Contactează-ne

Actualitate

CRONICA PISĂLOGULUI: PARALELA INFLUENŢELOR

Știre publicată în urmă cu

în data de

Constantin Bîrjoveanu (1934-2000) ), scriitor, pictor, caricaturist, deltaplanist, autor al “Cronicii pisălogului” scria, în urmă cu două decenii şi jumătate, o tabletă intitulată “Paralela influenţelor” şi ea,  mai actuală ca oricînd, în acest context geopolitic  complicat în care zăngăne armele la graniţele de răsărit ale ţării.

Folosindu-se ca, de obicei, de aluzii la evenimentele istorice, Constantin Bîrjoveanu reuşeşte să demonstreze ceea ce tot omul vede cu ochiul liber, că România a fost şi va rămîne o ţară de mîna a treia, fie la cheremul Marelui Imperiu Rus, fie, mai nou, la cel al Occidentului. Cosmopolitismul a pus stăpînire pe fiecare din noi, aşa încît sîntem convinşi că tot ce vine din afară e mai bun decît ceea ce mai avem, cît ne-or lăsa alţii să mai avem, aici, în ţărişoara noastră, de care parcă ne e ruşine şi vrem să ne dezicem. Analizînd inflenţele străine asupra României, autorul nu poate să nu sublinieze, subtil, că dintotdeaua ne-am dat după cum a bătut vîntul istoriei.

  În ’44 eram într-a IV-a. Într-o zi a venit în clasă un ofiţer rus, care, preţ de două ore, ne-a învăţat “Katiuşa”. Nu era prevăzută în program, dar profesorii ştiau că o împotrivire echivala cu o excursie  pe termen nelimitat în Siberia. După ce a plecat rusul, învăţătoarea i-a spus domnului director “vae vitis” şi eu credeam că sînt aprecieri la adresa cîntecului.  Dar toate au trecut cu noaptea şi la ultima ediţie a festivalului “Cerbul de Aur” de la Braşov nu s-a mai cîntat nimic ruseşte şi nici măcar româneşte, ca pe vremea ruşilor.

Dar, să revenim la ei!  Prin ‚46 şi vreo zece ani după aceea, mai toate întrepriunderile şi cooperativele meşteşugăreşti aveau în dotare costume populare sovietice (în primul rînd) şi româneşti. La desele programe artistice nu lipsea niciodată cazaciocul din repertoriul echipelor de dansuri. Era un dans foarte vijelios, dar nu avea nimic satanic, ca o parte din muzica  şi dansurile noastre, după care fanii se dau în vînt. Fanii, da.

Se încearcă să ni se bage pe  gît, cu orice preţ, occidentalisme pentru care avem destule cuvinte cu acelaşi înţeles, aşa cum pe vremea ruşilor eram obligaţi ca îngheţatei să-i zicem “marojna”. Şi cîte altele! De pildă în loc de “OK” se spunea “haraşo”. În sărăcia de după război, hainele se vindeau la cartelă, iar printr-un om înţolit se înţelegea un om care avea pe el o pufoaică vătuită şi o căciulă cu urechi.

Moda a trecut, ca orice formă a urîţeniei, şi locul hainei ruseşti a fost luat de blugi şi geacă. Unii blugi de fabricaţie românească  aveau pe tur pecetea Moldovei cu cap de bour. Ne autoinsultăm şi nu mai putem fi noi, pentru că luăm de bun tot ce e străin. Bunăoară, socotim vodca şi whisky-ul mai grozave decît pălinca ardelenească, ori ţuica de Avereşti. Cîtă eroare! Şi-n cîte domenii!

Demult, limba rusă s-a impus prin forţă, spre deosebire de engleza zilelor noastre, care se învaţă din convingere sau interes de către cei ce visează un Eldorado şi aşteaptă ziua plecării. Ce bine de englezi şi americani! Intelectualii lor nu trebuie să-şi piardă vremea cu învăţarea unei limbi străine şi îşi dedică timpul studiului în specialitatea pe care o au. Halal!  Dar, m-am abătut de la subiect. Ştiţi de ce au rămas golaşi o parte din munţii Tarcăului?

Din cauza unei societăţi sovieto-române de-i zice SAVROM şi în care ruşii conduceau după bunul lor plac, iar beneficiul îl împărţea cu noi “frăţeşte”, adică una ţie, două mie. Ei au tăiat pădurile de pe munte şi au dat drumul buştenilor la vale, fără să protejeze solul. Aşa se face că n-a mai rămas pic de pămînt pe stîncă. Urmează să vedem ce lasă în urmă noile societăţi mixte în care noi ne-am pus boii în plug cu Occidentul. Oricum.

Avem ceva de învăţat şi anume că “interesul îşi aduce necontenit prieteni de cîteva zile şi tot el îi ia înapoi….” căci tot cum spunea Iorga “în general prietenia se asigură prin sănătate pefectă, oarecare avere, largă ospitalitate, un talent modest, conversaţie variată şi bilete de liber parcurs, pentru orice întîmplare”. Asta între oameni. Dar între state? Cam tot aşa. Bilete de liber parcurs.! Să nu uităm de deşeurile aduse la Sibiu, de articole industriale care nu mai au căutare aiurea, de produse alimentare infestate şi cu termen de garanţie expirat.

Cîţi nu ne cer să le deschidem larg porţile, dar cînd vrei să te duci la ei, trebuie să sari pîrleazul ! Dă, Doamne, ca gîndurile mele să aibă un suport fals, iar cei din Apus, spre deosebire de cei din Răsărit, să ne fie cu adevărat prieteni.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Culmea filantropiei politice sau cum ne “învaţă” un politician să fim omenoşi de Crăciun

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

De obicei nu critic iniţiativele nimănui, chiar dacă mi se par, unele dintre ele, de-a dreptul penibile. Vorba domnului profesor Nae Ionescu, “omul e singurul animal care se poate rata”, inclusiv, zic eu, prin iniţiative idioate, deci să-i respectăm omului, fie el şi animal politic, această “calitate”.

Dar de această dată am să-mi permit să comentez, evident răutăcios, că nu văd altfel cum, iniţiativa unui om (aşa simte nevoia să se prezinte în primul rând), dar în paralel şi politician, care a reuşit să mă înfurie maxim.

Omul e mai puţin important cum se numeşte sau ce funcţie politică are, iniţiativa e “Nimeni singur de Crăciun”. Şi, în rezumat, la finalul postării puteţi vedea în integralitate mesajul omului cu pricina, spune că ar fi “cel mai frumos cadou” ca de Crăciun să mai facem loc la masa noastră pentru un om singur, citez, “un vecin, un prieten, o rudă”.

Asta-i marea iniţiativă şi chiar nu ştiu cum să o cataloghez: puerilă spre cumplit de idioată sau chiar… o înjurătură pe care omul, în plan secund şi politician, ne-o trânteşte de la obraz.

Adică, mă iertaţi, ce să înţelegem: că noi, românii, suntem, de obicei, nişte nemernici care mâncăm pe “întuneric”, “ascunşi” în casele noastre de Crăciun, Paşte şi… în fiecare zi, şi era nevoie de (i)luminatul om, în plan secund şi politician, ca să ne “gândim” să chemăm pe cineva la masa noastră?!

Nu domnule om, în secundar şi politician, românii nu au nevoie de politicieni, în plan secundar şi oameni, să vină cu astfel de iniţiative. Românii, mereu, au pus un scaun în plus la masă, mereu au pus în plus un blid de mâncare pentru oricine le-a trecut pragul. Şi de Crăciun, şi de Paşte, şi… în fiecare zi.

Aşa-zisa dumneavoastră iniţiativă e de fapt, cel puţin pentru mine, o insultă. Pentru că dumneavoastră se pare că nu ştiţi că românul e omenos de felul lui, nu trebuie să-i ceară nimeni, mai ales un politician, să fie aşa.

Şi vă mai spun ceva: românul pentru care aveţi dumneavoastră această “iniţiativă” face în mod firesc şi repetat ceea ce dumneavoastră “cereţi” acum, fără să se fudulească, fără să ceară ajutor de la presă să-l popularizeze cum a descoperit el “gaura de la covrig”, fără… să mizeze că măreaţa “iniţiativă” îi va mai aduce nişte voturi.

Românul, vă repet că poate înţelegeţi de ce m-aţi necăjit aşa de tare cu “iniţiativa”, a avut mereu o strachină de borş şi o bucată de mămăligă pentru românul de lângă el. Chiar dacă borşul era de lobodă şi.. atât, în vremuri de restrişte.

Asta în vreme ce politicienii, ca dumneavoastră, n-au avut de dat nicio firmitură din cozonacul pe care întingeau ca nişte hapsâni caviarul cumpărat din dările plătite de mâncătorii de mămăligă şi borş de lobodă.

Aşa că domnule politician, iniţiativa dumneavoastră de a ne împărţi noi borşul de lobodă în speranţa că veţi mai primi dumneavoastră nişte voturi ca să aveţi în continuare acces la caviar e chiar insultă. Vă rugăm să vă vedeţi de caviarul dumneavoastră şi să nu îndrăzniţi să ne suflaţi în borşul nostru. Măcar atât.

În rest, puteţi, pentru dumneavoastră, să aveţi iniţiativa de a chema vreun sărac singur la masa dumneavoastră. Şi dacă vreţi măcar să mimaţi că sunteţi sincer şi mai ale demn, nu vă mai fuduliţi prin presă cu “iniţiativa” dumneavoastră.

