Actualitate
Colegiul Național ”Roman-Vodă” își umple ”tolba” cu premii

■ pe măsură ce rezultatele ajung la Roman, ele sunt publicate pe pagina oficială de facebook a CNRV n miercuri, 5 aprilie, a avut loc festivitatea de premiere a elevilor participanți la concursul ”Excelsior” destinat copiilor din ciclul primar cu rezultae foarte bune la Limba și literatura română
Pe măsură ce se apropie finalul de an școlar, unitățile din Sistemul de Educație primesc, aproape zilnic, rezultatele participării lor la diverse concursuri, unde elevii îndrumați de cadrele didactice au obținut rezultate de excepție.
Proiectul județean ”Excelsior”, inițiat de Colegiul Național ,,Roman-Vodă” în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț s-a încheiat miercuri, 5 iunie, în cadrul unei festivități de premiere. La etapa județeană a concursului s-au calificat peste 200 de elevi din 50 de școli din județul Neamț. 135 de elevi împreună cu profesorii îndrumători au fost premiați pentru rezultatele deosebite, de către reprezentanta Inspectoratului Școlar Județean Neamț.
La eveniment au participat Trupa de teatru Gong, soliștii Jean Constantin Motfolea și Maria Sofia Bercariu, percuționistul Daniel Blaj- Maftei și Grupul folk Z.O.R.I, formații care au încântat invitații cu talentul lor artistic.Directorul adjunct al CNRV, Cătălin Constantin Macovei a subliniat rezultatele deosebite ale elevilor îndrumați de cadre didactice la acțiunile extarcurriculare la care participă. ”Colegiul nostru promovează performanța la orice nivel și în orice domeniu. În data de 05.06.2024, chiar de Ziua Învățătorului, în sala de festivități a colegiului a avut loc festivitatea de premiere a micilor performeri, participnați la Concursului județean Excelsior 2024. Într-o organizare impecabilă a doamnelor învățătoare, a fost pus în valoare efortul și reușita celor mai buni elevi din județul Neamț la limba și literatura română. Felicităm elevii premiați, cadrele didactice care i-au îndrumat și vom continua să susținem echipa organizatoare a concursului pentru perpetuarea în timp a acestui demers didactic.”, a declarat profesorul Cătălin Constantin Macovei. ,,A fost o mare bucurie și onoare pentru noi să fim gazdele acestui eveniment, Concursul județean Excelsior fiind adresat elevilor din ciclul primar, din mediu rural și urban, celor pasionați de limba și literatura română. Manifestarea a reușit să adune cei mai talentați elevi din ciclul primar din județul Neamț. Fiecare elev, însoțit de profesorul îndrumător, a fost premiat în cadrul manifestării”, a declarat profesor Ramona Imbrea.Rezultate foarte bune au fost obținute și la Concursul Interdisciplinar de fizică, chimie și bilogie ZIRCON, organizat de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași și Societatea Profesorilor de Științe Iași,în zilele de 13 și 14 aprilie,,unde elevii CNRV au obținut rezultate meritorii la Secțiunea FIZICĂ: Premiul III a fost câștigat de Leonard Andrici, din clasa a IX-a B, prof. coordonator Cristian Nicușor Pop. Tot un premiu III a luat și Carmen Elena Neagu, clasa a IX-a A. O mențiune a luat și Bianca Mîrze, din clasa a X-a A. Ei au fost coordonați de profesorul Constantin Ostafe.Iată rezultatele transcrise în ordine alfabetică,
Premiul I – Drișcu Daniel Sebastian, clasa a VIII-a A
Premiul II – Giurgiu Iulian, Clasa a VIII-a B
Premiul II – Bălăiță Andrei Ștefan, clasa a XI-a A
Premiul III – Crețu Sebastian Ilie, clasa a XI-a A
Premiul III – Văduva Andreea Elena, clasa a XI-a A
Premiul III – Hriscu Alexandra, clasa a IX-a E
Premiul III – Duca Mario George, clasa a IX-a E
Premiul III – Moldoveanu Daria Elena, clasa a IX-a E
Premiul III – Mîrț Izabela Andreea, clasa a IX-a E
Premiul III – Dogaru Diana Maria, clasa a IX-a E
Premiul III – Achiriloaei Maria Anastasia, clasa a IX-a E
Premiul III – Dinga Alessia, clasa a IX-a E. Prof. coordonator este Cristina Mihaela Radu .
Au venit și rezultatele la Concursul Național PHI organizat de Facultatea de Fizică a Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în colaborare cu Centrul Regional pentru Tineri Capabili de Performanță și Inspectoratul Școlar Județean Iași, desfășurat în luna aprilie la Iași, unde romanvodiști au obținut următoarele rezultate:
Premiul III – Vernica Dragoș Andrei, clasa a VI-a A
Mențiune – Tudor Theodor Gabriel, clasa a VI-a A
Premiul II – Rusu Alexandru Nicușor, clasa a X-a E
Îndrumător, prof. Irimia Ana
Premiul II – Huțanu Paul Iustin, clasa a XI-a B
Îndrumător, prof. Ostafe Constantin
Premiul III – Chiriac Sonia, clasa a VII-a B
Premiul III – Marin Victor Marian, clasa a VII-a B
Mențiune – Voicu Călin Teodor, clasa a VII-a B
Mențiune – Argeșanu Nicholas Darin, clasa a IX-a B
Îndrumător, prof. Pop Nicușor Cristian
Premiul III – Giurgiu Iulian, clasa a VIII-a B
Îndrumător prof. Radu Cristina Manuela

-
Actualitate2 săptămâni,
Iarna din aprilie. Ce spune prognoza meteo pentru următoarele zile
-
Actualitate2 săptămâni,
Premieră la Piatra-Neamț: Târg de Florii
-
Actualitateo săptămână,
Dezinformarea electorală: cum să recunoaștem informațiile false și unde raportăm neregulile
-
Actualitateo săptămână,
Cea mai mare afacere de lux a anului: Cine a cheltuit 1,25 miliarde EURO pentru un imperiu al modei
-
Prima pagină2 săptămâni,
Greu, tare greu și cu ilfovenii de la Afumați. Ceahlăul a învins cu 2-1 FOTO
-
Actualitateo săptămână,
Accident grav pe DN15, în Dumbrava Roșie: Mamă și fiică, rănite după ce un șofer beat și fără permis a provocat un accident rutier
-
Prima pagină2 săptămâni,
Agenția Anti-Doping, ce a „căutat” la CSM Ceahlăul. Clubul este singurul din provincie care a solicitat o astfel de întâlnire FOTO
-
Actualitate2 săptămâni,
Surpriză maximă! La doar 13 ani, prins de polițiști într-o ipostază total nedorită