Cronica pisălogului: „Să lăsăm moștenire“. Povești din urbea de la malul Moldovei

Constantin Bârjoveanu (1934 – 2000), scriitor, pictor, caricaturist și vorbitor de esperando, publica în 2005, la Editura „Mușatinia” un volum în care adunase peste 280 de tablete umoristice, intitulate „Cronica pisălogului”, ce apăruseră în  săptămânalul „Gazeta de Roman”. Multe dintre acestea au și peste ani nu doar valoare literară, ci și rol de informare. În numărul de astăzi republicăm tableta intitulată „Să lăsăm moștenire”, una despre realități romașcane petrecute cu decenii în urmă, în care oamenii timpului s-au îngrijit de moștenirea pe care o vor lăsa generațiilor următoare. „Pisălogul” își construiește narațiunea în jurul a ceea ce reprezintă pentru om zestrea naturală pe care o constituie plantațiile de pomi, de orice fel. Constantin Bârjoveanu face referire chiar la un scandal local, petrecut cu vreo două decenii și jumătate în urmă, când în haosul administrativ din anii postdecembriști oamenii s-au pus pe distrus. E vorba despre defrișările masive ale păduricii de salcâmi de pe malul Moldovei, de lângă ștrand, unde pomii plantați înainte de al Doilea Război Mondial au fost tăiați în totalitate. Întâmplarea, așa cum își aduc aminte cei mai în vârstă, s-a soldat cu un litigiu juridic, în care municipalitatea, încolțită de Curtea de Conturi, a încercat să clarifice modul în care au fost tăiați acei copaci. Așa cum s-a întâmplat în multe alte litigii civile, soluția dată de instanțăa fost una „în coadă de pește”, nereușind a fi aflați „vinovații fără vină”. 

„Cine nu iubește natura, nu iubește nici aproapele și nici pe Dumnezeu. Carpent tua poma nepotes” (Nepoții își vor culege roadele). Așa a zis Vergilius în versul 50 din Egloge. Și bine a zis. Italienii de azi au și ei o vorbă care sună cam așa: „Dacă vrei pentru tine pune vie, dacă vrei pentru alții pune măslin”, pentru că via rodește după 3 ani, iar măslinul după 50.

Cred că la aceasta s-au gândit și străjerii (membrii unei organizații pentru tineret), care prin anii 1925-1930 au plantat salcâmii de la ștrand, la umbra cărora ne-am odihnit zeci de ani înainte de Revoluție, în compania prietenilor și a lăzilor de bere. Păduricea era cunoscută sub numele de „plantație” și aici făceau drumeții prin anii 1940-1944 clasele mici din școlile  primare. Nu știu dacă după Revoluție roadele muncii acestor străjeri au fost culese de cei care au tăiat salcâmii sau de cei care au dat aprobare, dar un lucru este cert:nepoții nu le-au folosit.

Același lucru s-a întâmplat și cu păduricea de pe malul stâng al Moldovei, dintre puntea de la Cotu Vameș și oborul nou, unde au mai rămas în picioare doar câteva răchiți. „Nepoții își vor culege roadele” și-or fi zis unii altora și colectiviștii care au construit la marginea satelor ferme pentru sectorul zootehnic. Așa a și fost. Roadele au fost culese.

Unii au luat eternita, alții căpriorii, alții ferestrele și ușile, alții cărămizile, că fiind o lucrare colectivă și nepoții au fost numeroși. Dar câte roade nu s-au cules din copacii din păduri, unde pentru a se ușura munca aceștia au fost doborâți cu sau fără aprobare. Toate acestea s-au întâmplat în haosul de după Revoluție, dar ordinea se va restabili.

Se zice că va muri cu gândul împăcat, un om, care pentru binele altora, a săpat o fântână, a făcut o punte sau a plantat câțiva pomi. Oameni buni, a venit primăvara! Apă avem la robinet, iar șanțuri nu sunt ca să fie nevoie de punți. A mai rămas un lucru: lămuriți-vă copiii să protejeze copacii sădiți la marginea drumului.

Iar dumneavoastră pe lângă bloc sau acolo unde credeți că se poate, sădiți câțiva copaci care vor purifica aerul, vor înobila atmosfera dându-i mai mult oxigen și ne vor bucura nepoții, vara, cu binecuvântata umbră, ori cu seri în care îi va îmbăta parfumul florilor de tei ori de salcâm. Omule bun, echilibrul se pierde! Sădește și tu câțiva copaci! Carpen tua poma nepotes, vorba lui Vergiliu.

Nota Redacției – Rubrică susținută de consilierul județean PMP, Sorin Dumitru Cazan