CONAC REFUZAT

• Conacul Krupenscki, de la Podoleni, o fãrîmã de occident interbelic, a ajuns o ruinã • clãdirea are o vechime de circa 300 de ani • descendentii fostilor proprietar nu vor conacul din motive financiare • unul dintre ei, Georgeta Krupenski Schmitt, cãsãtoritã în Germania, s-a arãtat interesatã de preluarea conacului, dar a renuntat din cauza sumelor fabuloase ce trebuie investite pentru reabilitare si din cauza legislatiei greoaie •

Cîteva zeci de clãdiri din judetul Neamt – care prin vechime si valoare au fost incluse în patrimoniul cultural national – au apartinut unor familii cu renume pe meleagurile noastre, boieri ori oameni înstãriti, proprietari pe zeci si sute de hectare de teren. O parte din aceste conace au fost revendicate de cãtre mostenitorii proprietarilor. În unele functioneazã scoli, primãrii, ori dispensare. Însã, existã si cazuri în care mostenitorii vechilor proprietari au renuntat la acestea pentru cã, aflate într-o foarte avansatã stare de degradare, ar avea nevoie de fonduri uriase pentru reabilitarea lor, iar ei nu dispun de atît de multi bani. Costurile pentru refacerea fostelor conace sînt cu atît mai ridicate cu cît, fiind vorba despre clãdiri de patrimoniu, este necesarã obtinerea a nenumãrate avize si apelarea la firme specializate, agreate de cãtre Ministerul Culturii si Cultelor. Ceea ce înseamnã substantiale cheltuieli suplimentare.

Descendenti de vitã nobilã Aceasta este si situatia vechiului conac boieresc din comuna Podoleni, clãdire cu o vechime de circa 300 de ani, proprietate a familiei de mosieri Krupenschi. Bãtrînii cunosc multe lucruri despre aceastã familie si despre descendentii sãi, unii dintre ei foarte apropiati de comunitatea de aici. Ei au povestit copiilor si nepotilor multe lucruri despre seratele de binefacere, organizate de cãtre stãpînii conacului, în folosul copiilor necãjiti, ori a fetelor fãrã zestre. O prezentare succintã a arborelui genealogic ne-a fost fãcutã de cãtre unul dintre fiii comunei, primarul Decebal Radu Albu. Primul proprietar al conacului, construit în jurul anului 1700, a fost un anume Centa, acesta vînzîndu-l familiei Prãjescu. Iancu Prãjescu a fost cel care a înfiintat, în comunã, scoala de fete si cea pentru bãieti. Acesta a avut o fiicã – Maria Pulcheria Prãjescu – care a fost cãsãtoritã de douã ori. Cu primul sot – un anume Doiciu, care a decedat – a avut o singurã fiicã, Serica, aceasta cãsãtorindu-se cu un descendent al familiei Sturdza. Cel de al doilea sot al Mariei Pulcheria a fost avocatul Nicolae Krupenschi, descendent al unei familii poloneze de vitã nobilã, stabilitã pe pãmînt românesc în jurul anului 1400. Cu acesta a avut o fiicã – Lidia, care s-a cãsãtorit cu colonelul Boteanu, si un fiu – Gheorghe Krupenschi, care a rãmas necãsãtorit. Lidia Boteanu, fiica familiei Maria Pulcheria si Nicolae Krupenschi, este mama Monicãi Coandã, profesoarã de limba francezã, cu domiciliul în Bacãu.

Cui îi pasã? Începînd din anul 1949, pînã prin 1953, în vechiul conac a functionat scoala de 7 clase a localitãtii, dupã care a servit drept sediu al SMA Podoleni. Din anul 1978, conacul a fost preluat de cãtre Primãrie, încãperile acestuia fiind ocupate de cãtre dispensar, casa de nasteri, cabinetul stomatologic si bibliotecã. Rînd pe rînd, institutiile medicale au fost mutate, astfel cã, în 2000, singura rãmasã aici era biblioteca. Ulterior, si aceasta a primit un alt sediu. Încãperile conacului au fost închiriate mai multor firme care, sub presiunea economiei de piatã, au dat faliment, ori si-au gãsit alte spatii. Anul trecut, o încãpere a servit elevilor Scolii de Arte si Meserii. Nu doar timpul, ci si neglijenta, ori, mai bine spus, nepãsarea au transformat aceastã clãdire de patrimoniu de mare valoare într-un imobil care aratã ca o casã fãrã stãpîni. Cei gãzduiti la conac, înainte de 1989, si-au permis sã facã tot felul de modificãri – fiind vorba despre o proprietate care apartinuse dusmanilor de clasã, valoarea sa nu putea însemna mult. Cît despre ultimii 15 ani, reprezentantii firmelor care au functionat, temporar, aici au aplicat principiul „dupã mine, potopul“. Nu numai cã nu au fãcut amenajãri, dar au contribuit din plin la deteriorarea peretilor. Cum nimeni nu s-a chinuit sã repare acoperisul si sã refacã sistemul de scurgere a apelor pluviale, apa a pãtruns nestingheritã în interior, „mîncînd“ din ziduri, plansee si podele. Chiar la intrare în conac, prima imagine este cea a unei spãrturi extinse, în tavan. Urcînd cele douã rînduri de trepte, ajungi într-un hol larg – nicidecum la dimensiunile initiale, pentru cã, ulterior, a fost ciuntit, din compartimentare rezultînd cîteva încãperi folosite de unitãtile medicale care au functionat aici, mai bine de 20 de ani. Peretii încãperilor sînt gãuriti si afectati de igrasie, iar parchetul este putred. Conacul a fost situat în mijlocul unui parc dendrologic din care, însã, nu a mai rãmas nimic. În imediata apropiere, se mai aflã, încã, un teren de tenis. Din zidurile împrejmuitoare, construite din piatrã, nu a mai rãmas aproape nimic. „În curtea conacului erau fîntîni arteziene, chioscuri pentru odihnã. Acest conac a fost un colt de occident, în perioada interbelicã. Dispunea de apã curentã si de electricitate. Într-o aripã a sa era o serã, probabil pentru doamnele care se întruneau aici. Se organizau serate, pomul de Crãciun – prilej cu care se strîngeau fonduri pentru necãjiti. Sînt lucruri pe care le-am aflat de la bunica si de la mama. Din pãcate, a fost lãsat în paginã. Zidurile împrejmuitoare au fost distruse, pentru cã au fost furate pietrele. La fel s-a întîmplat si cu tabla de pe acoperisul conacului – vîntul a dizlocat-o, iar localnicii i-au desãvîrsit «opera». Cînd am preluat frîiele Primãriei, am gãsit acest conac într-o stare deplorabilã. Tot ce am putut face a fost sã îl acopãr si sã lãrgesc partea de scurgere a apei pluviale, ca sã nu mai pãtrundã în interior. De asemenea, am zidit o usã, ca sã fiu sigur cã nu se comunicã, nestingherit, cu exteriorul. Putea fi folosit ca adãpost de cãtre anumite persoane. Am vrut ca, dacã nu am bani pentru reabilitarea clãdirii, mãcar sã nu o predau urmãtorului primar, în 2008, în stare mai rea ca acum“, ne-a declarat Decebal Radu Albu, primarul comunei Podoleni.

