Contactează-ne

Prima pagină

Copil diagnosticat cu o boală destul de rară. Centrul de Primiri Urgențe a fost asaltat de pacienți

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în perioada 19-25 iunie, la urgențe s-au prezentat 903 pacienți, iar pe data de 27, până la ora 14.00, au mai fost 105 consultații ■ majoritatea patologiilor se referă la traumatisme sau hipertensiune arterială ■ a fost internat un copil de 11 ani, diagnosticat cu o boală dermatologică relativ rară: epidermoliză buloasă ■

Conducerea Spitalului Municipal de Urgență Roman este, în continuare,  preocupată de fluidizarea traficului de pacienți, care se adresează unității sanitare. În perioada 19-25 iunie, în conformitate cu monitorizarea făcută de purtătorul de cuvânt al instituției, Andreea Trifan, pe pagina oficială de socializare, la Urgențe s-au prezentat  903 pacienți.

Conform sursei citate, dintre ei, 276 au necesitat internare la unitatea sanitară romașcană. „Din cei 903 pacienți prezenți la CPU, 108 au vârste între 1-16 ani, iar 12 dintre minori au necesitat internare în cadrul Secției Chirurgie infantilă având, în general, traumatisme de membre.

Cele mai multe cazuri de prezentări în cadrul CPU Roman sunt urmare a unor traumatisme, survenite în urma căzăturilor de la același nivel sau de la înălțime sau ca efect al unor accidente rutiere și agresiuni. Alte cazuri de pacienți internați s-au referit la persoane care s-au prezentat la SMU Roman cu pusee hipertensive”, a precizat Andreea Trifan.

A mai precizat că, în perioada menționată, s-a înmulțit și numărul de persoane mușcate de animale, zilnic înregistrându-se între 2 și 4 bolnavi, care ajung la spital din această cauză. E vorba atât de persoane adulte, cât și de copii cu vârste diferite. „În cadrul Secției Pediatrie a SMU Roman, în aceeași perioadă, au fost înregistrate 257 prezentări.  A fost efectuat un transfer la Iași, către Spitalul Clinic de copiii Sfânta Maria, Secția Chirurgie plastică.

Este vorba de un băiețel de 11 ani cu epidermoliză buloasă (grup de afecțiuni dermatologice ereditare, care se carcaterizează prin formarea de vezicule – beșicuțe n.r.), la nivelul pielii și mucoaselor, ca efect al unor traumatisme minore, căldură sau fricțiune (scărpinare n.r), boală ce poate apărea încă de la naștere, după ce copilul este atins sau ținut în brațe. Pe 27 iunie, până la ora 14.00, la CPU Roman au fost înregistrate 105 consultații”, a mai precizat Andreea Trifan.

 

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending