Contactează-ne

Actualitate

Criza apei: Primăria pune tunurile pe Apa Serv şi CJ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Romanul a rămas în 2021 peste 20 de zile fără apă din cauza avarilor majore ■ pierderile au fost substanţiale şi sînt plătite de noi toţi ■ reprezerntanţii Primăriei Roman s-au întâlnit cu şefii Apa Serv ■ s-au stabilit, de principiu, obligaţiile asumate de companie şi de municipalitate, ca proprietară a reţelelor de distribuţie ■ primarul susţine că Romanul a fost discriminat la rectificarea bugetară, pentru că a primit din partea Consiliului Judeţean zero lei, asta în timp ce la Tîrgu Neamţ s-au alocat 27 milioane lei ■

Conform monitorizării realizate de Direcţia Tehnică din Primăria Roman în cursul anului 2021 romaşcanii au avut întreruptă apa, din cauza avariilor, timp de 20 de zile, cu neplăcerile respective şi cu pierderile aferente suportate indirect de către noi, toţi. Urmare a numeroaselor avarii apărute la Roman în ultima vreme, la solicitatea Primăriei Roman joi, 16 septembrie, s-a organizat o întîlnire cu managementul companiei ApaServ, pentru a se pune cărţile pe masă şi a se vedea concret care sînt obligaţiile asumate atît de operator, cît şi de municipalitate.

În conferinţa de presă de vineri, 17 septembrie, primarul municipiului Roman a prezentat jurnaliştilor principalele concluzii ale întîlnirii de lucru amintite. ” Întîlnirea am convocat-o ca urmare a multiplelor avarii apărute la Roman în ultima vreme, începînd cu cea de pe strada Tineretului. Am fost asiguraţi de conducerea companiei că, la momentul reluării furnizării cu apă, după remedierea avariilor, s-a ţinut cont de presiunea graduală, cerută de normele tehnice şi cu toate acestea reţeaua a cedat, ducînd la acele avarii, în lanţ.

La discuţiile avute reprezentanţii companiei au venit cu o listă de 8 priorităţi, asumate de ei. E vorba de: partea de captare pe tronsoanele 1 şi 2, reabilitarea tronsonului din zona Autogării, înlocuirea conductelor de transport din zona Anton Pann, înlocuirea reţelei din zona Libertăţii( Femina n.r), unde a avut loc una din avariile grele de săptămîna anterioară şi înlocuirea căminelor cu vană de la staţia de repompare 1 şi 2, cele două rezervoare avînd nevoie de vane şi debitmetre, precum şi efectuarea sectorizării în patru puncte.

În urma discuţiilor avute am constatat, însă că priorităţile lor diferă de ale noastre, pentru că, în timp ce compania e interesată de reţeaua de aducţiune, pe partea de rezervă, noi sîntem interesaţi de partea de sectorizare şi înlocuire a reţelelor pentru a se putea izola partea cu avarii şi pentru ca debitmetrele să indice zonele cu pierderi. În urma discuţiilor am reuşit, însă, să convenim modul de lucru al fiecărei părţi în perioada următoare.

Astfel s-a stabilit ca ApaServ să intervină în zona de captare de la Pildeştri, unde am fost informaţi că s-a demarat deja procedura de achiziţie a materialelor. Apoi se va înlocui conducta de pe strada Libertăţii, unde există, aşa cum s-a văzut, o problemă majoră” a declarat primarul Leonard Achiriloaei.

Romanul discriminat, pe criterii politice

Primăria Roman şi-a asumat investiţii în partea de sectorizare, unde deja a făcut această operaţie în câteva zone, respectiv în Cartierul Muncitoresc, în cartierele Favorit, Lipovenesc, Nicolae Bălcescu, Danubiana şi Dedeman -Gară. “Viitoarele lucrări de sectorizare se vor realiza din fonduri ale bugetului local.

Compania ne-a informat că va face anul acesta proiectul de înlocuire a reţelelor din strada Anton Pann, urmînd ca în 2022 să se treacă la efectuarea lucrării propriu-zise. La Staţia de repompare 1 şi 2 însă există probleme în sensul că nu există fonduri pentru realizarea investiţiei anul acesta.

Noi am solicitat întrunirea CA al companiei şi luarea unor decizii care să fie supuse aprobării conducerii Consiliului Judeţean, în subordinea căruia se află ApaServ, pentru ca cele 8 priorităţi asumate de companie să şi poată fi rezolvate. în cel mai scurt timp posibil” , a declarat primarul Leonard Achiriloaei. Acesta a reamintit şi faptul că Primăria Roman ar urma să primească o redevenţă de 1, 9 milioane lei, sumă pe care doreşte să o investească în totalitate în înlocuirea de reţele.

