Actualitate
Condamnat pentru că a lovit cu palma peste fund o femeie cu dublă cetățenie, română și americană

■ un nemțean a primit o sentință cu executare, pentru că s-a comportat indecent ■ condamnarea a fost pronunțată la Suceava, acuzatul fiind obligat şi la plata unor daune morale ■
Viorel Lupu, un bărbat domiciliat în judeţul Neamţ, a primit o sentinţă cu executarea pedepsei închisorii, pentru că a agresat o femeie, care avea dublă cetăţenie, română şi americană, decizia fiind luată de către un complet de judecată de la Judecătoria Suceava. Condamnarea a fost pronunţată la finalul anului trecut, după un incident petrecut în vara anului 2021 pe o stradă din municipiul menţionat.
Acuzatul, care are 47 de ani, s-a apropiat de un grup de femei, în care era şi Nina Smart, lovind-o pe acesta în partea dorsală a corpului. „Condamnă pe inculpatul Lupu Viorel la pedeapsa închisorii de 9 luni pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. (…) Condamnă inculpatul la 3 luni pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Contopeşte pedepsele prin aplicarea la cea mai grea a unui spor de o treime din cealaltă pedeapsă, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare“.
Aceasta este decizia magistraţilor suceveni de pe data de 29 decembrie 2022. Sentinţa pentru comportament obscen este una dintre puţinele de acest fel aplicate prin ţară în asemenea cazuri, deoarece puţine fapte sunt reclamate, dar în speţa de faţă lucrurile au stat altfel, tânăra hotărând să depună plângere penală.
Judecători au obligat acuzatul să achite achite despăgubiri morale de 7.500 de lei şi 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare părţii vătămate. Decizia magistraţilor nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 10 zile de la comunicare, la Curtea de Apel. Până astăzi, condamnatul nu uzase de calea de atac.
Aflându-se pe stradă, Viorel Lupu a abordat grupul format din mai multe femei, făcând mai multe comentarii cu privire la ele. Apoi s-a auzit un sunet ca o pocnitură, cel care avea să ajungă în boxa acuzaţilor, lovind una dintre tinere în partea stângă a posteriorului, după cum avea să susţină o martoră în proces.
„Toate cele patru femei care au asistat la gest s-au arătat indignate, şocate, bulversate de gestul inculpatului. Martorul T.L.L. a declarat că a simţit şi teamă, având în vedere că erau singure pe stradă şi li se putea întâmpla şi lor ceva asemănător“, se arată în hotărârea magistraţilor, conform Monitorul de Suceava.ro.
După ce a comis gestul „bărbătesc“, Viorel Lupu a intrat într-o sală de jocuri electronice din apropiere. „Sper ca hotărârea favorabilă dată de judecător (…) să încurajeze lumea să nu accepte hărţuirea drept comportament normal“, a declarat, pentru sursa citată, Nina Smart.

-
Actualitate2 săptămâni,
Iarna din aprilie. Ce spune prognoza meteo pentru următoarele zile
-
Actualitate2 săptămâni,
Premieră la Piatra-Neamț: Târg de Florii
-
Actualitateo săptămână,
Dezinformarea electorală: cum să recunoaștem informațiile false și unde raportăm neregulile
-
Actualitateo săptămână,
Cea mai mare afacere de lux a anului: Cine a cheltuit 1,25 miliarde EURO pentru un imperiu al modei
-
Prima pagină2 săptămâni,
Greu, tare greu și cu ilfovenii de la Afumați. Ceahlăul a învins cu 2-1 FOTO
-
Actualitateo săptămână,
Accident grav pe DN15, în Dumbrava Roșie: Mamă și fiică, rănite după ce un șofer beat și fără permis a provocat un accident rutier
-
Prima pagină2 săptămâni,
Agenția Anti-Doping, ce a „căutat” la CSM Ceahlăul. Clubul este singurul din provincie care a solicitat o astfel de întâlnire FOTO
-
Actualitate2 săptămâni,
Surpriză maximă! La doar 13 ani, prins de polițiști într-o ipostază total nedorită