Contactează-ne

Actualitate

Covidul loveşte în şcoli

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ 44 de copii şi 6 cadre didactice sînt infectate cu virusul SARS Cov 2 ■ 24 de clase au intrat în on-line ■ 820 de copii învaţă din faţa calculatorului ■

Aşa cum era de aşteptat, din păcate, varianta Delta a virusului SARS Cov 2 loveşte puternic în mediul şcolar, de aşa natură încît în dimineaţa zilei de 21 septembrie, în judeţul Neamţ erau raportate 44 de cazuri de copii infectaţi, la care se adaugă şi 6 cadre didactice.

“În această dimineaţă am participat la o videoconferinţă cu Ministerul Educaţiei, în care inspectoratele şcolare au făcut o analiză a situaţiei epidemiologice din judeţe. Am fost informaţi despre faptul că în perioada 13 septembrie-15 noiembrie, pe parcursul a două luni, Ministerul Sănătăţii va organiza campania de vaccinare în şcoli. În colaborare cu UNICEF a fost generată o platformă din care se pot extrage informaţii despre ce reprezintă infectarea cu virusul SARS Cov 2 şi despre beneficiile imunizării.

Adevărul este că în judeţul Neamţ nu stăm prea bine şi era de aşteptat acest lucru, ca noua tulpină Delta a virusului să afecteze şi pe cei mici. Drept dovadă e faptul că în această dimineaţă am primit informaţia potrivit căreia 44 de copii sînt infectaţi cu SARS Cov 2, în toate zonele judeţului: Piatra Neamţ, Roman şi Tîrgu Neamţ, respectiv un număr mai mare de infectări, ca în aceeaşi perioadă a anului trecut. Avem şi 6 cadre didactice confirmate pozitiv. Ca urmare a acestui fapt 24 de clase au intrat în on-line. Asta înseamnă 640 de copii care învaţă în acest fel. La această cifră se mai adaugă alţi 180 de copii bolnavi, cu alte diagnostice, care învaţă tot on-line.

Mesajul meu este acela de a se respecta cu stricteţe Ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Sănătăţii de a se purta masca, de a se dezinfecta suprafeţele, de a se aerisi spaţiile în pauze, de a se evita aglomeraţia la ieşirea în pauze, de a se păstra distanţa de 1,5 metri. Trebuie să fim atenţi şi la faptul că şi cei vaccinaţi se pot îmbolnăvi şi pot fi purtători ai virusului. E adevărat că trebuie să conştientizăm că vaccinul ne poate da o mai mare siguranţă şi că acei vaccinaţi fac o formă mai uşoară de boală.

În Spital, dintre cei internaţi peste 95% sînt persoane nevaccinate şi, tot din păcate, avem internaţi la ATI şi copii, ceea ce trebuie să ne îngrijoreze. Cei 44 de copii provin din familii în care toţi membrii sînt infectaţi cu SARS Cov 2. Trebuie să existe responsabilitate pentru toată lumea şi să fim conştienţi că măsurile luate în şcoală nu pot suplini ceea ce se întîmplă în afara spaţiului şcolar, pentru că virusul nu alege o anumită zonă”, a declarat Mihai Obreja, inspector şcolar general al ISJ Neamţ.

Acesta a mai spus că se discută despre deplasarea unor echipe mobile în şcoli, care vor fi trimise de către DSP. A mai fost subliniat faptul că acele chestionare privind vaccinarea copiilor şi părinţilor nu vor fi generate de Inspectoratul Şcolar, ci ele vor fi gîndite de către cei de la Ministerul Sănătăţii. Acolo unde există condiţii se vor putea organiza centre de vaccinare şi în cabinetele şcolare.

“În acelaşi context am discutat despre campania de vaccinare în rîndul cadrelor didactice şi la personalul care lucrează în sistemul de educaţie. Procentul de vaccinare al cadrelor didactice este sub 50%, sub media pe ţară. În judeţul Neamţ 2.200 de cadre didactice sînt vaccinate cu ambele doze şi 100 cu prima doză, din 4.650 cadre didactice. Mai rău stăm la personalul didactic auxiliar şi nedidactic, unde procentul de imunizare este sub 40%. La copii nu avem încă o evidenţă despre procentul de vaccinare, dar după declanşarea campaniei vom culege şi astfel de informaţii”, a mai spus inspectorul şcolar general, Mihai Obreja.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

A plecat la Ceruri un alt jurnalist de la Monitorul

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ a trecut în nefiinţă, răpusă de o boală incurabilă, psihologul Lăcrămioara Buga ■ fost jurnalist la cotidianul Monitorul, aceasta a pierdut lupta cu viaţa la doar 50 de ani ■

E parcă un blestem. Veşti negre, despre oameni apropiaţi, de care ne leagă amintiri, vin din ce în ce mai des.

