Contactează-ne

Actualitate

Coordonarea spitalelor e criticată se sindicalişti

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ sindicatele medicilor acuză modul defectuos de organizare a reţelei sanitare ■ este criticată şi subordonarea spitalelor, susţinîndu-se că în timpul crizei pandemice coordonarea trebuie făcută de către minister şi nu de administraţiile locale ■

Preşedintele Camerei Federative a Medicilor din România, doctorul Victor Eşanu, a expus neajunsurile sistemului medical, criticînd modul de organizare sanitară din ţară, dar mai ales modul dezastruos de comunicare.

Medicul arată că de la declanşarea pandemiei, în luna martie 2020, au existat bîlbîieli ale decidenţilor guvernamentali care s-au jucat cu trecerea spitalelor din subordonarea consiliilor judeţene, municipale, orăşeneşti şi chiar comunale, în cea a Ministerului Sănătăţii.

„Este făcut totul într-o manieră neunitară, pompieristică, în stil dîmboviţean şi asta pentru că unele spitale ţin de Ministerul Sănătăţii, altele de consiliile judeţene, în timp ce altele de consiliile locale ale localităţilor în care se găsesc. Aşa s-a ajuns la situaţii ca aceea de la Piatra Neamţ (medicul se referă la numărul mare de directori care s-au perindat într-o perioadă scurtă la conducerea Spitalului Judeţean – n.r.) şi din multe alte localităţi.

În perioada de pandemie este ca în timpul unui război. Şi atunci este lesne de înţeles de ce toate spitalele trebuiau lăsate în coordonarea Ministerului Sănătăţii, pentru ca deciziile să fie luate la nivel guvernamental“, a declarat pentru Monitorul Victor Eşanu. Acesta a exemplificat nenumăratele situaţii de haos din spitalele româneşti, unde la conducerea unităţilor sanitare au fost numiţi fel de fel de manageri, din care unii nu au nimic de a face cu sistemul sanitar, fiind puşi politic pe funcţii, după culoarea partidului pe care-l reprezintă sau uneori după interesul şefului politic care i-a „uns“.

Evident că într-o atare situaţie deciziile sînt luate după cum îl taie capul pe fiecare director. Medicul apreciază faptul că la conducerea unor spitale, în perioada pandemică, au fost numiţi manageri militari, cu scopul de a organiza cît mai judicios activitatea acelor unităţi care au ridicat probleme, ceea ce s-a dovedit a fi o decize corectă şi benefică. Preşedintele Camerei Federative a Medicilor crede că din cauza numărului de bolnavi, infestaţi cu virusul SARS COV 2, din ce în ce mai mulţi, de la o lună la alta, şi în contextul epidemiologic internaţional, deciziile politice privind sistemul sanitar românesc e obligatoriu a fi unitare şi coerente.

„Ţări precum Germania, Franţa, Anglia şi cele nordice au intrat în lockdown (carantină – n.r.) din cauza creşterii numărului de persoane infectate cu SARS Cov 2 în cel de al doilea val. În aceste condiţii este evident că toate deciziile pandemice trebuie luate la nivel central şi nu local“, a mai spus medicul Victor Eşanu.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Valeriu

    7 ianuarie 2021 at 5:23 PM

    Corect dar, ce-ati facut ca aceste propuneri sa fie si realizabile? La nivel central se practica „fuga de raspundere”; pt. ei e mai usor sa paseze responsabilitatile autoritatilor locale! Iar autoritatile locale fac ce stiu mai bine: numesc in aceste functii de conducere oamenii lor ca sa adune spaga! Din acest motiv se intampla marile nenorociri in spitalele noastre! Ti-e si frica sa mergi in spital pt. ca nu stii daca te mai intorci!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending