Colosul cu picioare de lut

În toate limbile, expresia „colos cu picioare de lut” este un simbol al lucrurilor foarte mari şi puternice în exterior, dar în esenţă – slabe. Asemănarea cu Rusia nu este deloc întîmplătoare. Putin ar fi ocupat Kievul dacă un mic bulgăre nu ar fi căzut şi se rostogoleşte încă.

Putin şi-a mutat armata în estul şi în sudul Ucrainei. Nu este nici prea numeroasă, nici mai bine pregătită şi are aceeaşi tehnică militară învechită. Dacă stăteau lucrurile altfel ar fi ocupat Kievul. Şi Ucraina în acelaşi ritm. Dar cu peste 10.000 de morţi din rîndul soldaţilor şi ofiţerilor cu cîteva zeci din rîndul generalilor cu o rezistenţă ucraineană neaşteptată şi bine finanţată a trebuit să sune retragerea spre estul şi sudul ţării agăţîmdu-se cu disperare de Doneţk şi Luhansk – cele două aşa-zise republici pe care oricum deja le stăpînea în bună parte. Şi de Crimeea, da! Crimeea cea ocupată de opt ani, dar care are nevoie acută de pămînt şi de apă.

De o legătură continentală directă şi de apa dulce a Niprului din Herson. Prin urmare, după modelul din Crimeea, un pseudoreferendum privind o posibilă apartenenţă la Rusia a regiunii Herson a fost deja pregătit. În acelaşi timp, oraşul-port Mariupol (Jdanov pînă în 1989) de la Marea Azov a fost aproape distrus, intenţiile lui Putin de a bloca accesul Ucrainei la Marea Azov dar şi la Marea Neagră prin acapararea unui coridor de legătură cu Transnistria fiind deja cunoscute. O construcţie strategică înspăimîntătoare, nu doar pentru o Ucraină lipsită total de ieşire la mare, ci şi pentru Republica Moldova prin Transnistria.

Ba chiar şi pentru Romania. Se anunţă, fără îndoială, zile mult mai sîngeroase, pe tot frontul estic, dar mai ales pe cel sudic. Putin are nevoie măcar de o victorie însemnată pentru a legitima susţinerea internă de masă – reală de altfel, dar manipulată şi intoxicată. De un avantaj de război are nevoie Putin şi pentru eventualele negocieri reale de pace. Tot mai multe voci din elita rusă consideră o mare greşeală invadarea Ucrainei, neostoitele tendinţe imperiale ruse atît de puternic clamate nu mai sunt dominante în societatea rusă. Ba chiar, în unele medii, se vorbeşte despre iminenţa şi necesitatea unui moment zero, inevitabil şi implacabil, confirmate deja de istoria lumii, cum ar fi cazul Germaniei hitleriste.

În momentul de faţă, economic vorbind,  printr-un efort comun şi unanim al UE şi al SUA Rusia este izolată dat fiind pericolul real de ameninţare a economiei globale. Evoluţiile ulterioare sunt însă greu dacă nu imposibil de anticipat.  Marea întindere pe două continente a Rusiei, bogăţia de resurse naturale, persuasiunea nucleară şi uriaşa piaţă de desfacere vor concura desigur cu interesele naţionale şi strategice ale statelor lumii.

Însă trebuie spus foarte clar: Putin a pierdut războiul, iar Ucraina a cîştigat chiar şi dacă va fi învinsă într-un oarecare final mai mult sau mai puţin îndepărtat.

Cum s-a ajuns aici?

Putin conduce Rusia de 22 de ani şi a ordonat cinci intervenţii militare majore pînă acum: Cecenia în 1999, Georgia în 2008, Ucraina în 2014, Siria în 2015 şi iarăşi Ucraina în 2022. Cu excepţia războiului în desfăşurare, succesul a fost deplin şi facil, Rusia fiind percepută ca un colos cu puteri uriaşe căruia nu i se poate opune o ţară mică cu capacităţi militare net inferioare. Declaraţiile de faţadă şi anemiile răspunsurilor internaţionale i-au permis micului ţar să întreţină frustrările imperialiste ale unei părţi din elita rusă, să cultive nostalgiile fostului URSS în marea masă rusă, iar sărăcia să o pună pe seama Occidentului decadent şi, mai nou, nazist care ameninţă stabilitatea Rusiei via Kiev. Ocuparea Crimeei a fost astfel perfect justificată printr-o operaţiune armată rapidă cu o împotrivire timidă a Ucrainei.

Tactica folosită a fost aceeaşi: ocupăm Crimeea şi ceva pe lîngă la care se poate renunţa în funcţie de situaţie. În 2014, acel ceva este dat de bazinul Donbas în care ruşii s-au instalat, potrivit obiceiului, în calitate de garant. Ceva mai consistent de această dată, răspunsul Europei s-a concretizat prin cele două acorduri de la Minsk în 2014 şi 2015 după criza (Euromaidan) care a urmat ocupării Crimeei. Trebuie precizat că acordurile nu au fost respectate niciodată în totalitate de nici una dintre părţi.

Dacă însă ucrainenii îşi apărau legitim teritoriul, Kremlinul folosea conflictul pentru a forţa mîna cancelariilor europene în pretenţiile de dominaţie a spaţiului ex-sovietic.

Ucrainenii, potrivit Moscovei, nu au nici un drept de opţiune, teritoriul lor este de fapt rusesc (este vorba despre Rusia kieveană de acum o mie de ani – deşi ucrainenii în acest context îşi pot căuta originile chiar în propria capitală, spre deosebire de ruşi şi de bieloruşi), dorinţa lor de integrare europeană nu trebuie luată în considerare, iar NATO să revină la poziţiile avute în 1997. Diplomaţia europeană eşuează total, iar în Rusia se aude din nou cîntecul cunoscut deja „Ucraina şi Crimeea, Belarus şi Moldova/Aceasta este patria mea!”. Poziţia Kremlinului este clară: Rusia este peste tot acolo unde se vorbeşte limba rusă.

Goliciunea ţarului

După luni întregi de intimidare prin masarea de trupe consistente la graniţa cu Ucraina, pe 24 februarie 2022, Putin ordonă atacul, repezindu-se spre Kiev şi probabil convins că va fi exact ca în Crimeea. Pînă şi uniformele de paradă au fost incluse în echipamentul ostăşesc pentru defilarea victorioasă de după ocuparea capitalei Ucrainei. Soldaţilor li s-a indus ideea că ucrainenii de rînd abia aşteaptă soldaţii eliberatori. Va rămîne în istorie imaginea celor doi soldaţi rămaşi cu tancul fără combustibil undeva pe drumul Kievului şi care au plecat pe jos pînă în prima localitate pentru a cere motorină. Aparent deloc timoraţi, ucrainenii, mai ales populaţia civilă înarmată, s-au apărat eroic timp de o săptămînă.

Este 1 martie 2022.„Nu pot să spun bună dimineaţa, sau bună după-amiaza sau bună seara. Pentru unii ucraineni această zi este ultima”, şi-a început preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, discursul în Parlamentul European adăugînd apoi: „Avem dorinţa de a ne vedea copiii în viaţă, cred că este una corectă. Luptăm pentru supravieţuire. Luptăm pentru a fi membri egali în Europa. UE va fi mai puternică cu Ucraina. Suntem exact la fel ca şi voi. Aşa că demonstraţi că sunteţi alături de noi. Dovediţi că sunteţi cu adevărat europeni şi atunci viaţa va învinge moartea. Şi lumina va învinge întunericul”. Acesta a fost momentul care a declanşat emoţia şi solidaritatea şi aici a fost locul imaginar în care a căzut bulgăraşul din preambulul acestui text antrenînd în rostogolirea-i rapidă o susţinere aproape fantastică, niciodată întîmplată, dacă e să ne raportăm doar la faptul că jumătate din rezervele de 640 de miliarde de dolari ale Băncii Centrale a Rusiei au fost îngheţate, iar tranzacţiile bancare internaţionale au fost limitate.

Că mari companii private cu investiţii însemnate şi cu marje de profit uriaşe pe piaţa rusească şi-au închis benevol afacerile este o altă dovadă că tirania a mers mult prea departe. Conturile europene ale oligarhiei ruse au fost blocate, iahturile din porturile Europei au fost confiscate, posibilităţile de deplasare au fost îngheţate. Şi nu sunt decît cîteva exemple ale căror efecte se văd deja în economia rusă, iar colapsul ei nu pare a fi departe.

Nu ar fi fost însă de ajuns fără ajutor militar, Ucraina neavînd cu ce lupta. Acelaşi bulgăre scăpat public de Volodimir Zelenski în Parlamentul European le aduce ucrainenilor din ce în ce mai mult tehnică militară modernă în general defensivă ca o condiţie sine qua non a rezistenţei. Fără aportul american şi european, mastodonţii din fier brut ai lui Putin, deşi învechiţi, ar fi zdrobit inima Ucrainei. S-a întîmplat însă invers: ucrainenii au lovit crucişătorul Moskva, nava-amiral a flotei ruseşti care apoi s-a scufundat în întuneric pe fundul Mării Negre. Astăzi, Kremlinul cere Statelor Unite să nu mai trimită arme în Ucraina.

Două luni de război! Goliciunea ţarului se vede tot mai bine, iar întrebarea ridicolă dacă nu cumva a jucat la cacealma cu Kievul s-ar putea pune. Slavă Ucrainei însă! Micul ţar a arestat sau a demis zeci de generali şi ofiţeri ai armatei şi ai serviciilor de spionaj. Un lucru este cert: deciziile războiului au fost luate în cercul lui restrîns de apropiaţi motivînd oligarhilor că nu a avut de ales. Să-şi fi supraapreciat tehnica militară şi resursa umană bazîndu-se doar pe spusele ministrului de război şi pe cele ale şefului de stat major?

Războiul continuă. Bulgărele nu pare nici el de oprit. În conturile Rusiei se adună toate pagubele Ucrainei dărîmate şi arse. În contul lui Putin se adună zilnic sutele de morţi şi dramele milioanelor de refugiaţi care nu îl vor uita niciodată. Ce poate cîştiga Putin? O populaţie ucraineană insurgentă şi mereu ostilă oricărei încercări ruseşti de a instala o conducere? Sau o Rusie în care ruşii-ruşi vor trebui să lupte pentru supravieţuire? O Rusie proscrisă şi în destrămare.

Sorin COZLAC