Nu a trecut o lună de cînd, pe 23 septembrie, aveam să aflăm că a murit Ioan Creţu, jurnalistul talentat, dar care nu mai profesa de ceva ani. Şi în noaptea zilei de 20 spre 21 octombrie, aveam să primesc un telefon de la Xenia Dumitriu, şefa redacţiei de la Roman, care printre lacrimi mă anunţa că Lăcrămioara Buga, una din colegele noastre din „vechea gardă“ a plecat la cele veşnice, fiind şi ea răpusă de aceeaşi boală necruţătoare.

Lăcrămioara, născută la 27 mai 1971, a murit la 50 de ani. Imposibil de înţeles o asemenea tragedie. Şi amintirile mă năpădesc. Am lucrat împreună cu echipa Constantin Călimac, Mitruţ Iuştiuc, Lăcrămioara Buga, Tudor Ciubotaru, Vasile Danci, Lia Popa. Lăcrămioara avea în responsabilitate ştirile din Sănătate. Era întotdeauna foarte  informată. Ştia tot ce mişcă în „sector“.

Venea de pe teren, se aşeza la calculator şi redacta ştirile, uneori ne mai contram, eu în calitate de redactor şef, ea în calitate de jurnalist pe domeniu, care-şi apăra ideile. La un moment dat a decis să urmeze o altă carieră. A studiat Facultatea de Psihologie şi atunci cînd a terminat-o a decis să plece în sistemul de asistenţă socială. Aşa a ajuns să se ocupe de bătrînii de la Casa Bunicilor şi aşa a ajuns să aibă în grijă copii de la Centrul Social al Primăriei, acolo unde sînt şcolarizaţi cei provenind din medii defavozatate.

A lucrat şi la Casa Fluturaşilor o vreme. De mai bine de un an însă, de cînd a aflat că e bolnavă, a intrat în concediu medical. A fost operată la Cluj, unde a revenit de cîteva ori, boala recidivînd. Săptămîna trecută a fost adusă acasă şi a rămas cîteva zile în îngrijirea mamei sale, asistentă medicală.

Lăcrămioara era căsătorită cu Radu Buga, angajat la ISU, la Detaşamentul de la Roman, din păcate şi el cu destule probleme de sănătate. Cei doi au împreună un băiat, care anul acesta a terminat facultatea, fiind repartizat în Forţele Aeriene ale României. Din păcate, Lăcrămioara nu a mai avut timp să se bucure de  realizările profesionale ale lui Rareş, care era mîndria ei.

Şi amintirile despre colegii mei, jurnalişti mă năpădesc. Îmi vine în minte episodul din  2018, cînd doar într-o săptămînă avea să se stingă, pe un pat de spital, colegul nostru, Constantin Călimac. Şi acum îi dau dreptate lui Cezar Filip, administratorul Monitorul,  care la aflarea veştii morţii „Moşului“, colegul nostru, Ioan Creţu, nota pe pagina de Facebook amintiri despre cei care am lucrat împreună.

Ziarele trăiesc mai mult decît oamenii. Cu o conditie: să fie scrise de oameni cu inimă mare, cu dragoste pentru condei şi mai ales pentru cititori“. Si Lăcrămioara a făcut parte dintre jurnaliştii aceia care au lucrat cu dăruire pentru meserie. Înmormîntarea va avea loc sîmbătă, în comuna natală a mamei sale, Stăniţa, în satul Ghidion. Dumnezeu să te aibă în pază, Lăcrămioara!

Citește știrea

Actualitate

Detalii din ancheta tatălui care şi-a ucis fiica în vârstă de 5 ani

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ cadavrul victimei minore era îngropat la numai jumătate de metru adîncime ■ se pare că totul a ieşit la iveală în urma unei sesizări ■ anchetatorii caută şi cadavrul mamei ■ presupusul autor a fost arestat după 15 ani ■

Antonio Ilie Arhip, de 51 de ani, din Tîrgu Neamţ, care-i acuzat că şi-a ucis atît fosta nevastă, cît şi fiica de 5 ani în urmă cu 15 ani, a fost arestat preventiv de magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ.

„În temeiul art. 226 Cod procedură penală, raportat la art. 203 alin. 3 Cod procedură penală, art. 202 Cod procedură penală şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamţ, avînd ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul A. A.- I.

Dispune arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile, începînd cu data de 20.10.2021 pînă la data de 18.11.2021 inclusiv, a inculpatului A. A. -I., cercetat în dosarul penal nr. 32/P/2021 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ pentru săvîrşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art.188 Cod penal- art. 189 alin. 1 lit.f Cod penal, cu referire la art.199 alin.1 Cod penal“, conform instanţei.

Decizia nu este definitivă, la pronunţare inculpatul nu a contestat-o, dar mai are timp. Totul a ieşit la iveală la un deceniu şi jumătate de la dispariţia fostei neveste a lui Arhip, Magdalena Ursu, de 26 de ani, din Buhuşi şi a fiicei celor doi, Andreea, atunci de 5 ani.

Pe 19 octombrie 2021, în urma unei sesizări, anchetatorii au descins în curtea inculpatului, ulterior descoperind cadavrul copilei. Era îngropat la o adîncime de numai jumătate de metru. Anchetatorii au găsit osemintele unei persoane minore, cu o înălţime de circa un metru. Oamenii legii presupun că individul ar fi ucis-o şi pe fosta soţie, cel mai probabil cadavrul fiind îngropat tot prin preajma casei, în curte sau în grădină.

Cel mai probabil este o chestiune de timp pînă cînd va fi descoperit. Dacă toate acestea se adeveresc, iar inculpatul va fi găsit vinovat de dublu omor şi-ar putea petrece toată viaţa în închisoare. Conform normelor în vigoare acesta poate fi condamnat la maximul prevăzut de Codul penal, 25 de ani de închisoare sau detenţie pe viaţă.

Probabil ideea crimei a încolţit încă de pe 7 decembrie 2006, cînd Magdalena Ursu, divorţată fiind de fostul soţ şi locuind deja la casa părintească, la Buhuşi, cu tatăl ei, s-a prezentat la uşa lui Arhip cu un executor judecătoresc pentru a-şi lua fiica pe care instanţa i-o încredinţase. Au plecat împreună la Buhuşi, la bunicul matern. A doua zi, pe 8 decembrie 2006, Arhip a venit la Magdalena Ursu şi nu se ştie cum a convins-o să mergă împreună cu fetiţa în oraş pentru a-i cumpăra hăinuţe. Nu s-au mai întors niciodată acasă.

Ancheta a fost îngreunată de faptul că bunicul matern a anunţat dispariţia la celor două la aproape un an şi jumătate, în martie 2007. Ani de zile au fost căutate fără folos, de neînţeles fiind cum de nu s-a săpat şi în curtea inculpatului, deşi acesta era primul suspect, fiind ultimul care le văzuse. Au existat zvonuri că mama şi fiica ar fi plecat în Germania, dar corespondenţa oficială cu statul străin nu a confirmat acest lucru.

Acum este cautat cadavrul mamei, posibil să fie făcute teste ADN şi să se stabilească exact modul în care victima minoră şi-a pierdut viaţa dar şi mobilul crimei, deşi acesta pare evident, răzbunare sau gelozie. Pînă acum inculpatul nu a mai avut contact cu legea penală.

Citește știrea

Actualitate

Persoană decedată, lăsată într-un apartament care putea lua foc de la o candelă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Pompierii pietreni au avut parte de o intervenţie mai puţin obişnuită, joi, 21 octombrie.

Ei au fost alertaţi pentru că pe casa scării unui bloc din Piatra Neamţ se simţea miros de fum. Au intrat într-un apartament în care au găsit o persoană decedată, iar un dulap ardea mocnit. După ce au stins flăcările, pompierii au stabilit că acestea au fost provocate de la o candelă lăsată nesupravegheată şi că persoana din apartament fusese declarată decedată în cursul acestei dimineţi.

“În jurul orei 09:51, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre faptul că se simte miros de fum pe casa scării într-un bloc de locuințe din bulevardul Decebal, municipiul Piatra Neamț.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

Pompierii au intrat într-un apartament situat la etajul șase, unde au constatat că o persoană era decedată, iar un dulap ardea mocnit.

Miltarii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite și au acționat pentru evacuarea fumului din interiorul apartamentului.

Incendiul s-a produs cel mai probabil din cauza unei candele lăsată nesupravegheată (foc deschis în spații închise).

Nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc.

Precizăm faptul că persoana nu a decedat din cauza incendiului, aceasta fiind declarată decedată în cursul aceste dimineți, de către un echipaj SAJ”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Trending