Comisarul care s-a sinucis fusese gratiat

• comisarului-sef Gheorghe Amironesei nu ar fi fãcut închisoare

Sinucidere de onoare. Asa s-ar putea sintetiza moartea comisarului-sef Gheorghe Amironesei. Acesta si-a pus capãt zilelor deoarece a fost condamnat la închisoare. Dar ce ati spune dacã ati afla cã pedeapsa invocatã a fost gratiatã? Deci, cã nu exista motiv? Cãci asa ceva s-a întîmplat în cazul comisarului. Nimeni nu l-ar fi dus dupã gratii. Dar pentru el nu a contat asa ceva. Faptul cã numele sãu a fost pomenit în fata cuvîntului „inchisoare“ a inclinat tragic balanta. Merita sã moarã? Este cineva vinovat? El, care a crezut probabil cã aceastã pedeapsã, chiar dacã a fost gratiatã, i-ar fi dezonorat definitiv cariera de politist? Procurorii care i-au fãcut un rechizitoriu în care îl acuzau de înselãciune pentru cã a fost timp de 13 zile proprietarul unei garsoniere? Judecãtorii care l-au condamnat? Rãspunsul este greu de dat. Pentru a întelege ce s-a întîmplat în cazul comisarului-sef, am refãcut cu ajutorul judecãtorilor militari si a avocatului traseul mortii lui Gheorghe Amironesei. În urmã cu aproape cinci ani, lui Gheorghe Amironesei sortii pareau sã îi surîdã. Pe 4 octombrie 1999 a fost numit comandant al Unitãtii de Jandarmi de la Bicaz, judetul Neamt, unde urma, potrivit regulamentului militar, sã ocupe o locuintã de serviciu. „O vreme a locuit într-un cãmin pentru elevi, deoarece Unitatea de Jandarmi, nou înfiintatã, nu dispunea de o locuintã de serviciu pentru comandant. Apoi s-a ivit oportunitatea de a sta cu chirie într-o garsonierã“, a dat detalii avocatul comisarului, Alfred Tapliuc. Potrivit rechizitoriului, oportunitatea a constat într-o garsonierã apartinînd firmei SC Azochim Piatra Neamt. Gheorghe Amironesei a fãcut o cerere prin care urma sã primeascã contravaloarea chiriei începînd cu anul 2000. Anchetatorii au descoperit apoi cã, pe 8 martie 2000, Gheorghe Amironesei a cumpãrat locuinta printr-un act întocmit la notar. Nu a apucat însã sã fie proprietarul casei decît 13 zile, pe 21 martie 2000 vînzînd-o cãtre sora administratorului blocului în care locuia. În actul de sesizare a fost consemnat faptul cã a continuat sã primeascã în continuare compensatia pentru chirie pînã in mai 2002.

Un „binevoitor“ a fãcut sesizare la Parchet La acea datã, în urma unui control de audit la unitate, sapte jandarmi au primit mustrãri scrise pentru neglijentã în actualizarea vizelor de resedintã. Alti doi, un cãpitan si, pe atunci, maiorul Gheorghe Amironesei au fost trimisi sã rãspundã pentru nereguli legate de compensatiile pentru chirie în fata Consiliului de Judecatã al Comandamentului Judetean de Jandarmi. Pe 1 iunie 2002, pentru cã nu a raportat faptul cã a cumpãrat garsoniera, chiar dacã a vîndut-o între timp, Amironesei a fost destituit din functia de comandant, fiind transferat la IPJ Iasi. Departe de a fi uitatã, povestea garsonierei a iesit din nou la suprafatã doi ani mai tîrziu. În iulie 2004, un coleg „binevoitor“ al fostului jandarm a fãcut o sesizare la Parchet. De aici a pornit ancheta care avea sã distrugã pentru totdeauna linistea familiei Amironesei. Procurorii l-au trimis în judecatã pentru infractiunea de înselãciune în formã continuã, chiar dacã Amironesei a plãtit banii imputati, adicã 55 milioane de lei, dosarul fiind preluat de magistratii Tribunalului Militar Iasi.

Cînd a fost condamnat n-a mai auzit cuvîntul gratiere? Ziua de joi s-a dovedit pentru Gheorghe Amironesei a fi una neagrã de la bun început. Cu putin înainte de orele prînzului, comisarul-sef s-a prezentat la Tribunalul Militar pentru a primi sentinta ce urma a fi cititã în sedintã publicã. „Condamnat la un an si douã luni de închisoare pentru infractiunea de înselãciune în formã continuatã“, acestea au fost cuvintele care au rãsunat ca un tunet în mintea politistului. Nimeni nu poate preciza cu certitudine în ce masurã Amironesei a ascultat urmãtoarele cuvinte rostite de judecãtor, care ar fi putut sã îi dea speranta de a lupta în continuare pentru a-si dovedi nevinovatia. „În baza Legii 543/2002 se constatã gratiatã pedeapsa. Cu apel în termen de 10 zile“, sînt cuvintele care par sã se fi risipit ca un fum înainte ca politistul sã le prinda întelesul. „Mi-e greu sã cred cã nu a înteles, fiind un om cu studii superioare, nu avea cum sã-i scape sensul cuvîntului gratiere. Din cîte stiu, singura reactie a fost sã îl intrebe pe judecãtor dacã va mai ramîne sau nu în Politie. Tot el si-a dat rãspunsul: «nu cred cã mã vor mai tine». Discutia nu avea cum sã dureze mai mult; de altminteri, procedura nu permite ca judecatorul sã se pronunte mai departe de sentintã“, a încercat o explicatie purtãtorul de cuvînt al Tribunalului Militar, judecãtorul Cãtãlin Chiritã. Dupã ce a scris cu mîna lui o cerere de apel, Gheorghe Amironesei a plecat precipitat de la Tribunal, fãrã ca mãcar sã se mai întîlneascã cu apãrãtorul sãu, avocatul Alfred Tapliuc. „Am fost acolo la 12 si un minut. Nu înteleg de ce s-a grãbit judecãtorul, de ce nu a asteptat ca si eu sã fiu prezent la citirea sentintei. Nu i-a explicat nimeni cã nu e vorba de o sentintã definitivã, cã mai avea cãi de atac. Bãnuiesc cã datoritã stresului nici nu si-a dat seama cã a fost gratiat“, si-a amintit Alfred Tapliuc, încã afectat de faptul ca nu si-a întîlnit clientul în ziua fatalã.

