Actualitate
Cod galben de ploi şi de ninsori în zona montană
■ avertizarea este valabilă pe parcursul zilei de azi, 13 octombrie ■ şi vîntul va prinde putere ■ se depreciază şi regimul termic ■
Toamna aceasta a ţinut cu noi pînă acum, însă foarte aproape de jumătatea lui Brumărel, meteorologii au emis o avertizarea cod galben de vînt, ploi însemnate cantitativ şi ninsori în zona montană înaltă.
Atenţionarea este valabilă pe tot parcursul zilei de azi, 13 octombrie, în intervalul orar 09:00 – 21:00, în aproape toată ţara.
„În intervalul menţionat, vîntul va sufla tare la munte, cu rafale de peste 100-130 km/h, cu precădere în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Orientali. Temporar vor fi intensificări şi în restul ţării, cu viteze în general între 55-65 km/h, iar local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea şi Moldova de peste 70-80 km/h.
În cea mai mare parte a ţării temporar va ploua. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în regiunile sudice, estice şi centrale vor fi însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi pe arii restrînse 40-60 l/mp“, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Specialiştii anunţă că azi, vremea se va răci accentuat în vest, sud-vest şi local în centru, unde va deveni deosebit de rece pentru această dată, iar în zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitaţii mixte.
În cursul nopţii de marţi spre miercuri şi pe parcursul zilei de miercuri, vor mai fi intensificări ale vîntului în nord-vest şi la munte, precum şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, îndeosebi pe crestele Munţilor Apuseni şi ale Carpaţilor Orientali. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor, Administraţia Naţionala de Meteorologie va actualiza mesajele prin avertizări de vreme severa imediată.
Chiar dacă plouă astăzi, termic stăm încă bine şi maxima ajunge la 18 grade, în timp ce minima nocturnă se păstrează în jurul valorii de 13 grade. O răcire accentuată va fi miercuri, 14 octombrie, mai ales pe timpul nopţii. Pare că ploaia se opreşte, iar la amiază, în zona noastră, se vor înregistra doar vreo 14 grade.
Noaptea va fi cea mai rece din acest sezon şi dacă meteorologii au dreptate minima coboară la jumătate faţă de intervalul precedent şi se opreşte la numai 7 grade. Cu începere de joi, 15 octombrie, revine vremea frumoasă, va fi cer variabil cu soare şi o maximă în creştere pînă la 19 grade. Noaptea nu aduce nici un fel de schimbare şi din nou vor fi 7 grade. Vineri, 16 octombrie, va fi timp amestecat.
În prima parte a zilei va fi soare cu cer variabil, dar după amiază se întorc precipitaţiile. Termic va fi bine cu 19 grade ziua şi cam 12 grade peste noapte. Condiţiile meteo se strică, din nou, în week-end, cînd se reîntorc ploile şi se face frig. Sîmbătă, plouă cam toată ziua, la 12 grade ziua şi 8 grade peste noapte.
Şi mai rece va fi duminică, 18 octombrie, cînd pe fondul unui cer acoperit maxima nu mai trece de 8 grade, iar minima coboară dramatic la numai 4 grade.
-
Actualitate2 săptămâni,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Politicao săptămână,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
-
Actualitateo săptămână,Sunt aici Piatra-Neamț
-
Actualitateo săptămână,Aur și argint pentru Ray’s Dance la Campionatul Național al României!
-
Actualitate2 săptămâni,Tăierea indemnizațiilor – cruzimea oficializată
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – test dificil acasă
-
Actualitate2 săptămâni,Casă cuprinsă de foc la Borlești: proprietarul, transportat la spital cu arsuri
