Actualitate
Condamnare după achitare
■ patru persoane şi o firmă au fost acuzate de procurorii DNA de nereguli cu fonduri europene ■ paguba a fost estimată la 1,1 milioane de lei ■ prima instanţă a dat soluţie de achitare pe motiv că fapta nu există, dar Curtea de Apel Bacău a dispus condamnări şi plata prejudiciului ■
Răsturnare de situaţie într-un dosar cu acuze de fraudă cu fonduri europene, în care procurorii anticorupţie au vorbit de o pagubă de 1,1 milioane de lei.
Instanţa de fond, Tribunalul Neamţ, a dispus, în urmă cu un an, pe 8 martie 2021, exonerarea de răspundere penală a celor cinci inculpaţi, o persoană juridică şi patru persoane fizice, pe motiv că fapta nu există. Procurorii DNA au atacat decizia la Curtea de Apel Bacău şi a obţinut, pe 1 martie 2022, condamnarea inculpaţilor.
Au fost aplicate pedepse cu suspendare, însă acuzaţii au de plată o mare sumă de bani. Irimia Patrolea, Gheorghe Patrolea şi Mihaela Bîzu au primit cîte 2 ani de închisoare, iar Ilie Bîzu 2,8 ani de detenţie. Firma deferită justiţiei, Carpentry, a primit o amendă penală de 18.000 de lei. Judecătorii au dispus ca inculpaţii să achite prejudiciul creat prin infracţiune.
„În baza art. 25 şi art. 397 C. proc. pen. coroborat cu art. 1357 C. civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) şi, în consecinţă, obligă inculpaţii Patrolea Irimia, Carpentry SRL şi Bîzu Ilie, în solidar, la plata sumei de 817.558,21 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă AFIR, precum şi la plata dobînzilor şi penalităţilor aferente, calculate în conformitate cu legislaţia fiscală; obligă inculpaţii Bîzu Mihaela, Patrolea Gheorghe şi Bîzu Ilie, în solidar, la plata sumei de 289.776,58 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă AFIR , precum şi la plata dobînzilor şi penalităţilor aferente, calculate în conformitate cu legislaţia fiscală.
În baza art. 274 alin. 1 şi 2 C. proc. pen. obligă fiecare inculpat la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, la prima instanţă. Definitivă“, conform instanţei de apel.
Conform DNA, Serviciul Teritorial Bacău, Irimia Patrolea şi Gheorghe Patrolea, primul fiind administratorul SC Carpentry Patrol, au fost inculpaţi pentru folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. În acelaşi dosar, Mihaela Bîzu, administrator al unei firme, a fost acuzată de aceeaşi faptă, iar Ilie Bîzu ar fi săvîrşit două infracţiuni de complicitate la infracţiunile menţionate.
„În cursul anului 2011, în contextul derulării unor proiecte finanţate din fonduri nerambursabile (privind achiziţii de maşini şi echipamente pentru atelier tîmplărie, mobilă şi activităţi meşteşugăreşti), inculpaţii Patrolea Irimia şi Bîzu Mihaela au depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) mai multe înscrisuri cu un conţinut nereal (facturi fiscale, ordine de plată şi extrase de cont, etc.) prin care s-a urmărit crearea unei aparenţe de legalitate a acelor documente folosite în vederea obţinerii de fonduri din bugetul Uniunii Europene“, conform unui comunicat al DNA.
Anchetatorii au mai arătat că o parte din aceste înscrisuri au fost puse la dispoziţia celor doi de către inculpaţii Bîzu Ilie şi Patrolea Gheorghe.
„Aceste demersuri au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene în cuantum de 1.107.325 lei, suma cu care Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) s-a constituit parte civilă în cauză“, se mai arăta în comunicat.
FOTO: generica
-
Actualitate2 săptămâni,Lider PNL Neamţ: „Este datoria noastră, pentru că noi am generat această criză bugetară, să îndreptăm lucrurile”
-
Actualitate2 săptămâni,Leonard Bibirig – cel mai votat membru al CA al Federației Române de Handbal
-
Actualitate2 săptămâni,Prefectul de Neamţ a demisionat. Ce mesaj a avut pentru jurnaliştii din Neamţ
-
Actualitate2 săptămâni,Un fost preşedinte al FC Ceahlăul a plecat la ceruri. „Am trăit momente frumoase lângă echipă”
-
Actualitate2 săptămâni,Previziunile „proorocului” Harpa: Şerban tot ministru, Bourceanu tot prefect
-
Actualitate2 săptămâni,Ray’s Dance, campioni naționali la street dance după un parcurs spectaculos
-
Actualitateo săptămână,Ceahlăul – misiune imposibilă la Târgu Mureş
-
Actualitateo săptămână,Ceahlăul – înfrângere previzibilă
