Contactează-ne

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 3 cazuri noi. Naţional – 2.844 cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la nivelul judeţului au fost înregistrate în total 5.477 de cazuri, iar incidenţa este de 1,75 la mie

Până pe 26 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 212.492 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

151.811 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.844 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 357 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

 

Până astăzi, 6.470 de  persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 25.10.2020 (10:00) – 26.10.2020 (10:00) au fost raportate 79 de decese (45 bărbați și 34 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 7 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 21 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de peste 80 de ani.

76 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.726. Dintre acestea, 823 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.064.698 de  teste. Dintre acestea, 8.709 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.229 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.480 la cerere.

Pe teritoriul României, 25.781 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.963 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.855 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 51 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.475 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 7.110 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.704.050 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 11 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.851  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.017 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Pe final de lună, Gerar nu-şi prea merită numele

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pînă la sfîrşitul lunii valorile termice diurne se vor situa între 0 şi cel mult 7 grade ■ în cea mai rece noapte vor fi -3 grade ■

Luna lui Gerar a adus un episod de frig, de intensitate mare, dar scurt ca durată. Apoi s-a încălzit peste media perioadei, iar în ultimele zile au fost în judeţul Neamţ valori termice care au depăşit 11 grade Celsius. Nici de acum înainte, pînă la final de lună, nu avem a ne plînge, pentru că temperaturile diurne vor fi cuprinse între 0 şi 7 grade.

Nici nopţile nu vor fi prea reci şi în cel mai friguros interval se vor înregistrat -3 grade Celsius. Abia pe final de lună sînt aşteptate ceva precipitaţii mixte. Pînă atunci ziua de ieri, 25 ianuarie, a fost blîndă din punct de vedere termic. La ora 12:00 termometrele indicau 2 grade în Piatra Neamţ şi 3 grade erau în zona Roman şi Tîrgu Neamţ.

Pe munte era valabilă o atenţionare cod galben de vînt, motiv pentru care la acelaşi moment, la staţia meteorologică de pe Ceahlău – Toaca indicele de răcire era sub limita gerului, respectiv 13 grade. Tot acolo e singura zonă din judeţ unde mai este şi ceva zăpadă, în strat ce măsoară 35 de centimetri, în timp ce în restul teritoriului am scăpat de nea. Asta şi datorită faptului că duminică, 24 ianuarie, a fost cald, iar cel mai bine a fost în zona Tîrgu Neamţ unde mercurul din termometre a săltat pînă la valoarea de 12,1 grade, în timp ce la Roman maxima nu a trecut de 7,1 grade.

Aşa stînd lucrurile, trebuie spus că azi, 26 ianuarie, revedem soarele, dar nu prea mai are vlagă, astfel încît la amiază se vor atinge cu greu 3 grade, astfel că rămînem totuşi cu valori termice pozitive. Noaptea va fi mai rece decît precedenta şi minima coboară sub pragul îngheţului, dar se opreşte la -1 grad. Şi mai rece va fi pe parcursul zilei de miercuri, 27 ianuarie, cînd din nou norii se cantonează în zona noastră, iar la amiază nu vor fi mai mult de 0 grade, fiind cea mai rece zi din întreg intervalul de prognoză. Acelaşi trend îl au şi valorile termice nocturne, iar minima ajunge la -2 grade. Joi, 28 ianuarie, se risipesc norii şi se face sensibil mai cald, iar maxima diurnă saltă la 1 grad, cu plus.

Vine cea mai răcoroasă noapte de pe final de ianuarie, iar minima nocturnă coboară la -3 grade. Vineri, 29 ianuarie, nu prea este nici un fel de schimbare în registrul meteo. Aşa se face că rămînem cu cerul variabil cu soare, cel mult 3 grade peste zi şi cam -3 grade după lăsarea întunericului. Ceva mai bine va fi în week-end. Pe final de lună, sîmbătă 30 ianuarie, va fi cer variabil şi se anunţă cea mai caldă zi din întreg intervalul de prognoză, astfel că maxima se dublează faţă de intervalul precedent şi ajunge la 7 grade. Din acest motiv şi noaptea vor fi valori termice mai confortabile, la limita îngheţului, 0 grade.

În ultima zi a lui Gerar vremea schimbă foaia. Norii se readună în zona noastră şi dacă meteorologii nu dau greş, înseamnă că ne putem aştepta la precipitaţii mixte, întîi sub formă de ploaie, apoi lapoviţă. Evident că scad şi temperaturile, ziua nu vor fi mai mult de 4 grade, iar noaptea aduce din nou o minimă negativă, de -1 grad.

Citește știrea

Actualitate

TIR cu cereale răsturnat pe E 85

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un TIR încărcat cu cereale s-a răsturnat, luni 25 ianuarie, pe E 85, în zona magazinului Dedeman din Roman.

“Prin apel la 112,  în jurul  18:51, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe E 85, în zona magazinului Dedeman. Un autotren încărcat cu cereale, ce se deplasa în direcția de mers spre Roman s-a răsturnat. La locul solicitării s-a deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare din cadrul Detașamentului Roman.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor și vor curăța/ degaja carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier (cereale) și de lichidele combustibile.

Nu sunt victime”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Energie la cel mai bun preţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ măsura este valabilă pînă la jumătatea anului ■ între timp, consumatorii trebuie să încheie un contrat de furnizare în sistem concurenţial ■ prin completarea unui formular, clientul poate alege direct oferta optimă ■

Data pînă la care consumatorii de energie electrică pot să-şi aleagă un furnizor şi să încheie un contract în regim concurenţial a fost amînată pînă la 30 iunie 2021. Pînă atunci, actualul furnizor al fiecărui client trebuie să furnizeze energie electrică la cel mai bun preţ din oferta concurenţială, fără abonament, conform unei decizii a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie.

„Astfel, clienţii vor beneficia de cel mai bun preţ din oferta concurenţială a furnizorilor şi vor putea opta pentru o nouă ofertă în cadrul unui proces de contractare mult simplificat. De asemenea, cel puţin pînă la data de 30 iunie 2021, clienţii casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, şi vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferenţa dintre preţul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 şi preţul din oferta concurenţială cu valoarea cea mai mic“, conform ANRE.

Ordinul ANRE 5/2021 simplifică procesul de contractare şi informare cu privire la ofertele furnizorilor de energie electrică, astfel încît clientul final să poată decide în cunoştinţă de cauză cu privire la oferta cea mai potrivită pentru nevoile lor. Sînt prevăzute obligaţii suplimentare pentru furnizorii de ultimă instanţă de informare a clienţilor casnici, respectiv de a transmite, o dată cu fiecare factură emisă pînă la data 30 iunie 2021, o informare privind procesul de liberalizare, precum şi un formular de selecţie ofertă.

Acest formular conţine oferta concurenţială cu valoarea cea mai mică, o ofertă concurenţială alternativă şi oferta de serviciu universal, toate aplicabile în primul semestru din acest an, precum şi valoarea reducerii comerciale acordate dar şi perioada de aplicare. Prin completarea acestui formular clientul poate alege direct oferta concurenţială optimă, iar transmiterea formularului prin selecţia unei oferte constituie acordul de contractare şi, implicit, obligaţie contractuală pentru ambele părţi.

Contractul intră în vigoare în 5 zile de la data primirii de către furnizor a formularului de ofertă completat şi semnat de client. După cel puţin 5 zile de la data primirii formularului de selecţie completat, furnizorul transmite clientului final, cu prima factură, o copie a contractului de furnizare semnat. Astfel, se simplifica procesul de contractare, clienţii nu mai marg la ghişeu şi nu se mai formează cozi.

„Noile reglementări au în vedere necesitatea asigurării unei mai bune informări a clientului final de energie electrică de către furnizorii de ultimă instanţă, precum şi simplificarea încheierii contractelor de furnizare a energiei electrice în condiţiile impuse de contextul pandemic actual, şi pentru ca procesul să se desfasoare în beneficiul consumatorului final“, conform aceluiaşi comunicat.

Citește știrea

Trending