Constantin Tomsa – un critic necesar

• recent, sub semnãtura lui Constantin Tomsa a apãrut volumul intitulat „Împãtimit de lecturã“

Constantin Tomsa nu este ceea ce se cheamã – insidios spus – un hagiograf. Desi, dacã mã gîndesc bine, realizez cã ar putea categorisi si rîndui cu succes si, mai ales, credibil, faptele si înfãptuirile multor oameni. Si, de bunã seamã, nu ar fi nimic rãu în asta. Constantin Tomsa a devenit prolific la maturitate. Si asta este bine, pentru cã aprecierile sale au greutatea vîrstei si, implicit, a experientei culturale de o viatã. Vocatia sa de critic, de apreciator, exersatã consecvent în ultima perioadã prin acele volume dedicate cãrtilor si autorilor, este, neîndoios, autenticã. Tînjind probabil dupã opera de fictiune si imaginatie pe care nu a avut curaj sau putere s-o abordeze, Constantin Tomsa s-a lãsat sedus de prospectia lucidã a cuvîntului zãmislit de altii. Formatia riguroasã de profesor care, printr-o definitie nãdãjduiesc perimatã, impunea precizie, coerentã si, inevitabil, rãspunsuri cît mai exacte, l-a împins, odatã cu pasiunea pentru lecturã, într-o zonã criticã a bunului simt, mãsurii si îndatoritorului respect pentru carte si autor. Pentru cã s-a hazardat sã mãsoare corect dimensiunile limbajului literar abia zãmislit, a fost categorisit drept critic de întîmpinare. Si dacã e sã luãm ad-literam sintagma, trebuie sã recunoastem cã satisfactia unei prime sentinte alcãtuitã în spiritul binevoitor al lectorului avizat care este Constantin Tomsa, nu e deloc de neglijat. Pentru cã nu are stridente, încrîncenãri, prejudecãti si adversitãti pregnante, discursul sãu critic ar putea fi numit domestic. În definitiv si lectura are, înainte de toate, o încãrcãturã de tip casnic, desprinsã, si în acelasi timp cuprinsã, în rînduiala fireascã a trebilor cotidiene. Si în aceastã rînduialã de pensionar întelept, Constantin Tomsa ceteste cu plãcere, cu atentie, cu luciditate. Ar putea fi prototipul lectorului perfect, al judelui de fãptuiri cuvîntãtoare: si sedus, si curios, si dispus sã vorbeascã despre toate acestea; cu pertinentã si, mai ales, cu bunã credintã. Cel de al treilea volum al excursului critic apãrut la Editura Crigarux sub titlul „Împãtimit de lecturã“ – care, neîndoios si inevitabil, poartã în sonoritate o oarecare vanitate intelectualã – este construit pe tiparul consacrat de primele douã, adunînd, în sectiuni bine delimitate, impresiile de lector asiduu al aparitiilor editoriale nemtene din ultima perioadã, dar si notatii asupra evenimentelor culturale pregnante din spatiul local si national. Scrisã coerent si atrãgãtor, într-un limbaj care, fãrã a fi facil, evitã cu gratie pretiozitatea si ermetismul caracteristic demersului critic ultraelaborat si, de aceea, inaccesibil, cartea va rãmîne, negresit, un semnal pertinent si valoros – chiar dacã l-am privi numai sub aspectul documentar – asupra fãptuirilor si fãptuitorilor de acte de culturã. Tot asa cum, dincolo de posibilele si inevitabilele insidiozitãti si suspiciuni, volumul „Cristian Livescu sau Viata interioarã secretã a imaginii“ a aceluiasi autor, apãrut la Editura Cetatea Doamnei, este – alãturi de volumul anterior, dedicat lui Lucian Strochi – o contributie la delimitarea profilurilor culturale locale ale unei contemporaneitãti care – s-a dovedit – considerã cultura un apendice (uneori inflamat) al politicii si vietii mondene. În aceste conditii, Constantin Tomsa este, cu adevãrat, un critic necesar. Pe care, dacã nu-l ai, e bine sã-l cumperi.