Actualitate
Cronica pisălogului: Târziu cucoană
Constantin Bîrjoveanu (1934-2000), scriitor, pictor, caricaturist, deltaplanist şi vorbitor de esperanto romaşcan, dădea viaţă, în urmă cu două decenii şi ceva, nemuritoarelor tablete umoristice publicate în hebdomadarul vremii, Gazeta de Roman. În numărul de astăzi iată o nouă „cronicuţă” intitulată „Tîrziu, cucoană”!” în care, cu ironia care-l caracteriza, persiflează realităţi lumeşti. Cu o doză de sarcasm specifică inimitabilului său condei, „Pisălogul de serviciu” cum îl numeau colegii pe Constantin Bîrjoveanu, ironiza „darul beţiei” unora, dar şi o realitate tristă a perioadei postdecembriste: devalizarea constantă a economiei ţării.
„Am una tare: cică Bulă….”Decît te-ai ţine de bancuri mai bine te-ai duce să iei cota de ulei, că nu faci nimic toată ziulica” (era pe vremea lui Ceaşcă n.r).
Bietul om! A încercat şi el o nouă tehnică. Spera că, spunîndu-i bancuri, o va îmbuna. Ţi-ai găsit! O clipă era linişte şi apoi „îl toca”. Ba că n-a făcut una, ba că n-a făcut alta. În 30 de ani de căsnicie i-a scos peri albi. Numai că, în ultima vreme, Mitică devenise imun şi înţepăturile de viespe nu-l mai afectau. Într-o zi l-a trimis să cumpere gogoşari şi el s-a întors cu struguri…Nu i-a zis nimic.
A împrumutat băiatul zdrobitor, teasc. Butoi avea de la tatăl ei şi a făcut vreo sută şi ceva de kile de vin. Altă viaţă! „Gata îşi zicea Mitică, s-a schimbat treaba”. Aiurea. Ea îl toacă în continuare, ba încă şi mai şi, pînă în clipa în care şi-a dat seama că, de supărare, bărbatul ei se tot duce în boxă şi bea.
De atunci nu i-a mai vorbit niciodată cu ton, sperînd că în felul acesta vor mai avea şi vin pentru Crăciun… Cînd, după o lună, s-a dus în boxă după nişte murături, găseşte butoiul gol pînă la canea. Cum a fost? În fiecare zi cînd nu se certaseră, Mitică sărbătorea evenimentul, pentru că… omul bea şi la buzurie şi la necaz. Şi pentru că pe fundul butoiului se mai găsea, încă, o cantitate oarecare de vin, nevastă-sa a schimbat lacătul şi a pus cheia în buzunarul de la pestelcă.
Tîrziu cucoană! Părerea mea este că s-a procedat cu vinul cum s-a procedat cu banii ţării (după Revoluţie n.r), cînd s-a dat cîte un milion la toţi cei care au vrut să facă un partid, ori cînd nu s-au luat măsuri pentru păstrarea unor bunuri obşteşti, decît după ce acestea au fost furate. Tîrziu, cucoană!
(Rubrică susţinută de Cabinetul parlamentar al senatorului PNL, Eugen Ţapu-Nazare)
-
Actualitate2 săptămâni,Consilier ameninţat să fie exclus din partid
-
Actualitate2 săptămâni,ANUNȚ CONVOCARE AGA
-
Actualitateo săptămână,Primăriile vor putea plăti salariile cluburilor sportive private. Ce prevede inițiativa legislativă
-
Actualitate2 săptămâni,Primarul de Piatra îşi avertizează „prietenii”
-
Actualitate2 săptămâni,Futsal Ceahlăul – semifinalistă a Cupei României U19
-
Actualitate2 săptămâni,Postul Mare: coborârea minții în inimă prin pocăință
-
Actualitate2 săptămâni,Protest al suporterilor pietreni la Bistriţa. Ceahlăul a pierdut la două goluri
-
Actualitate6 zile,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