Primarul a spus că ApaServ a realizat lucrări în Roman de doar 830 mii lei, în zona Toma Stelian, Favorit, Roman-Muşat, Ştefan cel Mare. “Noi am insistat să se găsească resurse pentru că am reamintit faptul că Primăria a reuşit înlocuirea a 35% din aceste reţele în zonele: Petru Rareş, cartier Nicolae Bălcescu, Cuza Vodă şi zonele adiacente, în valoare de 2,8 milioane lei, cofinanţare a proiectului european, prin PID. Şi prin Administraţia Fondului de Mediu s-au realizat investiţii de 1,3 milioane în cartierul Nicolae Bălcescu, tot prin cofinanţare. Compania a realizat investiţii la Roman la Staţia de Epurare şi pe zona de canalizare. Am atras atenţia că nimeni nu stă pe roze cu fondurile şi e de datoria lor să meargă la conducerea CJ să prezinte situaţia.

Am arătat faptul că la ultima rectificare bugetară Romanul a primit zero lei, în timp ce la Tîrgu Neam s-a alocat suma de 1,2 milioane, din cota 6% care ar fi trebuit distribuită echitabil. De altfel, încă de la începutul anului am solicitat CJ fonduri pentru Spitalul Municipal, în vederea reabilitării Policlinicii, ştiut fiind că Romanul a dus greul în timpul pandemiei de coronavirus şi că acest spital asigură, în mod curent, de ani de zile îngrijirea a peste 200.000 de nemţeni, care locuiesc în Zona Metropolitană”, a mai precizat primarul municipiului Roman, Leonard Achiriloaei.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

A plecat la Ceruri un alt jurnalist de la Monitorul

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ a trecut în nefiinţă, răpusă de o boală incurabilă, psihologul Lăcrămioara Buga ■ fost jurnalist la cotidianul Monitorul, aceasta a pierdut lupta cu viaţa la doar 50 de ani ■

E parcă un blestem. Veşti negre, despre oameni apropiaţi, de care ne leagă amintiri, vin din ce în ce mai des.

Nu a trecut o lună de cînd, pe 23 septembrie, aveam să aflăm că a murit Ioan Creţu, jurnalistul talentat, dar care nu mai profesa de ceva ani. Şi în noaptea zilei de 20 spre 21 octombrie, aveam să primesc un telefon de la Xenia Dumitriu, şefa redacţiei de la Roman, care printre lacrimi mă anunţa că Lăcrămioara Buga, una din colegele noastre din „vechea gardă“ a plecat la cele veşnice, fiind şi ea răpusă de aceeaşi boală necruţătoare.

Lăcrămioara, născută la 27 mai 1971, a murit la 50 de ani. Imposibil de înţeles o asemenea tragedie. Şi amintirile mă năpădesc. Am lucrat împreună cu echipa Constantin Călimac, Mitruţ Iuştiuc, Lăcrămioara Buga, Tudor Ciubotaru, Vasile Danci, Lia Popa. Lăcrămioara avea în responsabilitate ştirile din Sănătate. Era întotdeauna foarte  informată. Ştia tot ce mişcă în „sector“.

Venea de pe teren, se aşeza la calculator şi redacta ştirile, uneori ne mai contram, eu în calitate de redactor şef, ea în calitate de jurnalist pe domeniu, care-şi apăra ideile. La un moment dat a decis să urmeze o altă carieră. A studiat Facultatea de Psihologie şi atunci cînd a terminat-o a decis să plece în sistemul de asistenţă socială. Aşa a ajuns să se ocupe de bătrînii de la Casa Bunicilor şi aşa a ajuns să aibă în grijă copii de la Centrul Social al Primăriei, acolo unde sînt şcolarizaţi cei provenind din medii defavozatate.

A lucrat şi la Casa Fluturaşilor o vreme. De mai bine de un an însă, de cînd a aflat că e bolnavă, a intrat în concediu medical. A fost operată la Cluj, unde a revenit de cîteva ori, boala recidivînd. Săptămîna trecută a fost adusă acasă şi a rămas cîteva zile în îngrijirea mamei sale, asistentă medicală.

Lăcrămioara era căsătorită cu Radu Buga, angajat la ISU, la Detaşamentul de la Roman, din păcate şi el cu destule probleme de sănătate. Cei doi au împreună un băiat, care anul acesta a terminat facultatea, fiind repartizat în Forţele Aeriene ale României. Din păcate, Lăcrămioara nu a mai avut timp să se bucure de  realizările profesionale ale lui Rareş, care era mîndria ei.

Şi amintirile despre colegii mei, jurnalişti mă năpădesc. Îmi vine în minte episodul din  2018, cînd doar într-o săptămînă avea să se stingă, pe un pat de spital, colegul nostru, Constantin Călimac. Şi acum îi dau dreptate lui Cezar Filip, administratorul Monitorul,  care la aflarea veştii morţii „Moşului“, colegul nostru, Ioan Creţu, nota pe pagina de Facebook amintiri despre cei care am lucrat împreună.

Ziarele trăiesc mai mult decît oamenii. Cu o conditie: să fie scrise de oameni cu inimă mare, cu dragoste pentru condei şi mai ales pentru cititori“. Si Lăcrămioara a făcut parte dintre jurnaliştii aceia care au lucrat cu dăruire pentru meserie. Înmormîntarea va avea loc sîmbătă, în comuna natală a mamei sale, Stăniţa, în satul Ghidion. Dumnezeu să te aibă în pază, Lăcrămioara!

Citește știrea

Actualitate

Detalii din ancheta tatălui care şi-a ucis fiica în vârstă de 5 ani

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ cadavrul victimei minore era îngropat la numai jumătate de metru adîncime ■ se pare că totul a ieşit la iveală în urma unei sesizări ■ anchetatorii caută şi cadavrul mamei ■ presupusul autor a fost arestat după 15 ani ■

Antonio Ilie Arhip, de 51 de ani, din Tîrgu Neamţ, care-i acuzat că şi-a ucis atît fosta nevastă, cît şi fiica de 5 ani în urmă cu 15 ani, a fost arestat preventiv de magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ.

„În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 203 alin. 3 Cod procedură penală, art. 202 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamţ, avînd ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul A. A.- I.

Dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile, începînd cu data de 20.10.2021 pînă la data de 18.11.2021 inclusiv, a inculpatului A. A. -I., cercetat în dosarul penal nr. 32/P/2021 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ pentru săvîrşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art.188 Cod penal- art. 189 alin. 1 lit.f Cod penal, cu referire la art.199 alin.1 Cod penal“, conform instanţei.

Decizia nu este definitivă, la pronunţare inculpatul nu a contestat-o, dar mai are timp. Totul a ieşit la iveală la un deceniu şi jumătate de la dispariţia fostei neveste a lui Arhip, Magdalena Ursu, de 26 de ani, din Buhuşi şi a fiicei celor doi, Andreea, atunci de 5 ani.

Pe 19 octombrie 2021, în urma unei sesizări, anchetatorii au descins în curtea inculpatului, ulterior descoperind cadavrul copilei. Era îngropat la o adîncime de numai jumătate de metru. Anchetatorii au găsit osemintele unei persoane minore, cu o înălţime de circa un metru. Oamenii legii presupun că individul ar fi ucis-o şi pe fosta soţie, cel mai probabil cadavrul fiind îngropat tot prin preajma casei, în curte sau în grădină.

Cel mai probabil este o chestiune de timp pînă cînd va fi descoperit. Dacă toate acestea se adeveresc, iar inculpatul va fi găsit vinovat de dublu omor şi-ar putea petrece toată viaţa în închisoare. Conform normelor în vigoare acesta poate fi condamnat la maximul prevăzut de Codul penal, 25 de ani de închisoare sau detenţie pe viaţă.

Probabil ideea crimei a încolţit încă de pe 7 decembrie 2006, cînd Magdalena Ursu, divorţată fiind de fostul soţ şi locuind deja la casa părintească, la Buhuşi, cu tatăl ei, s-a prezentat la uşa lui Arhip cu un executor judecătoresc pentru a-şi lua fiica pe care instanţa i-o încredinţase. Au plecat împreună la Buhuşi, la bunicul matern. A doua zi, pe 8 decembrie 2006, Arhip a venit la Magdalena Ursu şi nu se ştie cum a convins-o să mergă împreună cu fetiţa în oraş pentru a-i cumpăra hăinuţe. Nu s-au mai întors niciodată acasă.

Ancheta a fost îngreunată de faptul că bunicul matern a anunţat dispariţia la celor două la aproape un an şi jumătate, în martie 2007. Ani de zile au fost căutate fără folos, de neînţeles fiind cum de nu s-a săpat şi în curtea inculpatului, deşi acesta era primul suspect, fiind ultimul care le văzuse. Au existat zvonuri că mama şi fiica ar fi plecat în Germania, dar corespondenţa oficială cu statul străin nu a confirmat acest lucru.

Acum este cautat cadavrul mamei, posibil să fie făcute teste ADN şi să se stabilească exact modul în care victima minoră şi-a pierdut viaţa dar şi mobilul crimei, deşi acesta pare evident, răzbunare sau gelozie. Pînă acum inculpatul nu a mai avut contact cu legea penală.

Citește știrea

Actualitate

Persoană decedată, lăsată într-un apartament care putea lua foc de la o candelă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Pompierii pietreni au avut parte de o intervenţie mai puţin obişnuită, joi, 21 octombrie.

Ei au fost alertaţi pentru că pe casa scării unui bloc din Piatra Neamţ se simţea miros de fum. Au intrat într-un apartament în care au găsit o persoană decedată, iar un dulap ardea mocnit. După ce au stins flăcările, pompierii au stabilit că acestea au fost provocate de la o candelă lăsată nesupravegheată şi că persoana din apartament fusese declarată decedată în cursul acestei dimineţi.

“În jurul orei 09:51, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre faptul că se simte miros de fum pe casa scării într-un bloc de locuințe din bulevardul Decebal, municipiul Piatra Neamț.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

Pompierii au intrat într-un apartament situat la etajul șase, unde au constatat că o persoană era decedată, iar un dulap ardea mocnit.

Miltarii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite și au acționat pentru evacuarea fumului din interiorul apartamentului.

Incendiul s-a produs cel mai probabil din cauza unei candele lăsată nesupravegheată (foc deschis în spații închise).

Nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc.

Precizăm faptul că persoana nu a decedat din cauza incendiului, aceasta fiind declarată decedată în cursul aceste dimineți, de către un echipaj SAJ”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Trending