Că noi, aştia fără iniţiative, rămânem la fel de oameni cum am fost dintotdeauna. Şi la masa noastră are loc mereu oricine. Că, vorba românului, de dinainte de “iniţiativa” dumneavoastră, “unde mănâncă doi, mai poate mânca şi al treilea”.

Chiar, ştiaţi că românii au avut “iniţiativa” asta chiar de dinainte de vă naşte dumneavoastră? Nu v-au aşteptat pe dumneavoastră să-i şcoliţi într-ale omeniei.

 

N.R.: “INIŢIATIVA” în integralitatea ei

 

„NIMENI SINGUR DE CRĂCIUN -o inițiativă a omului Daniel Vasilică Harpa De sărbători, darurile pentru cei dragi sau donațiile pentru cei necăjiți vin în mod natural. Anul acesta, vă propun ă â ț ș îș ă . Fiecare dintre noi are un vecin, un prieten, o rudă pe care o știe singură. Vă rog… să lăsăm de o parte ambițiile, adversitățile sau micile conflicte, și să încercăm, si să reusim, noi, nemțenii, să fim o familie. Ă Ș Ă și să aducem alături de noi un om singur, care i-a pierdut pe cei dragi, care-i are la depărtare sau care poate că nu a știut niciodată ce înseamnă să ai o familie sau prieteni alături. Vă asigur că ar fi – . Haideți să facem fiecare în dreptul nostru ce putem ca nimeni să nu stea singur de Crăciun în acest an. Și să mulțumim lui Dumnezeu că noi… nu suntem singuri pe lume”.

 

Citește știrea

Actualitate

Tânără accidentată în timp ce traversa prin loc nepermis

Știre publicată în urmă cu

în data de

O tânără ce s-a aventurat să traverseze DN 15, dar nu pe o trecere pentru pietoni, a fost victima unui accident rutier, produs miercuri, 7 decembrie. Nedoritul incident a avut loc în localitatea Gâdinţi, iar şoferul implicat, un bătrân de 80 de ani, este anchetat pentru vătămare corporală din culpă.

„La data de 7 decembrie, în jurul orei 12:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 15 D, în localitatea Gâdinți.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 80 de ani, din județul Iași, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi acroșat o tânără de 19 ani, din Gâdinți, ce se afla angajat în traversarea străzii, prin loc nepermis.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a declarat subinspector Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Dăruind vei dobândi – Și eu sunt voluntar pentru Sfântul Nicolae. Daruri pentru copiii internați

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ personalul SMU Roman și liceenii voluntari de la Seminarul Melchisedec Ștefănescu, la inițiativa preotului unității sanitare, Silviu Petrea, au cumpărat cadouri pentru copiii pe care sărbătoarea Sfântului Nicolae i-a găsit internați

Ziua de Moș Nicolae nu a trecut neobservată de copiii internați în secțiile de Pediatrie și Chirurgie-Ordopedie de la Spitalul Municipal de Urgență Roman, angajații unității și elevii Liceului Teologic Episcop Melchisedec Ștefănescu devenind Moșul cel darnic.

„Îngerii în halate albe, fie ei medici, asistenți, infirmieri sau personal auxiliar, s-au alăturat într-un gest de omenie, călăuziți de preotul Silviu Petrea, slujitor al capelei spitalului și în același gând bun cu elevii Liceului Teologic Episcop Melchisedec, coordonați de cadre didactice – monahia profesor Olimpiada Goga, profesor Felicia Arcana și profesor Mădălina Bozieanu, au făcut pachete.

În ele au fost dulciuri, fructe și jucării, acțiunea având loc în cadrul proiectului Dăruind vei dobândi – Și eu sunt voluntar pentru Sfântul Nicolae. Toate acestea au adus zâmbete pe chipurile copiilor internați în Spitalul Municipal de Urgență Roman pe Secțiile Chirurgie-Ortopedie infantilă și Pediatrie. Gestul a avut efectul scontat și, preț de câteva clipe, durerea a dispărut de pe chipurile copiilor internați în spital, lăsând loc bucuriei“.

Acestea sunt precizările făcute de Andreea Trifan, purtătorul de cuvânt al unității, care a mai adăugat că, pe lângă dăruirea cu care își fac zilnic meseria, omenia este o altă calitate a colectivului spitalului. Aceasta a ținut să mulțumească elevilor că s-au alăturat personalului sanitar pentru acest act caritabil. Cele câteva zeci de copii aflați pe patul de suferință au primit 55 pachete de la angajații spitalului și 60 de la voluntari.

.

Citește știrea
Advertisement








Trending