Contactează-ne

Actualitate

Cozmanciuc şi Ţapu îi răspund lui Arsene

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ „Nu trece săptămână fără ca Ionel Arsene să se facă remarcat prin înjurii și prin folosirea de expresii jignitoare”, spune senatorul Ţapu ■ „nu mai fi un răspândac de fake news, că nu mai ești credibil”, îi transmite lui Arsene deputatul Cozmanciuc ■ şi reprezentanţii Direcţiei Silvice îl acuză de dezinformare pe şeful CJ Neamţ ■

Recenta ieşire publică a lui Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, care susţine că a descoperit (abia acum?!) jaful din pădurile Neamţ-ului şi îl înfierează cu „mânie proletară”, nu a rămas fără… ecouri. Deputatul Mugur Cozmanciuc şi senatorul Eugen Ţapu Nazare au replicat spunând că Arsene minte şi mai foloseşte şi un limbaj înjurios. Şi Direcţia Silvică a emis un comunicat de presă pe această temă, în care îl acuză pe şeful CJ de dezinformare.

“Am crezut că în ultimii 30 de ani le-am văzut pe toate. Am avut și noi, în județul Neamț, personaje care au depășit limita bunului simț în declarațiile publice. Am sperat că, pe măsură ce trece timpul, lucrurile se vor așeza, firesc, într-o matrice a decenței. Din păcate, m-am înșelat.

Nu trece săptămână fără ca Ionel Arsene să se facă remarcat prin înjurii la adresa noastră, a liberalilor, și prin folosirea de expresii jignitoare. Înainte de a trece la fondul problemei, vă declar că sunt mâhnit că un asemenea limbaj are și adepți. Câți or fi ei.

În ultima ieșire publică, vorbește despre tăierile din pădurile din județul Neamț și arată cu degetul înspre mine și colegii mei. Să-i răspund? Ce să înțeleagă? Că eu nici casa nu mi-o încălzesc cu lemne? Că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat programul SUMAL care are ca scop tocmai monitorizarea tăierilor ilegale? Că în pădurile din România, inclusiv în cele din județul Neamț, vor fi instalate camere de luat vederi? Mă îndoiesc că va înceta aceste atacuri. Cred că și de după gratii va avea exact aceeași atitudine: de mincinos care strigă ”mincinoșii”, de hoț care strigă ”hoții”. Mai spun doar că am deschis un proces împotriva sa, pentru că toate au o limită.

Revenind la fondul problemei, Ionel Arsene nu ne jignește doar pe noi, liberalii, ci și pe cei de la Direcția Silvică Neamț. Revoltați, pe bună dreptate, aceștia au da publicității un comunicat de presă, din care vă prezint câteva pasaje.

Pentru județul Neamț, volumul recoltat între 2015 – 2019 din fondul forestier proprietate publică a statului, a fost cuprins între 700.000 și 825.000 m3 anual. Doar pentru fondul forestier proprietate publică a statului, administrat de către Direcția Silvică Neamț, volumul maxim de recoltat pentru anul 2020 este de 952.000 m3; din acest volum, până la 31 octombrie 2020 au fost exploatați și transportați 638.384 m3, față de 684.581 m3 în aceeași perioadă a anului trecut.

Volumul care se recoltează anual de către fiecare direcție silvică este verificat, aprobat si monitorizat de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva; totodată, toate actele de punere în valoare și autorizațiile de exploatare pentru masa lemnoasă sunt introduse in SUMAL – sistem național integrat de urmărire a trasabilității masei lemnoase.

Toate aspectele de mai sus sunt prevăzute în LEGEA nr. 46/2008 – CODUL SILVIC, cu modificările și completările ulterioare.

Activitatea de exploatare și punere pe piață a materialului lemnos este o activitate deosebit de importantă în economia națională și a județului Neamț, în care sunt implicate multe firme contribuabile la bugetul statului și de care se leagă veniturile salariale lunare ale multor nemțeni!

Direcția Silvică Neamț virează anual la bugetul de stat sume importante, bani din care se plătesc și salariile bugetarilor, ajutoare sociale, pensii și alocații.

Identificarea, cercetarea și sancționarea aspectelor ilegale din activitatea de exploatare și transport a masei lemnoase constituie o preocupare permanentă și continuă a personalului cu atribuții de pază din Direcția Silvică Neamț, iar instituțiile Statului Român acționează pentru asigurarea respectării legislației în domeniu și pentru sancționarea celor vinovați.

Considerăm că astfel de declarații dezinformează opinia publică, aducând prejudicii economice și de imagine, atât personalului silvic, cât și operatorilor economici care își desfășoară activitatea în pădurile județului Neamț”, a transmis senatorul Eugen Ţapu.

“Așa cum ne-a învățat deja, pe Ionel Arsene îl caracterizează următoarele: HAI SĂ URLU CÂT MAI TARE, să dezinformez și să manipulez, ca să nu mi se descopere adevăratul caracter! L-a apucat din nou dragostea nețărmurită de codrii Neamțului! Nu ai apărat nimic, mai ales când e vorba de comoara verde a județului Neamț. La cum gestionezi tu patrimoniul județului, era să pierdem Cheile Bicazului.

Lasă deoparte declarațiile fierbinți de patriot îndrăgostit de codru și nu mai fi un răspândac de fake news, că nu mai ești credibil. Ai încercat și în primăvară să faci scandal pe tema asta, dar ți s-a spus clar, cu date, că minți!

Adevărul este că “jaful” la care se referă Ionel Arsene a avut loc în perioada guvernării PSD, în care păduri din mai multe județe au suferit tăieri. Dacă tot îți era să aperi codrii Neamțului trebuia să o faci atunci! Dar nu ai vrut să deranjezi combinații colegilor de partid. În 2020, ministrul liberal al Mediului a înăsprit pedepsele pentru tăierile ilegale și a îmbunătățit procedurile de urmărire a transporturilor de masă lemnoasă. Se vede că asta deranjează la PSD!

Așa cum ne-ai obișnuit, arunci cu vorbe goale și acuzații mincinoase”, a afirmat deputatul Mugur Cozmanciuc.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Mita de la spital, începe procesul

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ contabila Mihaela Caraiman a fost trimisă în judecată pentru trafic de influenţă ■ a ajuns după gratii după ce a cerut bani pentru promisiuni de angajare sau acte medicale necesare pensionării ■ şpăgile au fost de 2.500 de euro şi 11.000 de lei ■

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ au finalizat urmărirerea penală şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui contabile de la Spitalul Municipal Roman. Mihaela Caraiman este acuzată de săvîrşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Asta după ce a cerut bani pentru promisiuni de angajare la unitatea sanitară, ori pentru obţinerea de acte medicale necesare pentru deschiderea drepturilor de pensie. Conform actelor de urmărirere penală, şpăgile ar fi fost cuprinse între 2.500 de euro şi 11.000 de lei.

„Din probele administrate pînă la acest moment, s- a reţinut următoarea situaţie de fapt. În perioada anilor 2019 – 2021, inculpata C.M. a pretins şi primit de la suspectele L.M.E., B.C.E. şi de la martorul L.M., sumele de 2.500 de euro şi 11.000 lei, promiţînd că îşi va trafica pretinsa influenţă asupra unor cadre medicale de decizie din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, fie pentru a obţine angajarea suspecţilor şi a martorului în posturi de asistenţi medicali, infirmieri sau îngrijitori în cadrul aceleiaşi unităţi medicale, fie pentru obţinerea unor acte medicale necesare întocmirii unor dosare de penisie“, se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ.

Pentru aceste fapte, pe 16 martie 2021 a fost efectuată o percheziţie la Spitalul de Urgenţă Roman, ţinta fiind biroul Mihaelei Caraiman, încadrată la Serviciului financiar-contabil, altă descindere avînd loc la domiciliul acesteia.

Probe care ar putea stabili comiterea unei fapte penale au fost căutate şi în cele două maşini ale acuzatei. În urma probelor strînse, pe 17 martie 2021 procurorii nemţeni au sesizat instanţa de judecată şi au cerut judecătorilor de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Neamţ luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile a Mihaelei Caraiman. După deliberări, judecătorii au dispus privarea de libertate pînă la data de 15 aprilie.

„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamţ şi în consecinţă: În temeiul art. 226 raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatei C. M., cercetată pentru săvîrşirea a 4 infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal“, conform instanţei.

„A fost vorba, într-adevăr, de o descindere la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman, făcută de organele de anchetă, care vizează o angajată, dar această descindere nu are legătură cu instituţia. Cum salariata lucra în spital s-a făcut o percheziţie şi în biroul acesteia. Precizăm că nu au fost ridicate din biroul angajatei noastre nici un fel de documente ce ţin de activitatea ei la unitatea sanitară“, a declarat, pentru Monitorul de Neamţ şi Roman, Andreea Trifan, purtător de cuvînt al spitalului.

Dosarul penal este instrumentat cu sprijinul lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul IPJ Neamţ – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, Brigăzii Operaţiuni Speciale Bacău şi a Serviciului Operaţiuni Speciale Neamţ. De mită pentru angajare la Spitalul Roman au mai existat zvonuri, însă acum este prima dovadă concretă a speculaţiilor.

De acum înainte cauza intră în procedura de Cameră preliminară care nu ar trebui să dureze mai mult de două luni, apoi procesul intră în linie dreaptă, va fi public şi va continua cu administrarea probatoriului, audieri de martori şi administrări de probe.

Citește știrea

Actualitate

Fost şef de la Fisc acuzat de „interes“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ ANI a sesizat procurorii în cazul Deliei Rodica Negură ■ inspectorii de integritate acuză că a semnat în calitate de conducător al organului de executare, documentele care au stat la baza continuării unor măsuri de executare silită pentru o societate unde administrator era soţul ■

Un funcţionar public cu statut de şef în cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Neamţ va trebui să dea explicaţii procurorilor pietreni după ce Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ. Numele funcţionarului este Delia Rodica Negură, iar inspectorii de integritate spun că sunt indicii privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

Conform sursei citate, în calitate de conducător al organului de executare ar fi semnat o serie de documente în cazul unei societăţi la care soţul era administrator şi asociat unic.

„Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Negură Delia Rodica a infracţiunii de conflict de interese (text în vigoare până la 28 iulie 2017), prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, prin semnarea în calitate de conducător al organului de executare, a documentelor care au stat la baza continuării unor măsuri de executare silită (constând în vânzarea la licitaţie a unor bunuri imobile) a societăţii comerciale al cărei administrator şi asociat unic este soţul persoanei evaluate, a existat un interes de natură patrimonială pentru acesta“, se precizează în comunicatul de presă emis de ANI.

Sursa citată mai menţionează că „de asemenea, la data de 02 mai 2017, în calitate de conducător al organului de executare, Negură Delia Rodica a semnat procesul-verbal privind eliberarea sumei rezultată din executarea silită, conform căruia, în temeiul prevederilor art. 259 din Legea nr. 207/2015), s-a procedat la distribuirea sumei de 54.007 lei (rezultată din vânzarea bunurilor scoase la licitaţie) pentru stingerea obligaţiilor datorate de către societatea comercială al cărei administrator şi asociat unic este soţul persoanei evaluate“.

În legea privind Codul de procedurã fiscală (207/2015), articolul 259 face parte din capitolul zece, care se referă la eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executare silită.

Cât priveşte articolul 301 Cod penal, el este reglementat astfel: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică“.

Rămâne de văzut ce vor stabili procurorii, iar până la o decizie definitivă a instanţei, persoana în cauză beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Citește știrea

Actualitate

Elicopter solicitat pentru un caz grav

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Serviciul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman a solicitat, în dimineaţa zilei de luni, 10 mai, un elicopter pentru transportul la Iaşi al unui biciclist, accidentat grav.

„A fost adus la CPU, de către un echipaj al Ambulanţei, un bărbat de 53 de ani, din Gherăeşti, care a căzut de pe bicicletă şi, în cădere, s-a rănit grav la cap. În urma investigaţilor la computerul tomograf s-a constatat faptul că pacientul avea o hemoragie subarahnoidiană şi din acest motiv a fost solicitat elicopetreul pentru ca pacientul să fie transportat, urgent, la Spitalul de Neorochirurgie din Iaşi, pentru tratament de specialitate“, a declarat Andreea Trifan, purtător de cuvînt al SMU Roman. Hemoragia subarahnoidiană se datoreaza hemoragiilor survenite în spaţiul intracranian, în cadrul unor traumatisme cranio-cerebrale severe. Acest tip de hemoragie poate produce şi anevrisme cerebrale care pot fi fatale.

Citește știrea

Trending