Contactează-ne

Actualitate

Covid-19 dă peste cap şi cercurile pedagogice

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ acestea se stabilesc de către Inspectoratul Şcolar, în corelaţie cu ordinele ministerului ■ în Neamţ, consfătuirile trebuiau să aibă loc între 29 martie - 1 aprilie, apoi între 19 - 22 aprile, dar au fost replanificate în perioada 11 - 20 mai ■

Cercurile pedagogice, activităţi metodico-ştiinţifice şi psiho- pedagogice se organizau semestrial, la nivel local, zonal sau judeţean. Scopullor era de a reuni cadre didactice din toate palierele educaţionale: educatoare, învăţători, maiştri-instructori, profesori, responsabili ai comisiilor metodice, directori, cadre din centrele de asistenţă psiho-pedagogică, case ale corpului didactic, învăţămînt special, palate şi cluburi ale copiilor, pentru a face schimb de bune practici.

Aceste întruniri profesionale au fost amînate pentru a doua oară în Neamţ, prin ordin al inspectorului şcolar general, Mihai Obreja, ca urmare a instrucţiunilor primite de la minister. Cadrele didactice erau anunţate că cercurile, care ar fi trebuit să aibă loc în intervalul 29 martie-1 aprilie, vor fi între 19 – 22 aprilie, motivat de necesitatea evitării suprapunerii simulării examenelor de Evaluare şi Bacalaureat.

Numai că, modificarea structurii anului şcolar, cu vacanţa de primăvară de o lună, care presupune şi modificarea programării concediilor de odihnă ale cadrelor didactice şi pe cale de consecionţă şi a altor activităţi. Conform ultimei adrese a ISJ, directorii de şcoli vor avea cercul pedagogic pe 12 mai, iar coordonatorii de proiecte şcolare şi extraşcolare pe 11 mai.

În 17 mai vor desfăşura cercul pedagogic cadrele didactice care predau: fizică, precum şi responsabilii centrelor de documentare şi informare. Pentru 18 mai sînt planificate cercurile pedagogice pentru următoarele discipline: învăţămînt preşcolar (o parte dintre educatori), Limba Franceză, Limba Engleză, Limba Germană, Matematică, Informatică, TIC, Fizică, Geografie şi disciplinele tehnice.

În ziua de 20 mai se vor desfăşura cercurile pedagogice pentru cealaltă parte a educatorilor, pentru învăţători, pentru o parte a profesorilor de fizică, dar şi pentru cadrele didactice care predau: Biologie, Geografie, Istorie, Religie, Educaţie Tehnologică, Discipline Tehnice, Educaţie plastică, Educaţie Muzicală, Educaţie Fizică, Învăţămînt special, profesorii din centrele de asistenţă, dar şi cei din palate şi cluburi ale copiilor.

Conform calendarului amintit, bibliotecarii şcolari şi laboranţii se vor întîni pe 11 mai, inginerii de sistem, informaticienii şi tehnicieii pe 10 mai. Pedagogii şcolari, instructorii de educaţie din învăţămîntul special şi mediatorii şcolari se vor reuni în activităţi de perfecţionare pe 13 mai. Ca şi în semestrul I aceste cercuri pedagogice se vor desfăşura în sistem de video-conferinţă pentru e evita posiblitatea îmbolnăviri cu coronavirus.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending