Contactează-ne

Actualitate

Contract de finanţare de aproape 898 de milioane de lei pentru infrastructura de apă și canalizare din Neamț

Știre publicată în urmă cu

în data de

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Daniel Harpa, anunţă semnarea contractului de finanţare de aproape 898 de milioane de lei pentru infrastructura de apă și canalizare din Neamț

„Am participat astăzi, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, la evenimentul de inaugurare privind semnarea contractului de finanțare pentru „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Neamț, în perioada 2021–2027”.

Proiectul are o valoare de aproximativ 898 de milioane de lei, din care peste 679 de milioane de lei sunt fonduri nerambursabile, și va fi implementat de Compania Județeană Apa Serv S.A.

Investițiile vizează extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare, construirea și reabilitarea stațiilor de pompare și tratare, precum și modernizarea stației de epurare Piatra-Neamț.

Prin acest proiect, peste 63 de mii de nemțeni vor beneficia de acces la apă potabilă conformă, iar peste 10 mii de locuitori vor primi servicii moderne de colectare și epurare a apelor uzate.

15 unități administrativ-teritoriale sunt incluse în proiect: Consiliul Județean Neamț, Piatra-Neamț, Alexandru cel Bun, Gârcina, Girov, Dumbrava Roșie, Dobreni, Săvinești, Roznov, Zănești, Piatra Șoimului, Podoleni, Români, Rediu și Costișa.

Mulțumesc domnului ministru Dragoș-Nicolae Pîslaru pentru susținerea acordată acestui proiect important pentru județul Neamț”, a declarat Daniel Harpa, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending