Cronica pisălogului – Munca voluntară

Constantin Bârjoveanu (1934 – 2000), scriitor, pictor, caricaturist și autor al „Cronicii pisălogului” scria, în urmă cu peste două decenii şi jumătate, în săptămânalul „Gazeta de Roman”, o tabletă umoristică  intitulată „Munca voluntară”. Una pe care am reciti-o, cu interes și amuzament, pentru actualitatea acesteia și la distanță de atâția ani de la data când a fost scrisă. Autorul, cu ironia și autoironia bine cunoscută stilului său pamfletar, arată cu degetul spre năravurile omenești, caracteristice românului. Pornind de la gesturi „mărunte“ ca aruncarea deșeurilor peste tot, la transformarea României într-o țară „ladă de gunoi” a Europei și continuând cu îmbogățirea unora peste noapte. Constantin Bârjoveanu nu ezită apoi să vorbească explicit despre locurile de muncă gras plătite prin cele  companii unde salariul unei femei de serviciu sau a unui portar sunt de invidiat.

Iubite cititorule, cată matale și-ți amintește că pe vremea când, din unele puncte de vedere era rău, munca voluntară era obligatorie. Dacă aceasta ar fi cu adevărat voluntară și dacă cineva ar ține cont de această muncă, fără a-i denatura înțelesul de „voluntară”, cel care nu a ajutat și n-a fost impresionat de necazurile semenilor, să nu fie numit într-un post de conducere, că nici acolo nu-i va înțelege pe cei nevoiași.

Copiii care ar sădi pomi pe marginea drumului, ar lua atitudine atunci când alți copii sau chiar oameni mari i-ar rupe. Cel care a cules hârtii de pe trotuar în cadrul muncii voluntare și le-a pus în coș nu va arunca hârtii peste tot locul și-l va ocărî pe cel care face acest lucru. Cel care bagă cârpe mari, crengi de brad (după Anul Nou) sau sticle de Coca-Cola în tubul de gunoi de la blocul turn, dacă l-ar desfunda atunci când îl înfundă, altădată ar arunca numai gunoaie mărunte.

Profesorul care ar prepara gratuit, în afara școlii, pe unul din elevii lui, s-ar strădui să-i bage acestuia materia în cap la orele dee curs, iar bogătașul care ar trebui să hrănească pe cel „flămând și gol, făr-adăpost” s-ar strădui ca prin diferite modalități, numărul nevoiașilor – în intersul lui – să scadă. De unde mi-a venit ideea cu munca voluntară? Păi, din sursă neoficială, am auzit că cineva ar fi aflat că în Danemarca este un fel de școală de voluntariat.

Probabil că acolo îi învață pe oameni când, unde și cum să facă muncă voluntară și nimeni nu poate să promoveze într-o funcție dacă nu a făcut voluntariat. Și mă întreb cu ce gând a venit să lupte după Revoluție acel român din Diasporă, care ne-a spus să mai încetăm cu munca voluntară și cu patriotismul, și dacă nu pomenesc nimic de moaș-sa, e pentru faptul că sunt băiat fin și nici în mod voluntar n-aș face-o. Ar fi o chestie de muncă voluntară neobligatorie, cu efect imediat și în timp, că și așa oamenii – după ce s-au desființat atâtea întreprinderi – tot nu au ce face.

Cunosc chiar un bărbat care numai în învățământ, cercetare și sănătate, acolo unde se plătește de la buget, nu s-ar băga. Încolo, ar munci bucuros numai cu un sfert de leafă – restul, muncă voluntară – la bufetul din București, unde mai uită de necazuri parlamentarii: la o bancă – pe o funcție de director, la o societate minieră – ca lider sindical sau la RENEL – ca femeie de serviciu. De ce nu și ca bugetar? Pentru că în sănătate, cercetare și învățământ sunt destui care fac muncă voluntară, ca să nu zic că muncesc de pomană. D`aia!

Nota Redacției – Rubrică susținută de viceprimarul Radu Samson