Cronica pisălogului. Fata babei şi fata moşneagului

Constantin Bîrjoveanu (1934 – 2000) ), scriitor, pictor, caricaturist, şi vorbitor de esperanto dădea viaţă, în urmă cu două decenii şi ceva, unor apreciate tablete umoristice, care au fost publicate în hebdomadarul vremii, Gazeta de Roman. În numărul de astăzi, iată o altă „cronicuţă“ intitulată „Fata babei şi fata moşneagului“, în care face cu o fină ironie o reinterpretare a cunoscutului basm al lui Ion Creangă. Parodiază perioada post-decembristă, cînd guvernările nu au putut creiona politici sociale coerente, prin care să se fi creat condiţii de muncă şi cîştiguri decente românilor, pentru a împiedica exodul acestora către toate zările lumii, fetele noastre practicînd pe toate meridianele şi cea mai veche meserie din lume.

Amu, cică era odată un moş şi o babă. Moşul avea o fată harnică la toate, ca un reangajat care ştie ce-i şomajul, iar baba avea o fată care toată ziulica bătea berbunca; noaptea şi-o petrecea la discotecă, iar dimineaţa fura ghemele de la fata moşului, ca să arate mamă-si cît de mult a tors, mîrşăvii care aveau loc şi pe vremea acordului individual.

De la o vreme, baba a început să bage strîmbe, cum a făcut şi cel care într-un for internaţional a spus că în România nu există libertate religioasă, cu toate că i s-a demonstrat contrariul. Şi pentru că baba o ţinea mereu aşa şi pe dincolo, insistent ca reclama de la televizor, iar moşul nu vroia să-şi aprindă paie în cap cu baba, şi-a chemat şi fata şi i-a zis să se ducă unde o vedea cu ochii.

Fata, ascultătoare, cu banii economisiţi timp de cîţiva ani, a cumpărat 300 de grame de salam, o pîine, le-a pus în traistă şi a purces la drum. A căutat o slujbă, ba ici, ba colo, a întrebat în dreapta şi în stînga, dar nici că a găsit. S-a dus şi la Bucureşti, dar acolo a auzit că o mare întreprindere nu-şi poate plăti oamenii, cu toate că are de încasat trei miliarde de lei, bani pe care nu-i primeşte din cauza unui mecanism birocratic şi financiar.

Văzînd fata că dracul îşi bagă coada peste tot, a pus la cale să-şi încerce norocul în străinătate şi a plecat spre soare-apune, pînă a ajuns în ţara nemţească, unde, o nemţoaică avută a luat-o guvernantă la copii şi atîta s-a ataşat nemţoaica de ea, că mai n-ar fi lăsat-o să plece. Cum sîngele apă nu se face, fetei i-a venit dorul de moş şi s-a întors acasă la volanul unui Mercedes, dăruit de stăpînă şi care era ticsit de amintiri de la vecinii nemţoaicei.

Cînd a ajuns acasă, numai ce să vezi: baba să crape de ciudă şi nu alta. „Uite, fă!, îi zice baba fetei sale, uite ce a adus asta!“. Fata babei, roasă şi ea de invidie, a plecat şi a mers, zi de vară pînă în seară, cale lungă să-i ajungă, pînă într-un loc de unde, cu autocarele ORTADOGU s-a dus la turci. Acolo ce să vezi: aur, peste tot, aur. Cum turcilor le plac „podoabele“ mai abitir decît susanul şi cum fata babei se obişnuise cu ciubucul, un turc a angajat-o cu ziua. Cum orice început are şi un sfîrşit, ca şi oamenii, ca şi funcţiile în stat, ca şi imperiile, s-a gătit şi sejurul la Istambul şi fata babei a venit acasă, unde mamă-sa o aştepta cu „Răpirea din Serai“, aşternută în mijlocul ogrăzii, pe care odrasla a aruncat cîţiva dolari şi nişte spray-uri de omorît muşte şi ozon.

„Bravo, proasto! Te-ai dus bou şi ai venit vacă!“ i-a zis baba, că avea un vocabular cum nici la tinerii lipsiţi de educaţie şi de bun simţ nu întîlneşti. Şi, de ciudă că dolarii erau falşi, pe babă a apucat-o damblaua, iar pe fiică-sa dorul de ducă. Aşa se face că moşul a rămas cu fata lui, pînă în ziua cînd un tînăr dezinteresat, care auzise că fata are valută, a cerut-o de nevastă.

Şi s-a făcut nuntă mare la care am fost chemat şi eu, dar nu m-am dus, că fusesem cu o duminică în urmă la alta şi a te duce la două nunţi într-o lună – poate ştiţi şi dumneavoastră – e un lux la care noi, muritorii de rînd, nu avem acces. Şi am încălecat pe-un fus, multe aş mai avea de spus!

Nota Redacţiei: Rubrică realizată cu sprijinul cabinetului parlamentar al senatorului PNL, Eugen Ţapu