Actualitate
Coliziune între două autoturisme, trei victime
Trei persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 78 de ani, au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs, marţi, 26 ianuarie, în Topoliţa.
“Prin apel la 112, în jurul orei 15:14, am fost înștiințati despre producerea unui accident rutier produs în localitatea Topolița, comuna Grumăzești. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Neamț cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD (se întorceau de la misiunea de stingere de la Grumăzești) și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.
În urma accidentului rutier produs între două autoturisme au rezultat trei victime, neîncarcerate. Acestea s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție.
Două victime (o femeie de 50 de ani și un băiat de 17 ani) au fost preluate de echipajul de la SAJ, iar o victimă (un bărbat de 78 de ani) a fost preluat de echipajul SMURD, toate fiind transportate la CPU Târgu Neamț.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor de la cele două autoturisme”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.
-
Actualitate2 săptămâni,Consilier ameninţat să fie exclus din partid
-
Actualitate2 săptămâni,Primăriile vor putea plăti salariile cluburilor sportive private. Ce prevede inițiativa legislativă
-
Actualitate2 săptămâni,Futsal Ceahlăul – semifinalistă a Cupei României U19
-
Actualitate2 săptămâni,Postul Mare: coborârea minții în inimă prin pocăință
-
Actualitate2 săptămâni,Protest al suporterilor pietreni la Bistriţa. Ceahlăul a pierdut la două goluri
-
Actualitate7 zile,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politica6 zile,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Lovitură pentru pensionari. Anunțul ministrului Finanțelor despre situația pensiilor pe 2026
