Contactează-ne

Actualitate

Coronavirus: Recorduri negre – 4.902 cazuri noi. 98 de decese

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ au fost confirmate 161 de cazuri noi, rata de incidenţă fiind de 1,77 la mie

Până pe 22 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 196.004 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

141.089 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.902 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 939 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 6.163 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 21.10.2020 (10:00) – 22.10.2020 (10:00) au fost raportate 98 de decese (55 bărbați și 43 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria 40-49 de ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani.

95 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.354. Dintre acestea, 778 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.961.562 de  teste. Dintre acestea, 34.466 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 21.260 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.206 la cerere.

Pe teritoriul României, 23.455 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.755 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 51.169 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.

 În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.513 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 923 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 5.931 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 793.577 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 11 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.829  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.013 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  122 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Vine arşiţa şi posibile furtuni

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pe final de Cuptor se anunţă pînă la 34 de grade, la umbră ■ nopţile vor deveni tropicale ■ din cauza căldurii excesive, ar putea veni furtuni ■

Finalul lunii iulie aduce valori termice caniculare, iar în această săptămînă am putea avea parte de maxime ce vor ajunge la valoarea de 34 de grade Celsius. Trebuie spus faptul că vorbim de temperaturi măsurate de specialişti în condiţii standard, adică la umbră şi fără vînt, ceea ce înseamnă că în plin soare se vor înregistra valori cu cîteva grade mai mari.

Ieri, 26 iulie, a fost ceva mai bine, cu maxime care nu au trecut de 29 de grade, însă de astăzi, 27 iulie, vine arşiţa. Meteorologii anunţă cer variabil cu soare şi temperaturi diurne ce pot ajunge pînă la 32 de grade. În a doua parte a zilei ar putea veni furtuni zgomotoase, cu toată suita de fenomene caracteristice, tunete, fulgere, intensificări ale vîntului şi posibil grindină.

Noaptea va fi încă blîndă, cu o minimă ce nu trece de pragul de 18 grade. La fel va fi vremea şi miercuri, 28 iulie, cer senin şi pînă la 33 de grade ziua. Nu scăpăm de furtuni care se anunţă mai după amiază. Noaptea va fi tropicală, iar mercurul din termometre se opreşte la 21 de grade. Cea mai caldă zi din acest sezon va fi cea de joi, 29 iulie, cînd în zona noastră se vor înregistra temperaturi la umbră de 34 de grade.

Va fi o zi în care nici măcar furtuni nu se anunţă, astfel că în plin soare se vor resimţi, cel mai probabil, spre 40 de grade. Minima nocturnă va fi de 20 de grade. Nu prea sînt noutăţi nici vineri, 30 iulie, în cel mai cald moment vor fi 33 de grade iar în a doua parte a zilei sînt aşteptate furtuni. Noaptea va fi caldă, cu 20 de grade. Ultima zi a lui Cuptor, sîmbătă 31 iulie, aduce 32 de grade, cer senin, iar furtunile sînt absente. Duminică, 1 august, va fi timp bun, pînă la 31 de grade, dar se reîntorc furtunile.

Peste noapte mercurul din termometre se opreşte la 19 grade. Trebuie spus că săptămîna viitoare vor fi temperaturi mai confortabile, ce se vor situa ziua între 26, poate cel mult 27 de grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între 17, pînă la cel mult 18 grade. În cele mai multe zile sînt anunţate precipitaţii, ploi liniştite sau furtuni zgomotoase.

Citește știrea

Actualitate

Iată ce-ar fi de muncă în această săptămînă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în judeţ sînt sub 500 de job-uri, mai bine de jumătate din cerere fiind de la angajatori din zona la Roman ■ licenţiaţii îşi găsesc greu de lucru ■

În plin sezon estival, piaţa muncii din judeţul Neamţ nu prea dă semne de redresare, iar cererea de personal rămîne la nivelul intervalului anterior. În ultima săptămînă a lui Cuptor, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă anunţă ca fiind vacante un număr total de 467 de locuri de muncă, în cele mai diverse ocupaţii.

Cele mai multe şanse de angajare le au cei din zona Roman şi zona limitrofă, acolo fiind disponibile 260 de job-uri, mai mult de jumătate din cererea totală. În zona Piatra Neamţ sînt disponibile 134 de posturi, iar la Tîrgu Neamţ este de lucru pentru un număr de 73 de persoane.

Trebuie spus faptul că cele mai multe job-uri sînt pentru personal fără nici un fel de calificare, iar cei cu studii superioare nu au prea mare căutare. Defalcat, din cele 134 de job-uri din zona Piatra Neamţ, puţine sînt pentru personal de înaltă calificare. Se caută un inspector de specialitate în gospodărirea apelor, un inginer zootehnist sau doi ingineri specializaţi în construcţii hidrotehnice, la care se mai adaugă două posturi de director de vînzări. Pentru ceilalţi sînt 10 cereri de croitori, se mai recrutează 26 de muncitori necalificaţi, ori 10 tapiţeri.

