Contactează-ne

Actualitate

Cronica pisălogului: Oameni cu greutate

Știre publicată în urmă cu

în data de

Constantin Bîrjoveanu (26 martie 1934 – 18 martie 2000 ), scriitor, pictor, caricaturist şi vorbitor de esperanto dădea viaţă, în urmă cu două decenii şi ceva, unor tablete umoristice publicate în hebdomadarul vremii, Gazeta de Roman. În numărul de astăzi, iată o nouă „cronicuţă“ în care, cu ironie fină, satirizează deopotrivă ultima perioadă a dictaturii ceauşiste, cînd lumea era fericită, după ce stătea, zi lumină , la cozi interminabile, pentru a apuca să pună ceva pe masa copiilor. Şi de aici fericirea imensă a bietului român atunci cînd reuşea să cumpere vestiţii „adidaşi“ de porc, ca „victorie supremă“ a efortului familial de a face faţă crizei alimentare a Dictatorului, care a plătit datoria externă a României, înfometînd populaţia.

Cu aceeaşi tuşă, „Pisălogul“ ironizează şi epoca post decembristă, cînd liberi, dar „fericiţi“, românii au trecut prin toate neajunsurile tranziţiei de la socialismul victorios la capitalismul sălbatic iliescian. O ironie fină, care are darul de a stîrni, şi acum, la peste două decenii de cînd a fost scrisă, acel zîmbet şăgalnic al românului, un maestru în a face haz de necaz.

În perioada de tranziţie, aşa cum se vede în realitatea de fiecare zi, unii oameni au greutăţi, alţii n-au. Unii îşi fac singuri greutăţi, cum sînt cei care-şi bat cuie în călcîie, alţii şi le doresc şi nu întotdeauna le au, ceea ce le aduce o serie de greutăţi (hamali, docheri, manipulanţi), iar cea mai mare parte au greutăţi, fără să şi le facă şi fără să şi le dorească, generate nu de duşmani, ştiuţi şi neştiuţi, ci de nivelul de trai. Apropo, cică pe la mijlocul deceniului trecut, o delegaţie străină a vrut să vadă cum stau oamenii cu greutăţile şi s-a dus la americani unde unul din delegaţie întreabă un cowboy: De ce eşti supărat, musiu? Sau cum i-o fi zis el.

D’aia, zice americanul, că am vrut să iau elicopter şi nu-mi ajung banii. Şi delegaţia s-a deplasat pe un alt meridian şi întreabă un neamţ de ce e supărat. D’aia, zice neamţu’, că nu mai reuşeşte omul să-şi schimbe maşina la fiecare două săptămîni. Şi vin şi la noi, unde oamenii bucuroşi stăteau la o coadă imensă, şi-l întreabă pe nea Cutare: De ce sînteţi atît de bucuroşi? D’aia, zice nea Cutare, că au adus ciolane afumate. Numai aşa, cu delegaţia asta ne-am putut da seama că în copilărie oamenii au greutăţi pe care noi nu le aveam. Acum am revenit şi noi la capitalism. Nu vrem elicoptere şi nu vrem să ne schimbăm maşina lunar.

Greutăţile sînt altele. „Înainte vreme – cum spunea Cilibi Moise – alergau banii după mine şi mă găseau, acum alerg eu după dînşii şi nu-i găsesc“. Dar parcă numai eu? Tot filozoful ovrei a sesizat asta: „Cine îmi va arăta pe un om care n-a avut niciodată în viaţa lui supărare, are de la mine 500 de taleri“. În consecinţă, nici să nu dorim să avem greutăţi, pentru „cel ce n-a cunoscut greutăţi moare dintr-o tusă, iar cel ce a cunoscut rezistă şi la o cărămidă căzută în cap“. Şi nu numai asta, dar nici n-am mai munci, şi de aici toate inconvenientele legate de sedentarism şi n-am mai fi umani pentru că, necunoscînd greutăţile, nu l-am putea înţelege pe cel cu greutăţile, şi ca urmare nu l-am ajuta.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending