Administrație
Cristian Sauciuc – viceprimar al Municipiului Piatra-Neamț
Cristian Sauciuc este, începând de marți, 29 octombrie, viceprimar al Municipiului Piatra-Neamț. El a fost ales în funcție în urma votului secret exprimat de consilierii locali în cadrul celei de-a doua ședințe extraordinare desfășurate în cursul zilei de astăzi, după o primă întrunire în care s-a stabilit componența comisiilor de specialitate a legislativului pietrean.
Cristian Sauciuc a fost propus pentru ocuparea funcției de grupul consilierilor PSD. El revine în echipa administrației pietrene după ce a fost consilier local (2016 – 2017), ulterior a deținut funcția de director general al societății de salubrizare Salubritas (2017 – 2020), iar în ultimii 4 ani a condus societatea de transport Troleibuzul SA.
În noua sa calitate, viceprimarul Cristian Sauciuc va avea în subordine activitatea următoarelor structuri: Direcția Urbanism, Direcția Cadastru, Domeniul Public și Privat, Direcția Resurse Umane, Serviciul Gospodărie Municipală, Serviciul Achiziții Publice și Logistică, Serviciul Comunicare, Compartimentul de Mediu și Compartimentul Amenajare Spații Verzi. De asemenea, va gestiona activitatea din domeniile: tineret și sport, gospodărirea apelor și servicii publice, protecția și refacerea mediului, Comisia Rutieră. Societățile pe care le va coordona viceprimarul Cristian Sauciuc sunt: Publiserv, Salubritas, Urban, Parking și Locativserv.
„Deși avem cel mai mare număr de consilier locali, sunt de părere că puterea trebuie împărțită și, așa cum am procedat și în cazul comisiilor, unde îmi doresc ca toate formațiunile politice să aibă câte un președinte de comisie, și în cazul viceprimarilor nu cred că ar fi normal, având în vedere actuala configurație a Consiliului Local, ca PSD să-i aibă pe amândoi viceprimarii. Putem colabora și sunt de părere că sunt suficienți oameni de calitate în Consiliul Local, în momentul de față, ca să putem forma o echipă pentru Piatra-Neamț și să nu mai gândim, ca până acum, doar în cheie politică, actul administrativ”, a declarat primarul Adrian Niță.
În aceeași ședință, s-a luat act și de încetarea de drept, prin demisie, a mandatului de consilier local al lui Andrei Carabelea și s-a declarat locul vacant.
-
Actualitate3 zile,
MARSAT SA Roman
-
Prima pagină2 săptămâni,
Cel mai bun pădurar din țară a fost stabilit la Ocolul Silvic Târgu Neamț FOTO
-
Prima pagină3 zile,
Trafic ilegal de câini care-s „exportați”? A fost declanșată o anchetă
-
Actualitateo săptămână,
GALERIE FOTO: Leii nemţeni, pe podium şi în “casa” olimpicilor
-
Editorial2 săptămâni,
Cu valiza la picior, primarul Andrei Carabelea iese la „Raport”, declarând misiune încheiată
-
Prima pagină2 săptămâni,
Informații extrem de utile: obligațiile angajatorilor la pensionarea unui angajat
-
Actualitate2 săptămâni,
Târgul de carte la Roman 17-19-X-2024
-
Actualitate2 săptămâni,
În perioada 22-28 octombrie 2024 are loc constituirea noilor consilii locale