Contactează-ne

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 68 de cazuri noi. Naţional – 7.753 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ rata de infectare este de 2,24 la mie ■ la nivel naţional, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 196 decese ■

Până pe 24 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 430.605 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

304.188 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 10.373 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 23.11.2020 (10:00) – 24.11.2020 (10:00) au fost raportate 196 de decese (129 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 8 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 28 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 47 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 61 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani.

184 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 9 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.667. Dintre acestea, 1.204 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.939.421 de teste. Dintre acestea, 30.740 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 19.069 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.671 la cerere.

Pe teritoriul României, 46.501 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.688 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 79.304 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 13 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 6.062 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.047 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 23 noiembrie a.c., 6.979 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.240.813  lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 5 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.864  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.935 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.018 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

“Leii” pietreni, rezultate meritorii la Campionatul Naţional de Pangration Athlima

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ zece medalii de aur şi câte cinci de argint şi bronz au obţinut sportivii pietreni

Sportivii nemţeni de la clubul LIONS BJJ au participat, recent, la Campionatul Naţional de Pangration Athlima 2021. De la competiţia organizată în Poiana Braşov leii pietreni au revenit cu o zestre impresionantă de medalii: zece de aur şi câte cinci de argint şi bronz.

„În acest weekend s-a desfăşurat, în Poiana Braşov, Campionatul Naţional de Pangration Athlima 2021, organizat de Federaţia Română de Pangration Athlima. Clubul LIONS BJJ Piatra Neamţ a înscris în concurs un lot de 13 sportivi care au concurat la patru probe sportive: Kato Pangration (sol), Agon Imiepafis (semicontact), Agon Epafis (full contact) şi Pleris Agon (MMA).

Cea mai căutată a fost, bineînţeles, proba de sol unde avem mai multă experienţă (fiind cea mai apropiată ca regulament de jiu jitsu). În final, am reuşit să ocupăm un onorant loc 4 pe echipe şi o zestre importantă de medalii: 10 medalii de aur, 5 medalii de argint şi 5 medalii de bronz.

Cele mai multe medalii le-am obţinut la proba de Kato (sol) prin : Pavăl Andreea, Mihuţ Ştefan, Bucur Nicuşor, Cofan Raul, Simon Alexandru (aur), Dragomir Andrei , Jărcuţă Alexandru, Deleanu Anton (argint), Covasa Ştefan, Blaj Mihai, Podoleanu Adrian, Simon Cătălin, Bilbor Lorand (bronz)”, a declarat Cătălin Coşarcă, conducătorul clubului pietrean.

.

Citește știrea

Actualitate

Greu şi la vănători din cauza coronavirusului

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ de la izbucnirea epidemie, numărul partidelor de vînătoare s-a redus, putând participa doar 10-15 ■ mai bine de jumătate din cei 300 de vînători din AVPS Roman nu şi-au achitat cotizaţiile anuale ■

Epidemia de coronavirus a afectat şi activitatea asociaţiilor vînătorilor şi pescarilor sportivi, între ele şi cea de la Roman, care administrează nouă fonduri din cele 52 existente în judeţ, diferenţa fiind gestionată de Direcţia Silvică Neamţ şi alte organizaţii. Preşedintele AVPS Roman, inginer Marius Grosu, a detaliat pe marginea subiectului.

„De la izbucnirea pandemiei de SARS Cov 2 şi pînă în prezent au mai fost organizate cam 80 de partide de vînătoare, în grupuri de maxim 10-15 vînători, la căprior, mistreţi, vulpi, viezure, iepuri şi fazani, marea majoritate în cadrul cotelor de recoltare aprobate de Ministerul Mediului, în baza Ordinului 1400 din 13 iulie 2020.

În general, aceste partide se organizează prin prisma reducerii pagubelor pe care animalele le produc. În zonele afectate de pesta porcină africană a fost nevoie nu doar de recoltarea mistreţilor, ci şi a vulpilor şi şacalilor, animale care produc mari pagube populaţiei.

Se ştie că urmare a deciziei Curţii de Apel Braşov, în România a fost interzisă vînătoarea la păsări, care aducea şi cei mai mulţi străini la aceste partide. Dacă în Ungaria există o adevărată industrie a vînătorii, care asigură 2-3% din PIB-ul ţării, la noi domeniul este neglijat, deşi AVPS-urile gestionează cam 60% din fondurile de vînătoare ale ţării, activitate care aduce la buget, din redevenţe, cam 9 milioane euro.