Reparatii morale tardive Conacul a fost revendicat de singurul descendent direct al familiei Krupenschi, Monica Coandã. Aceasta a primit, în anul 1997 – prin Legea 112/ 1995 – în schimbul conacului (cu 1,15 ha teren), circa 250 milioane de lei. Cum legislatia s-a modificat, aceasta ar fi putut sã îsi recapete proprietatea, chiar dacã a beneficiat de despãgubiri bãnesti, dar numai dacã putea returna suma primitã, la nivel actualizat. Ceea ce ar fi însemnat minim 1 miliard de lei. Bani pe care Monica Coandã a declarat cã nu îi are. În toamna anului trecut, a apãrut un alt reprezentant al familiei, de pe linia avocatului Nicolae Krupenschi: Georgeta Krupenski Schmitt, cetãtean german, cãsãtoritã cu un renumit arhitect. „Am avut o discutie cu aceasta si a rãmas foarte încîntatã dupã vizitarea conacului. I-a plãcut si podul acestuia, pretabil la mansardare. Sotul sãu este arhitect si proiecteazã clãdiri pentru Dubai. Deci, vã dati seama cã este vorba despre o familie cu dare de mînã. Mi-a spus cã ar putea înfiinta, în parteneriat cu persoane fizice, ori juridice, o fundatie cultural-turisticã, astfel încît sã poatã obtine gratuit conacul. Spunea cã ar urma sã vinã cu bani si sã transforme conacul într-un han destinat turistilor germani. Cazati aici, acestia ar fi putut vizita toate obiectivele turistice din judet. I-am dat inclusiv planurile clãdirii. Nu la foarte mult timp, ne-a spus cã a discutat cu sotul sãu si cã acesta considerã cã investitia este mult prea mare, iar legislatia româneascã este descurajantã. În consecintã, rãspunsul a fost negativ“, ne-a mai spus primarul Albu. Prin urmare, Primãria Podoleni se aflã în posesia unei proprietãti pe care nu o poate administra, din lipsã de fonduri. „Bugetul comunei Podoleni este de 14 miliarde de lei, din care doar 2 miliarde de lei reprezintã venituri proprii. Chiar sã folosesc tot bugetul si nu ar fi suficient pentru reabilitarea conacului“, a subliniat primarul de Podoleni.

Piatrã de moarã, la gîtul autoritãtilor Singura solutie ar rãmîne atragerea unui investitor dispus sã vinã cu o sumã substantialã. Un fost prefect al judetului i-a recomandat sefului executivului din Podoleni sã îl transforme în sediu de primãrie. „Ar fi extraordinar si am fi onorati. Dar de unde atît de multe fonduri?“, s-a întrebat retoric primarul Albu. Situatia conacului este cunoscutã si de cãtre conducerea Directiei pentru Culturã, Culte si Patrimoniu Cultural National (DCCPCN) Neamt, însã aceasta nu poate face nimic din aceleasi motive financiare. „I-am sugerat primarului sã îl dea cuiva în folosintã, pentru cã un lucru nefolosit se degradeazã. Fiecare Consiliu Local are un patrimoniu pe care trebuie sã îl administreze. Noi sîntem mai mult un fel de politie de patrimoniu, nu dispunem de suficiente fonduri. Nici nu am putea aloca bani, în conditiile în care, în judet, existã monumente cu mult mai valoroase, care au nevoie urgentã de reabilitare. Tendinta generalã este de descentralizare a responsabilitãtilor asupra patrimoniului. Asta înseamnã cã fiecare comunitate localã va trebui sã rãspundã de administrarea sa, din toate punctele de vedere, inclusiv penal. Existã posibilitatea de atragere a fondurilor de la Ministerul Culturii si Cultelor, prin programe. Sprijinul poate fi atras, dacã se face dovada cã si cel interesat este un partener credibil, ceea ce înseamnã cã este capabil sã vinã cu partea sa de contributie“, ne-a declarat Adrian Alui Gheorghe, directorul DCCPCN Neamt.