Cronica pisălogului: Eminescu era de aceeaşi părere

După revoluţia din decembrie ’89, Constantin Bîrjoveanu (1934- 2000), scriitor, pictor, caricaturist, deltaplanist şi vorbitor de esperanto, dădea viaţă unor tablete umoristice publicate în hebdomadarul vremii, „Gazeta de Roman“. Ele au fost adunate apoi în volumul „Cronica pisălogului“, după moartea acestuia. Iată o altă „cronicuţă“ intitulată „Eminescu era de aceeaşi părere“, o bijuterie alcătuită din tot soiul de pilde, unde în final este invocat marele poet cu al său rechizitoriu din „Scrisoarea a III-a“, făcut unei societăţi corupte ca şi cea de astăzi. Poemul culminează în final cu o sentinţă necruţătoare. Întebarea retorică şi acuzatoare: „Cum nu vii tu, Ţepeş, Doamne/ Ca punînd mîna pe ei/ Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei?…“ are o singură soluţie, radical dată de poet: „Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni, / Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!“. Cît adevăr, cîtă actualitate în „rechizitoriul“ lui Mihai Eminescu, „Luceafărul… florilor de tei“.

Înlătură cauza şi va dispărea efectul! Dar înainte de a o înlătura trebuie să o descoperi, să o cunoşti. Herodot, părintele istoriei, spunea despre strămoşii noştri că erau cei mai viteji şi mai cinstiţi dintre traci. Şi atunci, din care cauză avem atîtea secături? Păi, s-o cutăm! Să ne fi corcit? Om fi luat deprinderi rele de la nemţii care au stat, în cantonament, în timpul războiului şi ne-au dictat pînă în 1944, sau de la cei care ne-au dictat după aceea?

Să fi fost colonizată Dacia şi cu cîţiva derbedei care, venind la noi din cine ştie ce colţ al Imperiului au schimbat numai clima nu şi năravul? Că- zic eu – cei care ne-au lăsat limba care o vorbeşte un continent şi jumătate nu cred să fi lăsat şi vorbe de batjocură care nu se întîlnesc în nici o altă ţară latină. Deci aceştia ies din „competiţie“. Grecia a fost cea mai civilizată ţară a antichităţii şi nu cred că răul să-l fi adus boierii din Fanar, mai ales dacă au venit cu slugi educate. Să poarte oare vina vorbitorii vechii sanscriţi care au umplut Europa odată cu venirea hoardelor mongole? Ce să zic? Cunosc dintre ei ingineri, preoţi, parlamentari, angrosişti, ba chiar şi muzicanţi.

Să fi fost evrei? Nu, ei nu furau ci făceau comerţ, ceea ce nu-i chiar acelaşi lucru. Să ne fi lăsat năravuri rele turcii cînd veneau să ne ia aurul birului? Tătarii, ungurii, leşii, cumanii gepizii, goţii, ostrogoţii? O fi de vină literatura străină şi autohtonă cu romanele ei decandente şi cu filmele din care rău- făcătorii au învăţat întotdeauna o mulţime de „tehnici“? „Printre noi sunt multe secături dar cine e de vină că unii dintre cei care ar trebui să pună lucrurile la punct mai mult încurcă iţele, dovedind o dată în plus, că „peştele de la cap se împute?“ Străinii? Nu! Noi? Nu! Atunci cine?

Legile domnule, legile care nu ţin cont de faptul că ciobanul căruia îi e milă de lup, face o mare nedreptate oilor. Cineva spunea că am putea trăi mult mai bine dacă n-am săvîrşi noi, înşine, ceea ce reproşăm altora. Dacă am face aşa ceva am dovedi că sîntem urmaşi ai celor de care vorbea Herodot. Răul are rădăcini adînci dar poate fi smuls. Soluţia e cunoscută: „La boli rele, leacuri tari“. Am spus şi m-am răcorit. Întrebarea e cine mă aude? Sunt de acord cu leacuri tari, dar în ceea ce priveşte legea mă abţin, pentru că „Zalecus, legiuitorul Locrilor“ spunea că legile sunt la fel ca pînza de păianjen: dacă nimereşte în ea o muscă sau un ţînţar se prinde, iar dacă e viespe sau o albină o rupe şi zboară.

Tot astfel, dacă nimereşte în legi, un sărac e prins, iar dacă-i unul bogat şi iscusit la vorbă, le desface şi scapă. Bine, domnule, atunci de ce nu se dă o lege care… Nu de legi avem nevoie! „Cu cît un stat“ e mai corupt, cu atîta are mai multe legi!… Ne trebuie un Vlad Ţepeş. Eminescu era de aceeaşi părere. Apropo, ai citit „Scrisorile?“. Nu… că mi-au furat lacătul de la cutie.

N.R.: Rubrică susţinută de Cabinetul parlamentar al senatorului PNL, Eugen Ţapu