Contactează-ne

Actualitate

Cronica pisălogului: Lumi paralele

Știre publicată în urmă cu

în data de

Constantin Bîrjoveanu (1934 – 2000), scriitor, pictor, caricaturist şi vorbitor de esperanto dădea viaţă, în urmă cu două decenii şi ceva, unor apreciate tablete umoristice publicate în hebdomadarul vremii, Gazeta de Roman. În numărul de astăzi, iată o nouă cronicuţă, de mare actualitate. „Pisălogul“, pornind de la realităţi contemporane subliniază decalajul României faţă de ţările avansate şi ironizează vicii româneşti de mare actualitate, izvorîte din caracterul balcanic al românului: lipsa de educaţie civică, lipsa de respect faţă de mediul înconjurător, respectiv faţă de măzăcia comunitară, lipsa de civism, defrişările necontrolate, dezinteresul guvernanţilor faţă de populaţia guvernată, nivelul de trai necorespunzător, „descurcăreala“ românului în orice situaţie şi adaptabilitatea acestuia la tot ce se întîmplă în „lumea liberă“.

Un scriitor din Israel, care călătorise  prin  Europa, povesteşte prin cîte a trecut pentru a scăpa de ambalajul unui pachet de biscuiţi. Bunăoară, la Viena, l-a aruncat pe fereastra tramvaiului, dar vatmanul l-a văzut prin oglinda retrovizoare, a oprit, a coborît, şi i-a dat înapoi  hîrtia, avertizîndu-l: „Fiţi mai atent cu lucrurile! Asta v-a căzut pe fereastră“.

Dacă ar fi ştiut – bietul om – ar fi venit la Roman, unde nu i-ar fi zis nimeni, negri ţi-s ochii, chiar dacă ar fi făcut asta în faţa primăriei, un loc curat, ca de altfel întreg oraşul, pentru că oamenii de la Romval le-a intrat în sînge de a da cu mătura, cum fac gospodinele care oricît de curată ar fi mobila, tot mai au cu cîrpa de praf. De ar fi la fel de curat şi-n spaţiul dintre blocuri şi mai ales în jurul containerelor de gunoi! Şi atunci, dacă străzile sînt curate de ce să fi aruncat scriitorul hîrtia acolo? Ca să vadă cît de rău stăm la capitolul „opinie publică“.

Eu am încercat odată  să iau atitudine, dar, cînd am văzut agresivitatea interlocutorului am apăsat pe pedală. La Bucureşti, dacă voiai să tai un copac pentru a construi ceva, trebuia să ai avizul primăriei. La noi se taie din păduri exemplare rare, arbori de valoare, fără nici un aviz, iar dacă cineva vrea să-şi facă o benzinărie pe şoseaua mare, în jurul viitoarei instataţii sînt culcaţi la pămînt circa  24 de copaci, de umbra cărora este văduvită şoseaua, iar dacă costul acestor copaci este suportat   de cineva, bănuiesc  de ce benzina este scumpă.

Cică la New York, americanul care-şi ia mobilă nouă o scoate în stradă pe cea veche, ca să o ia cine are nevoie. O dovadă că noi încercăm să imităm pe americani e aceea că un om şi-a lăsat bicicleta în faţa blocului şi un trecător a crezut că nu mai are nevoie de ea. Tot aşa, în unele oraşe occidentale există un cimitir al maşinilor. Noi nu avem spaţiu pentru asta şi de aceea, cum o mortăciune – mîţă ori cîine – zace lîngă un gard pînă-i dus la rîpă, tot aşa zac, pe ici pe colo, autoturisme uitate la marginea carosabilului, pentru că nu toată lumea cunoaşte obiceiul newyorkez. Veţi spune, poate că unele sînt descompletate.

Cine cunoaşte obiceiul, ia numai ce are nevoie. În Germania, în timpul vacanţei, copiii celor avuţi erau trimişi la Nissa, iar a celor săraci la Eforie sau la Mamaia. Dar numai nemţii fac aşa? Cîţi oameni de la noi nu-şi trimit copiii la mamaia, mai ales acum de cînd s-a redat pămîntul. Americanii au trimis oameni pe lună, care s-au întors… Şi? Nu sînt şi la noi oameni căzuţi din lună? Lumi paralele.

Veţi spune, poate, că am turtit fesul, că lumi paralele înseamnă cu totul altceva, şi anume, lumi care trăiesc, în timpuri diferite. Şi ce-i cu asta? Dacă regretatul regizor Bob Călinescu şi-a uitat apartul de fotografiat într-o cameră de hotel din Olanda şi după un an l-a găsit tot acolo, nu înseamnă că sîntem în urmă cu mulţi ani? Şi vă mai pot da şi alte exemple.

N.R.: Rubrică realizată cu ajutorul Cabinetului parlamentar al senatorului PNL, Eugen Nazarie Ţapu

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending