironizează lumea politică a vremii, cu toate tarele ei: traseism, aranjamente, trădări, interese transpartinice, etc.

Aşadar, peste vreo două luni şi jumătate, mai exact în 27 septembrie, din nou cu toţii la vot. Desigur, faptul nu mai constituie o noutate; mass-media consemnînd evenimentul la timpul potrivit. Interesele diferitelor forţe angajate în stabilirea acestei date (preşedinte, prim-ministru, partide politice, chiar şi sindicate) nu puteau fi în consens.

Să vedem de ce: pe de o parte primul ministru ar fi dorit alegerile cît mai curînd, atît pentru a asigura o credibilitate cît mai mare în exterior, din punct de vedere al stabilităţii politice, cît şi pentru derularea normală a creditelor financiare externe, condiţionate de data alegerilor. În acest demers premierul român a avut sprijin şi din partea sindicatelor. Tot primul ministru avea şi motive personale: în primul rînd să scape de greaua povară a guvernării unei ţări cu probleme extrem de complexe şi în al doilea rînd oferta FMI-ului.

În sfîrşit… vom vedea la toamnă pe ce potecă o va apuca domnul Stolojan. În ce priveşte partidele, ele nu erau deloc pregătite pentru alegeri în vară, chiar dacă unele au susţinut, sus şi tare, că doresc alegeri la data aceea. Cum se explică altfel procedura de votare (secretă)? E clar pentru toată lumea că nici opoziţia nu era pregătită, dată fiind disputa dintre PNL şi restul Convenţiei Democratice.

Cît despre FSN ce să mai vorbim? Dar certurile la vîrf, din „aripioara“ PNL-ului, soldate cu excluderi, demisii, cu acuzările de „scenăriţă“ la adresa unor personalităţi (Iliescu – Cîmpeanu) dirijate de „agenturi străine?!“. Vezi, Doamne, scenariul a fost „stricat“ de vreo trei partide („Opoziţia“ adevărată, deh!): PNL-aripa tînără, FSN-ul lui Roman şi PAC-ul lui Manolescu. Pînă la toamnă apele se vor limpezi?! Curînd va începe vacanţa parlamentară pentru „aleşii“ noştri (din Duminica Orbului). Cîţi dintre ei vor rezista valului?

N.R.: Rubrică susţinută de Biroul parlamentar al senatorului PNL, Eugen Ţapu

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending