Contactează-ne

Actualitate

Corupţii, cică ar fi mai puţini

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ aşa rezultă din analiza activităţii Tribunalului Neamţ pentru anul trecut ■ în 2020, au fost 42 de dosare de corupţie, în timp ce în anul anterior au fost 45 de cauze cu acest obiect ■ anul trecut a fost inculpat pentru mită comisarul Cloşcă de la Biroul Rutier Roman ■ ofiţerul ar fi pretins şi primit un smartwatch de la patronul unei firme de transport persoane ■

Cică în judeţul Neamţ vremurile pandemice şi criza sanitară ar fi diminuat fenomenul corupţiei pe parcursul anului trecut. Cel puţin aşa rezultă din datele statistice publicate de Tribunalul Neamţ pentru activitatea prestată de instanţe pe parcursul anului trecut.

Conform datelor oficiale, în 2020 au fost mai puţine cauze cu acest obiect, comparativ cu numărul de cauze cu acelaşi obiect înregistrate pe rolul instanţei în anul anterior.

„Pe materii, se remarcă o scădere a numărului de dosare de soluţionat în materia corupţiei, în fond, respectiv, de la 45 dosare de soluţionat în anul 2019, la 42 dosare de soluţionat în anul 2020, din care 21 cauze nou intrate şi 21 aflate pe stoc din anul 2019“, conform Tribunalului Neamţ.

Unul din cele mai răsunătoare cazuri de corupţie de anul trecut, din Neamţ, a fost cel al comisarului Ioan Iulian Cloşcă, ofiţer de poliţie din cadrul Biroului Rutier Roman. El a fost acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie de săvîrşirea infracţiunii de luare de mită. Ofiţerul a fost pus sub acuzare la data de 30 aprilie, iar o săptămînă mai tîrziu, pe 6 mai 2020, a scăpat de controlul judiciar după ce a contestat măsura preventivă la Tribunalul Neamţ.

„În baza art. 215/1 alin.(1) raportat la art. 213 Cod procedură penală, admite plîngerea formulată de inculpat, împotriva ordonanţei procurorului din 30.04.2020, prin care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar. Revocă măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat, prin ordonanţa nr. 89/P/2019, din 30.04.2020, emisă în dosarul nr. 89/P/2019, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău. Definitivă“, au stabilit judecătorii.

Procurorii anticorupţie au stabilit că poliţistul de la Rutier ar fi primit de la patronul unei firme de transport persoane un ceas inteligent pentru a „închide ochii“ atunci cînd trebuia. Conform datelor oficiale, faptele ar fi avut loc la finele anului anterior, în perioada noiembrie – decembrie 2019.

Atunci poliţistul ar fi pretins şi primit bunuri în valoare de aproximativ 1.500 de lei de la administratorul unei societăţi de transport persoane, se pare o firmă de taximetrie. Totul avea legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu privind constatarea şi sancţionarea eventualelor contravenţii la regimul rutier. Mai exact omul legii ar fi trebuit să se facă că nu vede dacă maşinile firmei cu pricina ar fi comis eventuale nereguli în trafic contra unui smartwatch.

Numai că de înţelegerea dintre patronul firmei de taxi şi omul legii au aflat procurorii DNA, care l-au pus pe Ioan Iulian Cloşcă sub control judiciar. Poliţistului i s-a interzis să desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvîrşit fapta, respectiv aceea de constatare şi sancţionare a abaterilor la regimul circulaţiei rutiere.

Pe 6 mai comisarul a scăpat de controlul judiciar, decizia Tribunalului Neamţ fiind definitivă, astfel încît acum el este judecat în libertate. Cauza a trecut de procedură de Cameră preliminară şi este intră în linie dreaptă cu administrări de probe şi audieri de martori, în vederea stabilirii vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului. Pînă acum în litigiu au fost patru înfăţişări, următorul termen fiind stabilit la data de 16 februarie 2021. Rămîne de văzut ce vor stabili judecătorii la finele procesului.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending