„Colectiv 2“ sau… „n“?!?

Scurt-circuit? Nici poveste, domnule ministru. Doar de treizeci

de ani, suntem pe scurt-circuit. Numai pe scurt-circuit. Modus vivendi. Asigurat şi întreţinut cu rară străşnicie de administraţie, politicieni şi conducători.

Nu, nici vorbă, circuitele în discuţie sunt lungi, nesfârşite. De analfabeţi, furi, impostori şi ticăloşi de drumul mare. Pe legi, pe valoare, pe cultură, educaţie, învăţământ şi aşa mai departe.

Sănătatea? Cum putea să rămână afară din rând? Fără spitale demne de vremea noastră, fără programe, temelii şi perspectivă, fără fabrici de medicamente şi de vaccinuri, fără cercetare şi susţinere materială şi strategică ; numai cu improvizaţii, tras pe sfoară, milionari de carton şi interlopi. Totul asezonat cu limbă de lemn, mai ceva ca pe vremea împuşcatului. Vreţi o mostră? Vă servesc mai multe: „România este cea mai bine pregătită ţară dintre statele europene pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică“. Cum adică? Cum s-a pregătit ţara noastră? Ajungând cea mai săracă membră a UE? Grăbindu-se să marcheze cel mai ridicat grad de corupţie sau cel mai scăzut nivel de trai? Silită să-şi vândă forţa de muncă la străini, mai pe nimic? „În următorii 10 ani, România va dispune de 3.000 de km de autostrăzi şi drumuri expres rapide şi de 2.500 de km de cale ferată modernă“ (un premier la întâlnirea cu mediul de afaceri de la Paris). Când n- am fost în stare, în 30 de ani, să unim două puncte de graniţă printr-o autostradă de Doamne ajută.

Dacă încă nu am dispărut ca naţie (nici prea departe nu suntem) este doar minune. Fiindcă scurt-circuitele au şi ele legile lor. Nu acţionează simultan decât rareori. Când, totuşi, se petrece aşa ceva, ce să mai facem ? Numărăm morţii, cerem anchete, întocmim dosare care nu vor duce nicăieri. Suntem ostaticii unor formulări capcană: „Faptele nu există“, „Lipsa probelor“, „… cu suspendare….“, „… cu prescriere…“ şi toată familia posibilă de sentinţe. Catastrofele cu nume de „Colectiv“ se înşiruiesc ca mărgelele pe aţă. Şi încă e de mirare că nu sunt mai frecvente. Cineva de sus ne apără!

Pentru catastrofa de la Piatra Neamţ, scurt-circuitele şi-au dat mâna, pornite de la o siringă automată, banală, alimentată dintr-o reţea suprasolicitată şi, de la sine înţeles, croită ca şi celelalte repere: autorizaţie de funcţionare, manageri (8 pe an), atmosferă suprasaturată de antiseptice, echipamente învechite, improvizaţii tehnice, oxigen, absenţa senzorilor şi a stingătoarelor automate de incendiu, supraaglomeraţie, pacienţi în stare precară, fără posibilităţi de mobilizare şi aşa mai departe.

Este suficient să priveşti o singură imagine de la locul nenorocirii ca să-ţi dai seama că nu a fost vorba de un incendiu, de un foc izbucnit într-un punct şi propagat din aproape în aproape. Nu, totul s-a produs instantaneu, într-o singură fracţiune de secundă, într-o explozie nimicitoare ca a oricărei bombe.

Să nu ne îmbătăm cu apă de ploaie. Asemenea bombe, cu sau fără ceas, există în orice sector deATI, sală de operaţie sau spaţii obişnuite de cazare.

În sâmbăta fatală de 14 noiembrie, la ceas de amiază, rosteam în biserică, oraţia funebră la căpătâiul unui prieten: „Traversăm o vreme apocaliptică. Trăim şi murim apăsaţi de povara unei plăsmuiri diavoleşti, a unui duşman perfid şi necunoscut, împotriva căruia nu avem nici o armă, căreia i-am dat un nume şi număr, dar care nu are asemănare în istoria omenirii. Poate, doar, cu Potopul lui Noe (…) Nici moartea nu mai e cum a fost, nici viaţa nu mai este în aşezările ei, aşa cum am ştiut-o şi am apucat-o (…) Renunţăm la tradiţii şi obiceiuri, ne rupem unii de alţii, ne ascundem în case, fiecare în bârlogul lui, fără să ştim dacă îmbrăţişarea filială, părintească sau întâmplătoare, nu ne aduce pieirea (…) Şi, mai mult şi mai mult, suntem învrăjbiţi, asmuţiţi unii împotriva celorlalţi, ca într-un Turn Babel fără ieşire“. Greşeam, dând totul pe seama pacostei COVID.

Sigur, ne vom întrece în mesaje de condoleanţe şi promisiuni de rezolvare a „tutulor“ problemelor medicinii noastre, vor curge valuri de acuze şi de scuze, vom mobiliza procurorii care au făcut lumină (?!?) în dosarul „Colectiv“, vom aprinde mii şi mii de lumânări şi candele la locul nenorocirii şi ne vom întoarce, de mâine, la campania electorală, în aşteptarea altor scurt-circuite. Dar vom merge mai departe, în aceleaşi condiţii de improvizaţii şi soluţii de moment, fără suflu, fără orizont, fără progrese. Va venu Uscăciunea Sa, CT Popescu şi ne va vorbi de satana.

Nu-l cunosc pe mai tânărul coleg, Cătălin Denciu, tată a doi copii, Dumnezeu să-l ocrotească ! Altă generaţie. Dar ca unul căruia nu-i este indiferent ce se petrece la poalele Pietricicăi, unde mi-am petrecut jumătate din viaţă, îmi ajunsese în auz, din vorbele unora sau altora, că este „Un tip de nota 10!“. Mă bucuram că spiţa din care se trage nu s-a stins şi că va duce mai departe bunele tradiţii ale medicinei nemţene, la care au ostenit, de-a lungul timpului, cu chemare pentru profesie şi dragoste de semeni, multe generaţii. Nu mă miră că a sărit să-şi salveze pacienţii şi s-a topit în salopeta care trebuia să-l apere de COVID.

Un alt medic ATI, Pavel Borş, a suferit arsuri limitate la mâini şi, posibil, să-şi fi pierdut un deget în explozie, iar o asistentă are, de asemenea, arsuri de gradul I.

Apropo, oare salopetele astea nu trebuie ignifugate? Contactul cu o flacără nu este o eventualitate rară pentru mediile în care se folosesc şi scăpare nu poate exista. S-a gândit cineva la pericolele la care se expun cei ce sunt nevoiţi să le folosească ?

Să nu-i uităm prea repede pe cei care şi-au pierdut viaţa, tocmai acolo unde trebuia ocrotită, şi nici pe cei cărora le-au sărit în ajutor. Să încercăm să ne desprindem din tirania scurt-circuitului aducător de moarte şi de suferinţe fără seamăn. Viaţa nu poate continua în scurt-circuite.