Actualitate
Copii pasionaţi de sportul minţii. Rezultate obţinute la şah de elevii nemţeni participanţi la Cupa CSM Roman
■ 100 de copii din judeţele Neamţ, Bacău şi Iaşi au participat la Cupa CSM Roman 2022 la şah rapid ■ competiţia face parte din proiectul naţional Şah în şcoală, organizat în colaborare cu Inspectoratul Neamţ şi sponsorizat de Rompetrol şi Aqua Carpatica ■
Peste 100 de copii din nouă localităţi ale judeţelor Neamţ, Bacău şi Iaşi s-au întrecut sîmbătă, 14 mai, la Sala Polivalentă din Roman, în cadrul competiţiei Cupa CSM 2022 la şah rapid. Concursul face parte din proiectul naţional Şah în şcoală, organizat în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi sponsorizat de Rompetrol şi Aqua Carpatica.
„La fiecare categorie de vîrstă, copiii clasaţi pe primele trei locuri au primit diplome, cupe şi medalii şi seturi de şah. Toţi cei 100 de copii prezenţi la concurs au fost răsplătiţi cu cîte un pachet de dulciuri oferit de Primăria Roman şi au primit drept premiu şi o carte de şah“, a declarat Ionuţ Gînju, antrenor la Clubul Sportiv Municipal Roman.
Printre laureaţii întrecerii s-au aflat şi elevi din Neamţ. Astfel, la categoria clasa 0- I, locul întîi a fost ocupat de Luca Ciobanu, elev în clasa zero la Grădiniţa Muşatinii, care aparţine de Liceul cu Program Sportiv Roman. Locul al II-lea a fost luat de Ianis Vieriu, preşcolar la Grădiniţa Mugur de lumină, structură a Şcolii Sergiu Celibidache.
Locul al II-lea la fete a fost ocupat de Ayline Ţugui, din clasa zero a Şcolii Vasile Alecsandri Roman. Sora sa geamănă, Yasmine, s-a clasat pe locul trei. Şahiştii care au concurat la categoria de vîrstă II-IV au urcat pe podium după cum urmează: pe locul I s-a clasat David Otic, elev în clasa a IV-a la Şcoala Gimnazială Carmen Sylva Horia. Locul al II-lea a fost ocupat de Mateo Otic, elev în clasa a II-a, la aceeaşi unitate.
Locul III a fost adjudecat de Alexandra Bereş, elevă în clasa a II-a la Şcoala Alexandru Ioan Cuza din Roman. La clasele V-VIII, locul I a fost ocupat de Marin Lucaci (clasa a VIII-a), elev la Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Bacău. Locul al II-lea la categoria fete a fost obţinut de Ioana Chirilă, de la Şcoala Vasile Alecsandri din Roman, iar locul al III-lea de către Marica Ungureanu, de la Colegiul Naţional RomanVodă.
-
Actualitateo săptămână,Autoturism răsturnat pe cupolă. Trei persoane au ajuns la spital
-
Actualitate2 săptămâni,Interviu Mihai Șandru: fundașul care execută faze fixe, scoate penalty-uri și spune ce a învățat de la fiica lui
-
Politica2 săptămâni,Paradoxul lui Nicușor Dan, finanţarea domeniilor Educaţiei şi Sănătăţii a fost retrogradată de la o chestiune de „securitate naţională”, la o chestiune „stupidă”
-
Actualitate2 săptămâni,Lider judeţean despre austeritate şi reforme: „Când ajung la ei devine mult mai complicat”
-
Actualitate7 zile,Drumul expres- răspunsul primit de un consilier local
-
Actualitate2 săptămâni,Senator de Neamţ despre „plecarea” premierului Bolojan: „În primăvară”
-
Actualitateo săptămână,Interviu Tudor Telcean: Fotbalul e intuiție. Victoria e mentalitate.
-
Actualitate2 săptămâni,Tată şi soţ – au încălcat ordinele de protecţie şi s-au ales cu cătuşe. Cine i-a reclamat la 112
