Actualitate
Criza petrolului lovește oficial. Guvernul anunță planul de intervenție
Criza petrolului lovește oficial, iar Guvernul va adopta marți o ordonanță de urgență prin care va declara situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și va stabili măsuri de protejare a economiei și a populației.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, decizia privind criza petrolului a fost luată luni, în cadrul grupului de lucru pentru analizarea creșterii prețurilor la combustibili și identificarea soluțiilor menite să reducă impactul asupra economiei și populației.
Grupul de lucru a fost convocat de prim-ministrul Ilie Bolojan, în contextul evoluțiilor recente de pe piața petrolului și al presiunilor generate de scumpirea carburanților.
„În urma discuţiilor, s-a decis ca Guvernul să adopte, mâine, o ordonanţă de urgenţă prin care să fie declarată situaţia de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere şi să fie stabilite măsuri de protejare a economiei şi a populaţiei pe durata acestei crize.
Pe durata situaţiei de criză vor fi instituite măsuri de protecţie aplicabile pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru intervale de cel mult 3 luni, atât timp cât persistă circumstanţele care au determinat instituirea situaţiei de criză. Adaosul comercial pentru benzină, motorină şi materiile prime utilizate pentru obţinerea acestora va fi limitat pe întregul lanţ de activitate economică”
-
Actualitate2 săptămâni,Neamțul spune „nu în această formulă”: mesaj ferm din PSD
-
Actualitate2 săptămâni,Alertă pe Facebook: cine este bărbatul care sperie copiii din Piatra-Neamț?
-
Actualitate2 săptămâni,Un TIR încărcat cu pavele s-a răsturnat pe E 85
-
Politicao săptămână,Lungul drum al PSD-ului, de la mărire, la decădere
-
Actualitate2 săptămâni,„Reforma” de la Spitalul Judeţean. Ce se pregăteşte şi când
-
Actualitate2 săptămâni,Spitalul Judeţean – „Înainte şi după”: Punctul de acces
-
Actualitateo săptămână,Ray’s Dance câștigă două locuri 1 la Imperial Dance și domină competiția
-
Actualitateo săptămână,Atac în centrul orașului: butaforiile distruse sub privirile „vigilente”, „hoardele barbare” cu vârste între 1 și 7 ani
