Contactează-ne

Actualitate

ULTIMA ORĂ – Concluzia discuţiei de la CJ: „Veste nu tocmai bună pentru viitorul ACSM Ceahlăul”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Discuţia purtată miercuri, 21 ianuarie, între reprezentanţi ai CSM Ceahlăul şi ai Consiliului Judeţean Neamţ nu aduce veştile bune aşteptate de suporterii echipei galben-negre.

Conform unui comunicat de presă emis de oficialii CSM, concluzia a fost că nu există nicio posibilitate de finanțare, asociere sau altă formă de sprijin pentru club, având în vedere că asociaţia sportivă se află în procedură de insolvență.

Însă aceştia precizează că au existat nenumărate întâlniri și înainte de intrarea clubului în insolvență şi nici atunci nu au fost identificate soluţii de finanţare.

Într-o logică şi cronologie fireşti, dacă s-ar fi găsit atunci soluţii, cel mai probabil nu s-ar fi ajuns la insolvenţă, însă toate acestea sunt deja istorie. Iar viitorul nu arată deloc bine pentru Ceahlăul

„În urma discuției de astăzi cu reprezentanții Consiliului Județean, la care a participat și domnul președinte Harpa, ni s-a comunicat faptul că nu există nicio posibilitate de finanțare, asociere sau altă formă de sprijin pentru club, având în vedere că ACSM Ceahlăul se află în procedură de insolvență.

Dorim să precizăm că au existat nenumărate întâlniri și înainte de intrarea clubului în insolvență, însă, din păcate, nici atunci nu s-au identificat soluții concrete care să ducă la sprijinirea clubului.

Nu sunt soluţii nici pentru copii sau juniori

De asemenea, președintele nostru, Angelo Alistar, a sugerat posibilitatea finanțării măcar a Centrului de Copii și Juniori, însă, din păcate, răspunsul a fost tot negativ. Motivația a fost aceea că ACSM Ceahlăul este o singură entitate juridică, nefiind împărțită în seniori și juniori.
O soluție propusă de reprezentanții CJ a fost ca Centrul de Copii și Juniori să funcționeze pe un alt ONG, însă această variantă nu este posibilă, deoarece ACSM Ceahlăul nu ar mai îndeplini condițiile minime necesare pentru participarea în Liga a II-a.
Chiar dacă toată lumea și-a exprimat buna-voință și dorința de a sprijini clubul, realitatea este că în acest moment nu există soluții viabile, iar situația ne îndreaptă, din păcate, către o veste nu tocmai bună pentru viitorul ACSM Ceahlăul.
Vom reveni cu informații oficiale imediat ce vor apărea noutăți.
Vă mulțumim tuturor pentru susținere și pentru că rămâneți alături de ACSM Ceahlăul”, au transmis reprezentanţii clubului de fotbal.
Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending