Cronica Pisălogului: Trebuie să ne punem pe treabă

• Măi, flăcău, ai grijă! Aşa i-am spus unui nepot mai de departe care, fiert în oală, a venit la mine să se caine că tat’su s-a angajat solemn să-i pună pielea în băţ, dacă nu-şi bagă minţile în cap şi se lasă pe tînjeală, că – zicea tat’su – el n-are atîta bănet ca odrasla să repete anul.

• Foarte bine ţi-a făcut, i-am zis eu. Cînd ai dat examen la facultate, pentru ca în viaţă să nu ridici tu sacul, ci numai să arăţi unde trebuie pus, nu te-ai gîndit că vei avea de învăţat? De ce te smiorcăi? Trebuie să ne punem pe treaba! Şi zicînd acestea, în capul meu au dat năvala o samă de idei, care s-au aşezat pe cant, precum cărţile în biblioteca particulară a unui individ, care au fost cumpărate pe vremuri, cînd erau ieftine, numai pentru a face impresie. Şi am început să tăifăsuiesc cu persoane absente, pe care închipuirea mi le-a scos în cale.

• Cum, domnule – zic eu – atunci cînd ai îmbrăcat haina statului şi ai admirat luciul stiletului, nu te-ai gîndit că domiciliul nu e niciodată sigur? Echiparea! Şi dumneavoastră? De ce vă plîngeţi că după o noapte de gardă sau după o zi grea în cabinetul medical, mergînd acasă, trebuie să studiaţi tot ce a apărut nou în revistele de specialitate? Devreme ce viaţa multor oameni depinde de acest efort, merită să vă plîngeţi? Şi d-ta, de ce nu-i pui la punct pe ăia? E riscant?

Dar nu pentru risc iei bani? De ce te plângi că ai copii şi trebuie să-i creşti? Victimele unor nelegiuiri nu au avut şi ei copii? Mă iertaţi, preacucernice! Aveţi o parohie mică, de 2-3 sate, cu case risipite pe dealuri, cu oameni care au griji multe şi venit puţin; oare nu şi „oile“ oropsite trebuie păstorite? Să cred că Domnul a spus atîtea pilde numai pentru noi, gloata? Aveţi venit mic, dar călugării nu au nici atît. Şi d-voastră, doamnă educatoare de la un cămin de orfani, care aveţi o clasă de oropsiţi, mici şi tuciurii care, din lipsa îndrumării din primii ani de viaţă, au rămas în urma altora, de ce vă plîngeţi?

Că nici un părinte nu vă calcă pragul? Dar nu veţi avea oare o satisfacţie dublă, cînd, peste ani, aceşti copii vor deveni oameni? Într-o zi, unul dintre ei v-a adus cîteva flori de păpădie de lîngă gard. L-aţi îmbrăţişat şi vi s-au umezit ochi. Dacă aţi recunoscut că acele flori au avut o valoare sentimentală mai mare decît un buchet de garoafe, de ce vă plîngeţi? Iar conştiinţa, care era de faţa, s-a băgat în discuţie:

• Tu vorbeşti, mă? Tu care ai citit cîteva editoriale din nu ştiu ce ziare şi, lăsîndu-te influenţat, ai crezut că dacă nu-ţi ajunge pensia decît pentru strictul necesar, devină e preşedintele? Tu vorbeşti? Tu? Te plîngi că n-ai una, n-ai alta, dar întrebatu-te-ai cîţi ca tine nu au nici atît? Demagogule!

• Dar, am încercat eu să mă fofilez, eu nu-s ca cei care petrec întruna şi se plîng că viaţa-i grea.

• Nici departe nu eşti!

Atunci mi-am retractat ghearele, am schimbat tonul şi, zicîndu-mi că prin prisma intereselor personale toată lumea are dreptate, l-am bătut pe nepot cu mîna pe umăr şi am repetat mai domolit:

• Trebuie să ne punem pe treabă!

Constantin BARJOVEANU