Contactează-ne

Actualitate

Copil de un an, rănit în accident

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident de circulaţie soldat cu două victime, între care un copil de 1 an, a avut loc pe 5 septembrie, în Piatra Neamţ. Anchetatorii, dar şi salvatorii de la Ambulanţa Neamţ, au fost solicitaţi în sprijin prin apel la 112, înregistrat în dispecerat în jurul orei 11:00, fiind chemaţi pe Aleea Viforului.

Cercetările făcute de oamenii legii de la Serviciul Rutier au stabilit faptul că, în timp ce un bărbat de 40 de ani, din Piatra Neamţ, conducea un autoturism pe strada Orhei, pe direcţia Piatra Neamţ – Tîrgu Neamţ, nu ar fi adaptat viteza pe un segment de drum în curbă, moment în care ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sens invers şi care era condus de un pietrean de 35 de ani, din aceeaşi localitate.

„Din impact a rezultat rănirea a două persoane, respectiv o femeie de 32 de ani, din Tîrgu Neamţ şi o minoră de 1 an, din Piatra Neamţ, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 35 de ani. Cele două persoane au fost preluate şi transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate“, anunţă Poliţia Neamţ. Ambii conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

FOTO: generica

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Grajd incendiat

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ proprietarul a suferit arsuri la mâini

Un bătrân în vârstă de 76 de ani a suferit arsuri la mâini în urma unui incendiu produs la grajd dintr-o gospodărie din comuna Borleşti, în noaptea de miercuri spre joi, 27 spre 28 ianuarie. Pompierii care au intervenit pentru stingerea flăcărilor au stabilit că focul a fost pus intenţionat.

“În jurul orei 23:19, prin apel la 112, am fost înștiințati despre producerea unui incendiu produs la un adăpost pentru animale din comuna Borlești. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unui adăpost pentru animale, cu posibilitatea propagării la locuință.

Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars adăpostul pentru animale cu o suprafață de aproximativ 70 mp și șapte tone de plante furajere. Din păcate în incendiu au fost surprinse trei bovine mari, două bovine mici și o cabalină, care nu au putut fi salvate.

Proprietarul în vârstă de 76 de ani a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare.  Acesta a primit primul ajutor calificat de la paramedici, refuzând transportul la spital.

Acțiunea intenționată a fost cauza probabilă de producere a acestui incendiu”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

A reclamat că i-a dispărut cumnata

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Poliţiei municipiului Roman continuă activităţile de căutare în vederea depistării unei femeie de 42 de ani, din oraşul de la malurile Moldovei şi Siretului, care a plecat de acasă şi nu a mai revenit.

Oamenii legii au fost sesizaţi pe 25 ianuarie, cînd la Poliţia municipiului Roman s-a prezentat un localnic de 57 de ani, care a reclamat faptul că în ziua anterioară, pe 24 ianuarie, cumnata sa, Dodoi Mihaela, de 42 de ani, din Roman, a părăsit în mod voluntar domiciliul şi nu a mai revenit acasă. Femeia are o înălţime de aproximativ 1,60 metri, o greutate de circa 80 de kilograme, păr brunet, lung, şi ochi căprui.

La momentul dispariţiei, aceasta era îmbrăcată cu o bluză de trening portocalie, haină de blană mov, pantaloni negri, fiind încălţată cu slapi. Poliţiştii au efectuat verificări pe raza municipiului Roman, în vederea depistării acesteia, dar pentru că nu au găsit-o, cer ajutorul populaţiei.

„Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea celei căutate, este rugată să apeleze numărul unic de urgenţă 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie“, conform unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Şi Poliţia Locală a „ars“ la buzunare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ odată cu apariţia epidemiei generate de noul coronavirus, atribuţiile structurii s-au mărit ■ pentru încălcarea ordonanţelor militare şi a Legii 55/2020 au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 497.975 lei ■

Criza sanitară prin care trece ţara a adus modificări nu numai în sistemul sanitar din ţară, care se confruntă cu o siruaţie nemaiîntîlnită, dar a adus atribuţii noi şi altor structuri. În această categorie intră şi poliţiştilor locali.

Astfel, începând cu luna martie a anului trecut, Poliţia Locală Piatra Neamţ s-a subordonat operaţional Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, acţionînd în comun cu mai multe instituţii, cum ar fi cadrele Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ şi Instectoratul Judeţean de Jandarmi Neamţ, pentru prevenirea şi combaterea răspândirii epidemiei cauzate de noul coronavirus.

Astfel, Poliţia locală Piatra Neamţ a fost implicată în acţiunuile ce au presupus realizarea a 26.828 anchete epidemiologice (lucru ce a însemnat verificarea persoanlor aflate în izolare sau în carantinare la domiciliu), la 14.728 adrese/locaţii. De asemenea, au fost monitorizate în privinţa respectării măsurilor sanitare impuse de prevenirea infectării cu noul coronavirus, un număr de 7.611 unităţi comerciale şi de prestări servicii şi 8.523 de mijloace de transport public de călători, în acest context fiind legitimate 35.565 de persoane.

S-au aplicat 1.176 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea ordonanţelor militare şi a Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare totală de 497.975 lei. În acelaşi context, poliţiştii locali din cadrul Poliţiei Locale Piatra Neamţ au participat la 73 de filtre şi acţiuni comune dispuse de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ împreună cu jandarmii nemţeni şi reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Direcţia de sănătate Publică Neamţ, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Neamţ ori alte instituţii implicate în combaterea şi prevenirea răspândirii SARS CoV -2.

Citește știrea

Trending