Contactează-ne

Actualitate

Copii cu mari probleme medicale, internați în spital. A fost și o tragedie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un elev de clasa a VII-a s-a accidentat în timpul unei ore de educație fizică ■ alți copii au fost internați la Spitalul Roman cu traumatisme sau gripă ■ o adolescentă de 15 ani era pe cale de a deveni mamă ■

Ziua de 25 ianuarie a fost una cu mari probleme medicale pentru o parte dintre elevii școlilor din Roman. Pe lângă tragedia cu adolescentul de la Centrul de Educație Incluzivă, care a fost sfârtecat de tren, a fost și cea a unei tinere de 17 ani, de la Liceul Sportiv, diagnosticată cu etilism acut, care în noaptea de 24/25 ianuarie, a încercat să plece din internat.

Și-a confecționat o sfoară, se pare din cearceafuri și șireturi, dar aceasta a cedat când „sportiva“ a încercat să coboare de la etajul al II-lea al căminului LPS și a ajuns la un spital din Iași, în urma căderii de la aproximativ cinci metri. Tot pe 15 ianuarie 2024, un alt elev s-a accidentat în timpul unei ore de educație fizică și a necesitat internarea în spital.

Conform procedurilor, conducerea Școlii „Vasile Alecsandri” Roman, acolo unde s-a produs incidentul, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean despre accidentarea elevului dintr-o clasă a VII-a. „Am fost informată de conducerea Școlii «Vasile Alecsandri» din Roman că un copil a suferit o accidentare în timpul orei de educație fizică.

Acesta a fost transportat de către ambulanță la Spitalul din Roman, pentru îngrijiri medicale. La unitatea școlară a fost prezent pentru a se interesa despre starea copilului și inspectorul școlar Romeo Roman. Ținem legătura cu managementul școlii, care ne informează despre evoluția stării de sănătate a copilului”, a precizat Florentina Moisă, inspector școlar general al ISJ Neamț.

Directorul medical al SMU Roman, Nicoleta Popescu, a confirmat internarea copilului în Secția de chirurgie infantilă a unității sanitare. „Pacientul a fost adus la spital de către ambulanță. El prezenta o lovitură la nivelul abdomenului și toracelui. A fost internat în Secția de chirurgie infantilă, până în dimineața zilei de 26 ianuarie.

În tot acest timp a fost monitorizat. Copilul a fost investigat radiologic, i s-a făcut și ecografie cardiacă. În momentul în care a fost adus la spital de către ambulanță, copilul era conștient, cooperant, dar foarte speriat și acuza dureri mari la nivelul toracelui și abdomenului. În cursul acestei dimineți, la cerearea familiei, a fost externat cu indicația de a mai fi supravegheat câteva zile”, a declarat medicul Nicoleta Popescu.

Conform precizărilor managerului Spitalului Roman, Maria Andrici, în cursul ultimelor 24 de ore la unitatea sanitară au fost aduși și alți minori care au avut nevoie de îngrijiri medicale. La ora 14.23, un copil de 12 ani prezenta un traumatism de gleznă. Un adolescent de 16 ani, diagnosticat cu cefalee, a fost adus la ora 16.19, iar la ora 18.06 un copil de 6 ani a fost diagnosticat cu gripă. La 18.22, o adolescentă de 15 ani a fost internată în Secția Maternitate, pentru naștere.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending