Arhivă 2005-2017
Comemorare a eroilor, la Bîra
Rudele eroilor cãzuti în primul si al doilea rãzboi mondial, alãturi de fiii satului Boghicea, oficialitãti si localnici, vor asista, sîmbãtã, 19 august, la comemorarea celor care si-au dat viata pentru pãmîntul strãmosesc. Slujba de sfintire a plãcilor cu numele martirilor va fi sustinutã de un sobor de preoti, în fata Monumentului Eroilor situat în curtea bisericii ortodoxe din Boghicea. „Comemorarea celor peste 70 de eroi cãzuti în luptele pentru apãrarea teritoriilor românesti va însemna un bun prilej pentru putinele rude ale acestora, care mai sînt în viatã, de a le aduce un omagiu. Acest eveniment important din viata comunitãtii va fi sãrbãtorit crestineste, dupã cum este obiceiul. În primul rînd, vor fi elogiati eroii care au luptat în Rãzboiul de Întregire a Neamului si apoi si cei din cel de-al doilea Rãzboi Mondial. Aceste evenimente din viata comunitãtii sînt si în atentia Consiliului Judetean Neamt. Zilele trecute, la Primãria Boghicea am primit o adresã în care se cere ca eroii din zonã cãzuti în Primul Rãzboi Mondial sã fie comemorati în perioada 14-25 august. Conducerea administratiei publice locale Boghicea a gãsit ca datã 19 august, în zi de sîmbãtã, cînd toti gospodarii comunei pot lãsa pentru cîteva ore treburile, pentru a asista la slujba pentru cei care au cãzut în rãzboi, pentru ca aceste localitãti si pãmîntul natal sã fie libere“, a declarat Viorel Gavril, primarul localitãtii Boghicea. Acesta a mai spus cã, totodatã, vor fi depuse coroane de flori la mormîntul celor 70 de eroi. Elevii scolilor vor prezenta un miniprogram literar-artistic. „Copiii din sat vor sustine un spectacol care va avea ca temã lupta ostasilor români în rãzboaiele duse pe teritoriul tãrii noastre. De asemenea, reprezentantii administratiei si gospodarii din sat vor împãrti pomeni pentru sufletele eroilor cãzuti în luptã“, a încheiat primarul Viorel Gavril.
-
Actualitateo zi,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
”Lebăda neagră” Călin Georgescu își adjudecă județul Neamț
-
Actualitateo săptămână,
Cine a câștigat alegerile prezidențiale la Roman
-
Actualitateo săptămână,
Proiect european în valoare de 1,5 milioane de euro
-
Prima paginăo săptămână,
Îngrijorări majore în sistemul de Sănătate
-
Prima paginăo săptămână,
Cultura Cucuteni, cea mai importantă civilizaţie preistorică europeană. Simpozion internațional la Piatra-Neamț
-
Actualitate2 săptămâni,
Alegeri prezidențiale 2024: Ghid complet pentru votanți
-
Prima paginăo săptămână,
Elena Lasconi pare să-i fi spulberat visurile prezidențiale ale lui Mircea Ciolacu