În multe alte ocupaţii sînt mai puţine cereri de personal, lista completă putînd fi studiată la Agenţia locală pentru ocuparea forţei de muncă Piatra Neamţ. Nici la Roman personalul de înaltă calificare nu au prea mare căutare, şi ar fi de lucru doar pentru 4 ingineri specializaţi în electrotehnică, un inginer industrie alimentară, un inginer mecanic, un inginer responsabil vînzări sau un inspector resurse umane, ori un responsabil achiziţii.

Pentru ceilalţi sînt libere 10 posturi de ospătar, se mai caută 10 operatori producţie ceramist, însă cele mai multe cereri, 74, sînt cereri pentru muncitori necalificaţi pentru mai multe domenii de activitate. În rest ar mai putea găsi de lucru cei calificaţi ca lucrător comercial, manipulant mărfuri, mecanic auto, livrator mărfuri, şoferi de diversa categorii, sudori, vînzător, vulcanizator sau zidar sau tractorist.

La Tîrgu Neamţ se caută doi ingineri constructori, doi ingineri specializaţi în industrie alimentară, sau doi ingineri mecanici, precum şi doi psihologi, sau un dculptor în lemn, post vacant de luni bune de zile. În zonă este de lucru şi pentru alte categorii de personal, şi este nevoie de asistenţi medicali generalişti, cofetari, brutari, drujbişti, dulgheri, fierari betonişti sau lucrători comerciali şi lucrători în construcţii.

Citește știrea

Actualitate

Tupeu în cazul tatălui care era să-şi ucidă fiul

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpat pentru tentativă de omor, Ştefan Bocancea a cerut schimbarea încadrării juridice ■ el ar fi vrut să fie judecat pentru vătămare corporală, poate chiar din culpă ■ el a eliberat gazul din mai multe butelii şi a provocat o explozie în camera în care era cu fiul de 7 ani ■

Procesul în care pietreanul Ştefan Bocancea, de 40 de ani, este judecat pentru că era să-şi ucidă fiul de 7 ani după ce a provocat o explozie în apartament, a luat o turnură neaşteptată. Asta după ce inculpatul a cerut schimbarea încadrării juridice în vătămare corporală, chiar din culpă, deşi a fost vorba de un act premeditat.

„Respinge, ca nefondată cererea formulată de inculpatul Bocancea Ştefan, de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor, în infracţiunea de vătămare corporală sau în infracţiunea de vătămare corporală din culpă“, conform instanţei.

Deşi avea drept de apel, inculpatul nu a contestat soluţia. În cauză sînt mai multe părţi civile, iar mama minorului, fosta soţie a inculpatului, cere 100.000 de euro daune morale şi 3.000 de lei, daune materiale. Alţi cîţiva vecini cer între 350 şi 15.000 de lei, bani pentru repararea caselor după pagubele provocate de explozie.

Fapta a avut loc pe 27 ianuarie 2021 într-un bloc din Piatra Neamţ, cînd individul a provocat intenţionat o explozie în camera unde se afla alături de fiu, intenţia fiind de a se răzbuna pe soţia care divorţase. Ştefan Bocancea a premeditat fapta, neîmpăcîndu-se cu ideea că a pierdut custodia copilului. Considera că a fost nedreptăţit la divorţ, deşi în timpul acţiunii civile în instanţă a comis o faptă penală.

Şi-a violat soţia, intrînd fără drept în casa în care aceasta stătea, lucru pentru care a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare. Înainte de data exploziei, Bocancea nu i-a reîncredinţat fostei soţii copilul, deşi magistraţii, prin decizia de divorţ, stabiliseră termene clare cînd minorul trebuia să stea cu mama şi cînd ar fi trebuit să fie la tată.

Pe 27 ianuarie 2021, cînd fosta soţie l-a anunţat că va veni după copil, acesta a ameninţat că va provoca o explozie. I-a trimis fostei neveste un mesaj, iar aceasta, speriată, a cerut ajutor la numărul unic de urgenţă 112. Forţele de intervenţie s-au mobilizat imediat, dar la apariţia oamenilor legii în apropierea blocului, Bocancea a deschis mai multe butelii, a dat foc la nişte haine, iar în urma acumulării de gaze s-a produs explozia urmată de un incendiu. Minorul a fost scos din imobil de un poliţist, fiind transportat la Spitalului Sfînta Maria din Iaşi cu arsuri de gradul I şi II pe 7 – 9% din corp, pe faţă, scalp, urechi şi mîini, şi escoriaţii pe mîini şi picioare.

Leziunile au necesitat pentru vindecare 22- 25 de zile de îngrijiri medicale. Şi inculpatul s-a ales cu arsuri şi a fost internat la Spitalul Roman. Pe 11 februarie a fost adus în faţa instanţei, fiind arestat preventiv.

Citește știrea

Trending