Cronica pisălogului: Berea şi pămîntul

Constantin Bîrjoveanu (1934-2000), scriitor, pictor, caricaturist şi vorbitor de esperanto dădea viaţă, în urmă peste două decenii, unor interesante tablete umoristice publicate în hebdomadarul Gazeta de Roman. Tableta de astăzi face parte din categoria acelor alte cîteva zeci de cronici, care pornesc de la realităţile ante şi post decembriste româneşti. Autorul face aluzie la modul în care, decenii la rîndul, sovieticii au spoliat bunurile ţări. Uşor nostalgic, Pisălogul vorbeşte şi de perioadele în care românii făceau bişniţă la moldoveni, dar şi la o realitate post decembristă legată de modul abuziv în care s-au făcut retrocedările de pămînt, în defavoarea celor mulţi, la vremea cînd „băieţii deştepţi“, orientaţi politic, au făcut averi (ne)meritate.

Ce-a fost a fost. Ducă-se cu noaptea! Oricum ne-au dat posibilitatea să ne mîndrim cu pîinea noastră sau mai bine zis cu grîul pîinii noastre, că dacă nu era bun nu l-ar fi cărat atîţia ani peste Prut. Măcar de-ar fi zis bogdaproste. Dar nu numai grîul le-a plăcut, ci şi o serie întreagă de bunuri, pe care nu le mai pomenesc, deoarece gazeta noastră are numai opt pagini. Pe vremea aceea şi berea era un „bun-bun“ şi am să vă spun de unde ştiu.

M-am dus prin şaptezeci şi ceva într-o excursie la Chişinău. Nu mă întrebaţi de ce, că eu roşesc repede şi roşul nu mă prinde. De bişniţă, de aia. Am stat trei zile şi am împărţit camera de hotel cu domnul Boţoc – fie-i ţărîna uşoară! – care se născuse şi trăise mult în Basarabia şi ştia, în consecinţă, la perfecţie ruseşte. Într-o seară mi-a spus: „Mîine te duc într-un loc unde intri pe o uşă viu şi ieşi pe alta mort“.

A doua zi n-am mai ajuns acolo şi am ajuns la un restaurant. Într-o moldovenească lată, dar perfectă, chelnerul ne-a întrebat ce poftim. Comanda a fost executată prompt. Unul din cei doi ruşi de la masa vecină a zis celuilalt: „Să vezi că românilor n-o să le placă berea noastră“. Domul Boţoc mi-a tradus în şoaptă. “Anatoli, dragă -continuă rusul oftînd nostalgic – cînd eram ofiţer la Buzău, prin 1952, mă urcam în accelerat, pînă la prima staţie mă duceam la vagonul restaurant  luam o bere-două şi mă întorceam cu acceleratul următor în acelaşi scop. Au românii o bere grozavă. Să vezi că ăstora n-o să le placă berea noastră“..

Între timp, noi am terminat de mîncat, iar domul Boţoc a umplut paharele, savurînd licoarea. Conform planului nu m-am atins de pahar. Dumnealui a dus, tacticos, paharul la gură, a luat o duşcă, apoi cu o expresie nemulţumită l-a lăsat jos, împingîndu-l supărat la marginea mesei. Ne-am sculat şi am plecat amîndoi din local,  lăsîndu-l triumfînd pe rusul care ne lăudase berea şi căruia, drept mulţumire, domnul Boţoc a vrut să-i dea satisfacţie. Am început cu grîul pîinii noastre şi cu asta am să închei. Pasămite domnia sa a renunţat la bere, aşa cum pe ici pe colo se renunţă la a se face dreptate, dîndu-se satisfacţie materiliazată prin pămînt nemeritat unor foşti mahări care cîndva i-am cartalogat ca băieţi buni, pe cei ce deţin în unele locuri pîinea şi cuţitul.

Şi asta în vreme ce alţi ţărani aşteaptă cu grăunţele în sac şi cu sapa pe umeri să li se dea pămîntul, la care nu vor renunţa, cum am renunţat noi la o sticlă de bere, ca să le dea satisfacţie celor care s-au băgat ca musca.  Şi atunci va fi scrîşnirea dinţilor. Apropo: e adevărat ce se aude că unii cetăţeni din judeţul Ilfov nu-şi pot lua pămîntul ce l-au avut din cauză,că acesta e acum al domnului Crin Halaicu, primarul Capitalei, pămînt pe care şi l-a transferat de la Botoşani?

Domnia sa fiind liberal, Opoziţia nu văd cum s-ar opune, că ar însemna să contrazică proverbul cu… corbul şi cu ochii. În concluzie, însemnă că pămîntul ilfovenilor în cauză e la Botoşani. Şi ce-i cu asta? Să se scoale şi ei mai dimineaţă cu vreo trei zile şi să muncească! Eh, ce atîtea mofturi!

N.R.: Rubrică realizată cu sprijinul Cabinetului parlamentar al senatorului PNL, Eugen Nazarie Ţapu