Cronica pisălogului – Dragostea de mamă

Constantin Bârjoveanu (1934 – 2000), scriitor, pictor, caricaturist, vorbitor de esperando și autor al „Cronicii pisălogului”, scria, în urmă cu  vreo două decenii şi jumătate, în săptămânalul ”Gazeta de Roman”,  peste 280 de tablete umoristice, majoritatea însoțite de caricaturi inspirate. În numărul de astăzi publicăm tableta intitulată „Dragoste de mamă”, în care autorul aduce în discuție valențele „cultului mamei”, în spațiul românesc. Pornind de la o scenă autentică văzută de autor în preajma unei școli din urbea natală, Pisălogul narează o întâmplare în care un puști firav încerca să-și facă dreptate, față de un coleg mai zdravăn, care îl înjurase de mama ce plecase într-o lume mai dreaptă. Legitimitatatea gestului său de revoltă a fost recunoscută până și de părintele găliganului, care n-a ezitat să-i de o lecție de viață propriei odrasle, folosind cureaua, pentru că, omul, oricât de ticălos ar fi, are pe lumea un singur lucru sfânt: dragostea de mamă. Pe de altă parte, „Pisălogul” atrage atenția și asupra aspectului paronimic al unor cuvinte ca: nebun, hoț, golan. Interesant e că „Pisălogul” face referire directă și la celebrul „Imn al golanilor”, compus de Cristian Pațurcă, pe versurile unei tinere „golance”, care a devenit „Imnul Mineriadelor”, ilustrând spiritul de frondă al  militanților anticomuniști din Piața Universității, față de metamorfozarea activiștilor comuniști și a securiștilor în ”capitaliști postdecembriști”. Revenid la întâmplarea narată, autorul insistă  pe „ cultul Maicii dătătoare de viață” în spațiul creștin, în care trăim, înjurătura de mamă fiind exemplul cel mai grav de dezumanizare și degradare umană. Acest aspect dă tabletei un profund caracter moralizator. De remarcat și faptul că și caricature, care însoțește tableta publicată, în preaja Zilei Femeii, are un mare tâlc, satirizând practica unor cadouri oferite, vrând-nevrând, dăscălițelor, de 8 Martie.

Comparația pe care a făcut-o Coșbuc în „Iarna pe uliță” între copiii ștrengari și adunătura de tătari, nu-i prea exagerată. Spun asta pentru că am văzut copii ieșind de la școală- vedea-i-aș mari, vorba poetului- și tare erau gălăgioși. Într-o zi, în jurul orei 12, mă aflam în apropierea unei școli de la noi din târg. Copiii ieșeau din curte și se îndreptau către casele lor.

La câțiva pași de mine, un băiețel firav, cu lacrimi în ochi, încerca să lovească cu pumnii și picioarele pe un altul mai zdravăn și mai mare decât el cu un cap. Tatăl acestuia din urmă, care se găsea prin preajmă, a văzut scena, s-a apropiat și a cerut explicații de la cel firav. „M-a înjurat de mamă, nene – i-a spus copilul – și mama mea e moartă!”. „Dar de ce te-a înjurat?”, a întrebat omul, sperând să-și scoată băiatul basma curată.

„Mi-a cerut o jumătate de gumă de mestecat și n-am vrut să-i dau”. „Lasă că-i dau eu”. Și zicând aceasta , cetățeanul și-a scos cureaua de la pantaloni, ca să-și cruțe palama, și și-a băgat odrasla cu capul între picioare. „Mai înjuri”? Și dă-i! Și dă-i! După ce a obosit, și-a pus cureaua la loc, privind admirativ pe băiețelul firav care se îndepărta. Pentru ce m-a uimit această scenă, vă voi spune mai târziu. Deocamdată vreau să fac altă relatare. Am văzut odată  un tânăr care i-a spus unei domnișoare: „Nebuno, știi că ești bine?”.

Sensul expresiei nu era depreciativ, întrucât domnișoara nu părea deloc nebună, și nici „cavalerul” nu era, nici el, nebun. Nici cuvântul hoț nu este considerat întotdeauna o insultă. Sau golan. Chiar într-un cântec din zilele noastre se zice: „Mai bine golan, decât activist.” O fi, nu zic, dar parcă mai bine om detreabă decât golan. Am și eu o cunoștință, un om respectabil, care își alintă feciorul cu apelativul „golănașul lui tata”.

Și exemplele ar putea curge cu nemiluita. Și acum să vă spun de ce m-a uimit scena cu băiețelul firav care voia să-l bată pe cel zdravăn. M-a uimit pentru că a fost un caz pe care nu l-am mai întâlnit și cu care nu eram obișnuit, că, de regulă, mulți oameni – spre rușinea lor! – nu se consideră ofensați nici măcar când sunt înjurați de mamă.

Tinere, care citești aceste rânduri, o maximă frumoasă spune: „Dacă tatăl tău a murit, poala mamei îți va ține loc de pernă; dacă a murit mama ta, poți să te culci cu capul pe prag”. Nu admite, deci, ca mama ta, memoria ei, amintirile copilăriei tale să fie pângărite, iar spațiul acesta creștin, în care ne ducem crucea, să fie poluat moral! Iartă în așa fel, încât cel care te-a înjurat o dată, a doua oară să nu mai guițe!

Nota Redacției: Rubrică susținută de consilierul județean PRM, Sorin Dumitru Cazan