„Cînd i-au luat interogatoriul plîngea“ În contextul în care înselãciunea se pedepseste conform codului penal cu pedepse de la 6 luni pîna la 12 ani, un „tepuitor“ versat ar fi primit aceastã sentintã fãrã sã clipeascã. Mai mult, gratierea ar fi venit ca un motiv de sãrbãtoare. Pentru Gheorghe Amironesei însã, un politist pentru care, la vîrsta de 50 de ani, se prefigura o carierã de succes, viata a pãrut sã se opreascã aici. „Mã întreba tot timpul ce se va întîmpla în cazul în care va fi condamnat. Stia cã asta i-ar fi terminat cariera. De multe ori vorbeam cu el si nici nu mã asculta, se gîndea la ce va face în continuare. Cînd i-au luat interogatoriul plîngea“, a povestit Alfred Tapliuc. Faptul cã o sentintã judecãtoreascã îl poate determina pe un om sã îsi curme viata i-a afectat chiar si pe judecãtorii Tribunalului Militar. „Poate as fi înteles gestul, dacã era vorba de o sentintã definitivã si irevocabilã. Viata sa de militar era poate terminatã, însã avea înainte viata sa ca om“, s-a arãtat descumpãnit judecãtorul Cãtãlin Chiritã, purtãtorul de cuvînt. Pe de altã parte, apãrãtorul sãu este de pãrere ca Gheorghe Amironesei nu ar fi meritat niciodatã tratamentul la care a fost supus de cãtre anchetatori. „Am 37 de ani de avocaturã, am vãzut multe si mã pricep la oameni. Omul acesta chiar nu merita sã moarã“, a conchis Alfred Tapliuc.

„Cu asta au vrut procurorii sã dea un exemplu de infractor?“ Oare moartea sa ar fi putut fi evitatã? Este o intrebare care îi va tulbura multã vreme pe cei care au cunoscut îndeaproape acest dosar. „Nici nu ar fi trebuit sã ajungã la Parchet. Era vorba de onoarea unui militar, trebuia sã se rezolve la nivel de unitate. Ceilalti jandarmi gasiti atunci cu nereguli nu au pãtit nimic. Gheorghe Amironesei a fost cu sigurantã sãpat de cãtre cineva“, este de pãrere Alfred Tapliuc. Dat fiind finalul tragic, este imposibil sã nu ne gîndim cã procurorii anchetatori au dat dovadã de exces de zel. Mai ales cînd au fost atîtea cazuri de infractori care au fost „spalati de pãcate“, prin celebrul articol 18 indice 1- fapta existã, dar nu prezintã pericol. „În experienta mea am vãzut sute de dosare îngropate la Parchet. Cu asta au vrut ei sã dea exemplu de infractor? Bineînteles cã se putea evita trimiterea în judecatã“, a comentat în continuare avocatul. Potrivit acestuia, Gheorghe Amironesei ar fi avut toate sansele sã se bucure de o achitare. „Gheorghe Amironesei a fost un infractor de 13 zile. Am sustinut în concluzii cã se impune achitarea, dat fiind cã nu a avut intentia de a-si însusi acei bani. Drept dovada a si dat inapoi prejudiciul de 55 de milioane în faza anchetei administrative. În plus, au fost si martori care au arãtat cã a raportat tranzactia imobiliarã, dar cã raportul sãu nu a ajuns la superiori. Iar garsoniera a cumparat-o pentru a ajuta pe sora administratorului blocului unde locuia, care nu putea sã o achizitioneze în numele sãu. A fost proprietar doar pe hîrtie, fãrã a lua vreun ban în mînã“, a subliniat Alfred Tapliuc, convins de nevinovatia clientului sau.

Comparatii cu alte cazuri Nevinovat sau nu, cert este cã acest om a plãtit cu viata. În conditiile în care alti militari sau politisti care au gresit mult mai grav, cel putin din punct de vedere moral, au scãpat aproape fãrã patã. Sã ne aducem aminte de fostul general Viorel Cheptine. Condamnat la doi ani de închisoare pentru ca si-a folosit militarii la constructia unei vile la Tarcãu, el are sansa sã se bucure de pensie în vila pe care o are în Copou. Sã nu uitãm de comisarul Ioan Josanu, fostul sef al Politiei din Tîrgu Frumos, care printr-o tranzactie care i-ar putea fi imputatã mai degrabã moral decît penal, a pus mîna pe un apartament de lux, în centrul orasului, la pret de nimic si pe care apoi l-a vîndut. În urma tranzactiei si-a luat pamînt în Bucium, a început constructia unei vile si lucreazã în cadrul IPJ. Se poate pune vreun semn de egalitate între cele trei cazuri? A fost mai vinovat Amironesei sau a avut, în plus, mai multã onoare?