Actualitate
Codul galben a fost prelungit pînă sîmbătă
De precipitaţii avem parte şi în continuare, pînă cel puţin în week- end. Asta după ce specialiştii au decis prelungirea avertizării cod galben de ieri, 26 iulie, de la ora 23 şi pînă sîmbătă, la ora 21. E anunţată instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi importante de apă. „În Moldova, sudul şi estul Transilvaniei, local în Dobrogea şi Muntenia, precum şi în zonele de munte, vor fi intervale de timp cu instabilitate accentuată, care se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcari electrice, intensificări ale vîntului şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi pe arii restrînse 50-70 l/mp“, conform Administraţiei de Meteorologie. Aşa stînd lucrurile, putem spune că în toată această săptămînă, de duminică, 23 iulie şi pînă sîmbătă, judeţul a fost continuu sub cod galben, ceva nemîintîlnit în ultii ani. Rămîne de văzut dacă meteorologii nu vor lua decizia de a prelungi avertizarea şi pentru duminică, 29 iulie. De săptămîna viitoare va fi mai cald, dar nu scăpăm de instabilitate.
-
Actualitate7 ore,
MARSAT SA Roman
-
Prima pagină2 săptămâni,
„Ordonanța trenuleț” lovește cumplit și în Educație
-
Prima pagină2 săptămâni,
Monumentul arhitectonic incendiat de oamenii străzii va fi transformat în muzeu FOTO
-
Actualitate6 ore,
Ratis Serv – angajează
-
Actualitate2 săptămâni,
Anunț de vânzare
-
Actualitate2 săptămâni,
Cabinet Medical Veterinar angajează
-
Actualitate2 săptămâni,
Comuna Poienari
-
Prima pagină7 zile,
Escroci inventivi. Nouă metodă de înșelăciune virtuală: votul pentru o gimnastă