Pandemia a afectat grav activitatea AVPS-urilor, care supravieţuiesc doar din cotizaţiile membrilor. Cert este că mai bine de jumătate din cei 300 de vînători nu şi-au achitat cotizaţia anuală de 1.700 lei, existînd restanţe şi din anii anteriori. În aceste condiţii am acumulat mari restanţe privind plata obligaţilor la buget şi cu greu reuşim să asigurăm salarizarea paznicilor de vînătoare, care au obligaţia să supravegheze cam 10.000 de hectare fond de vînătoare. În acest timp obligaţiile noastre asumate prin lege trebuiesc îndeplinite“, a declarat inginerul Marius Grosu.

Este vorba de monitorizarea speciilor strict protejate prin lege, pisică sălbatecă, rîs, lup, urs, care dacă nu fac obiectul vînătorii nu prezintă interes pentru vînat.

„Lumea crede că AVPS-urile se ocupă doar de partidele de vînătoare, deşi puţini cunosc faptul că doar 10% din activitatea noastră reprezintă acest lucru. Avem mari dificultăţi în acţiunile de pază a fondurilor de vînătoare şi în combaterea braconajului, în monitorizarea şi evaluarea speciilor de vînat, în dar mai ales în asigurarea hranei, singura care poate ţine animalele sălbatice, departe de colectivităţi, pentru prevenirea pagubelor în rîndul animalelor domestice“, a mai detaliat inginerul Grosu.

La aceste greutăţi se adaugă şi lipsa fondurilor necesare activităţilor de reînoire a contractelor cu Ministerul Mediului. Sumele necesare supravieţuirii sînt legate şi de asigurarea unor prestări de servicii către Direcţia Sanitar Veterinară, privind monitorizarea zonelor agricole, atacate de porcii mistreţi.

O gură de oxigen o reprezintă promisiunea Guvernului Cîţu că AVPS-urile vor primi dotări în maşini de teren şi în combustibil din Fondul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Citește știrea

Actualitate

Ce se mai caută pe piaţa muncii

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ 562 de job-uri sînt în Neamţ, cele mai multe recrutări de personal fiind în zona reşedinţei de judeţ ■ licenţiaţii nu au prea mare căutare ■

În cea de-a doua jumătate a lui Florar, piaţa job-urilor s-a mai animat puţin, fiind 562 de cereri de personal. Cele mai multe angajări ar putea avea loc în zona Piatra Neamţ, unde sînt 373 de slujbe, la Roman angajatorii oferă 133, iar la Tîrgu Neamţ sînt doar 56.

Defalcat, chiar dacă în Piatra Neamţ este cel mai mult de lucru, personalul de înaltă calificare nu are prea multe oportunităţi. Sînt libere 16 job-uri de inginer. Sînt vacante de mai mult timp 7 posturi pentru inginer specializat în industrializarea lemnului. Patru cereri sînt pentru ingineri compartiment calitate şi alte 5 sînt pentru ingineri specializaţi în prelucrarea lemnului.

Se mai recrutează un director de vînzări şi un director de sucursală, plus un consilier inginer horticol. Pentru ceilalţi, sînt libere 26 de job-uri de ambalator manual, 10 filatori, dar e nevoie şi de 37 de lăcătuş mecanic, 10 lucrători montaj feronerie, sau 31 de muncitori necalificaţi pentru mai multe domenii de activitate.

Mai sînt vacante 20 de posturi de operator la maşini unelte cu comandă numerică în prelucrarea lemnului, 10 operator vopsitori, dar se caută şi 14 ospătari. Patronii mai recrutează 38 de sudori, 13 tîmplari universali, sau 21 de tapiţeri. La Roman mediul de afaceri recrutează un bioinginer, 2 ingineri constructori, un inginer proiectant şi un inspector resurse umane, plus un manager echipă vînzări.

La polul opus, pentru cei fără nici un fel de calificare, sînt 25 de posturi pentru muncitori necalificaţi, ar mai fi nevoie de 10 operator producţie ceramist, sau 34 de confecţioner – asamblor articole textile. În multe alte ocupaţii este mai puţin de lucru, mai multe relaţii putînd fi obţinute la Agenţia locală pentru ocuparea forţei de muncă Roman. La Tîrgu Neamţ sînt vacate două posturi pentru inginer constructor, mai este nevoie de un kinetoterapeut şi un sculptor în lemn, post vacant de o bună perioadă de timp.

Pentru ceilalţi sînt libere 12 locuri de muncă ca şi muncitor necalificat, iar în restul ocupaţiilor sînt mai puţine cereri dar şi-ar putea găsi de lucru cei care pot presta ca asistent medical generalist, confecţioner textilist, frezor, gaterist, sudor, strungar, şofer, tîmplar universal sau vopsitor lemn.

Citește știrea

Trending