Contactează-ne

Actualitate

Cronica pisălogului: „Jumătate din parlamentarii noştri sînt corupţi?!“

Știre publicată în urmă cu

în data de

Constantin Bîrjoveanu (1934-2000), scriitor, pictor, caricaturist, autor al „Cronicii pisălogului“, care apărea în Gazeta de Roman, scria în urmă cu două decenii şi jumătate, într-o tabletă despre un fenomen social vechi de cînd lumea, corupţia. Ea este definită de dicţionare ca un abuz în scopul obţinerii de avantaje personale sau de grup. De la mica corupţie, care constă în obţinerea de banale favoruri, la marea corupţie care afectează societatea în totalitaea ei, la ceea ce se cheamă corupţie sistemică, fenomenul ce se manifestă în întrega lume de la Adam şi Eva. Apelînd la ultimul vers al poeziei „Epigonii“, a lui Mihai Eminescu, în care poetul îşi exprimă opiniile legate de conţinutul literaturii paşoptiste, unde poeţi ca Andrei Mureşanu, Cezar Boliac sau Helide Rădulescu erau preţuiţi pentru naivitatea şi sinceritatea operei lor, Constantion Bîrjoveanu subliniază faptul că lumea în care trăim este, de fapt, oglinda societăţii.

„Jumătate din parlamentarii noştri sînt corupţi?!“. Cu aceste cuvinte, spune anecdota, începe editorialul unui cotidian de mare tiraj dintr-o ţară oarecare. Parlamentarii, ofensaţi, pentru că adevărul supără, au cerut o dezminţire, iar ziarul s-a conformat. În consecinţă, a doua zi, în ziarul respectiv, s-a scris cu litere de-o şchioapă: „Jumătate din parlamentarii noştri nu sînt corupţi!“.

Acesta-i banc, de bună seamă, întrucît niciodată nu cred că s-ar putea stabili un procentaj cu precizie. Şi pentru că tot veni vorba de corupţie, să lămurim despre ce-i vorba! Corupţia este starea de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie şi e sora seducţiei, amîndouă fiind fiice ale diavolului, şi a apărut la începutul lumii, cînd Sarsailă şi-a băgat coada şi a împins-o pe Eva să-l corupă pe Adam. De atunci, sub diferite forme, ea s-a manifestat pînă în zilele noastre, îmbogăţindu-şi mereu arsenalul (Corupţia, nu Eva. Ba şi Eva).

Dacă un şoarece zice unei mîţe: „De-mi dai drumul îţi arăt unde a pus stăpîna matale smîntîna“, însemnă că vrea să o corupă, să o abată de la datorie. Altceva: dacă frăţiorul mai mare promite o jumătate de gumă celui mic, ca să-şi ţină pliscul şi să nu spună părinţilor că l-a văzut fumînd, e un act de corupţie.

Dacă subalternul i-a adus şefului o sticlă de tărie dublu rafinată, ca să închidă ochii c-a absentat nemotivat trei zile, în vreme ce oamenii ce vor să muncerască stau pe tuşă, e un act de corupţie. Dacă un flăcău promite unei fete marea cu sarea, pînă ce aceasta zice „Da“, e un act de corupţie. Poate veţi zice că-i seducţie. Tot un drac!

Vă dau exemple numai din lumea în care mă învîrt (vorba vine că mă învîrt; se învîrte numai cel care se „dă rotud“). Vă dau exemple numai din lumea mea, întrucît nu vreau să afirm un lucru pe care nu-l pot proba, cum că şi în alte sfere oamenii sînt corupţi. Se spune că peste drum de această situaţie, pardon, vis-a-vis de această situaţie se vor lua măsuri. Foarte bine! Am auzit şi eu că-s mari dezbateri pe această temă.

„Toate-s praf, lumea-i cum este şi ca dînsa sîntem noi“, zicea poetul. Într-o zi mi-am întîlnit pe stradă vecinul. Era cu o tipă belă care nu-l scoatea din „dragă“. Cum întotdeauna mi-a plăcut să fiu un tip ca lumea, i-am zis: „Ce-mi dai să tac?“ Ce credeţi că mi-a dat? Un pumn în maxilar şi un picior în tender. Oare nu s-ar putea extinde metoda?

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending