Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Coca Bloos în „Ich bin Ofelia“ de Gertrud Fussenegger

Știre publicată în urmă cu

în data de

• Teatrul „Pi Buni“ al Fundatiei PiatrArt vã invitã la o nouã reprezentatie • luni, 19 iunie, va fi prezentat publicului pietrean o productie a Clubului Prometheus din Bucuresti: „Ich bin Ofelia“ de Gertrud Fussenegger •

Un spectacol socotit, „pi buni“, un adevãrat eveniment teatral. Luni, 19 iunie 2006, ora 20,00, la Club Q30, Teatrul „Pi Buni“ al Fundatiei PiatrArt va prezenta publicului pietrean o productie a Clubului Prometheus din Bucuresti: „Ich bin Ofelia“ de Gertrud Fussenegger, un recital dramatic cu Coca Bloos, cea care a obtinut, la Gala din primãvara anului 2004, Premiul UNITER pentru cea mai bunã actritã a anului 2003. Spectacolul realizat de regizorul Sorin Militaru beneficiazã de aportul scenografic al Alinei Herescu si de suportul muzical al lui Peter Sarosi. Pentru cei interesati de a fi pãrtasi la reformularea unui spectacol de exceptie sub boltile de piatrã ale underground-ului din strada Stefan cel Mare, facem precizarea cã rezervãrile pot fi fãcute la telefonul 0233-219666 sau prin sms la numãrul 0723-374807.

„Stãteam pe veceu si aveam obrajii rosii“

Nu vã speriati! Este o simplã replicã din contrarianta montare în care ati vãzut-o ultima datã la cea de a XIX-a editie a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamt, într-un spectacol al Teatrului „Odeon“ din Bucuresti, cu piesa „Genocid sau ficatul meu e fãrã rost“ de Werner Schwab, în regia aceluiasi Sorin Militaru. Era protagonistã într-o reprezentatie în care mai evoluau Rodica Mandache, Virginia Rogin, Liviu Timus, Gabriel Pintilei, Ana-Maria Moldovan si Paula Niculitã, si care a constituit, într-un fel, un act de curaj în confruntarea cu publicul provincial, insuficient eliberat de complexele unei morale însusite temeinic si, din pãcate, definitiv, dar care avea sã se dovedeascã, încã o datã, pregãtit temeinic în receptarea demersului teatral. „A adus în sfera literaturii abjectul, penibilul si monstruozitatea fãrã sã facã arta abjectã, penibilã si monstruoasã. A împãcat expresionismul german cu literatura. A scris asa cum noi nu avem curajul sã visãm“, spunea Dan Stoica, autorul traductiei îndrãznetului text, despre unul din cei mai curiosi tineri ai literaturii austriece, sfîrsit prematur din viatã, nu înainte de a fi încercat sã dezvãluie necuprinsurile rãului din fiinta umanã si sugerînd extirparea lui. Despre spectacolul prezentat publicului pietrean, notam atunci cã eugenia moralã propusã de Werner Schwab se bazeazã pe datele unui diagnostic nemilos, nedisimulat si eficient. Cãci si moartea este eficientã, nu? Limbaj aspru, dur, pe alocuri socant, cu inflexiuni din bagajul stilistic al teatrului absurd grefat pe trunchiul colturos al expresionismului german. Vehementã ostoitã în replici socante, oribilul transfigurat prin cursivitate dramaturgicã în simbol flasc. Eutanasia rãului, exorcizarea colectivã prin expiere, lectia nemiloasã de justitie întru asanare au efecte imediate. Este o solutie, chiar dacã pe undeva, eronat, o analizã scrupuloasã si tendentioasã ar putea gãsi motivatiile analitice ale eugeniei fasciste in nuce. Si, de fapt, prin vindecarea schilodului, mesajul este exact contrar: prin compasiune si prin eradicarea fermã a rãului, totul poate fi vindecat. Chiar si sufletul nostru.

Repere pietrene

Iar din sufletul nostru, vindecat sau nu, face parte si minunata actritã Coca Bloos, cea care, sã nu uitãm, a fost o bunã bucatã de vreme o slujitoare devotatã a scenei Teatrului Tineretului din Piatra Neamt, unde a întrupat, printre altele, roluri memorabile: Electra din „Mustele“ de Jean Paul Sartre, regia Laurentiu Ulici (1982), Directoarea liceului din „Zît, moarte, zît!“ de Saulius Saltenis, regia Irena Buciene – Lituania (1982), Tita din „Milionarul sãrac“ de Tudor Popescu (1984), Arkadina din „Pescãrusul“ de Cehov, regia Nicolae Scarlat (1984), Nana din R.U.R. de Karel Capek, regia Alexandru Darie (1985) sau Catte din „Piateta“ de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcãrete (1986).

„Îmbrãtisez fiecare pãrticicã din acest oras minunat“

Ca toti oamenii de valoare, e extrem de îndatoritoare si politicoasã. Apoi, remarci imediat cã popasul pietrean înseamnã mult mai mult decît oricare altul. Si nu întîmplãtor. În cele din urmã, dialogul devine, inevitabil, un elogiu pentru publicul local. Reporter: Stimatã doamnã Coca Bloss, cum vedeti dumneavoastrã reîntîlnirea cu publicul pietrean, dupã atît de multi ani? Coca Bloos: Orasul Piatra Neamt si publicul de aici, strãzile, muntele Pietricica, sã nu mai vorbesc de teatru, de trupa de aici, de spectacole, înseamnã foarte mult, înseamnã o parte din viata mea, înseamnã tineretea mea, înseamnã scoala pe care am avut-o si nu contenesc sã spun lucrul acesta, de fiecare datã cînd am ocazia sã o fac. Este ca o mare dragoste pe care o iei cu tine si o porti cu tine de-a lungul întregii vieti. Rep.: Si, dupã un periplu profesional prin Satu Mare si Brasov, sînteti la Bucuresti, la Teatrul Mic. Dincolo de bucuria pe care o încercãm prin faptul cã vã aflati acum, din nou, în mijlocul nostru, si dincolo de emotia reîntîlnirii cu oamenii si locurile acestea, spuneti-mi cum vã simtiti în acest rol dintr-o piesã putin neobisnuitã, cu un limbaj dur, aspru. C.B.: Limbajul, e adevãrat, poate pãrea licentios… Rep.: Eu nu am spus asta, chiar dacã dur poate fi interpretat ca un eufemism. C.B.: Da, dur, aspru… Este viata; nu numai de aici, ci si de aiurea. Habar nu am dacã trebuie sã luãm în seamã acest limbaj, ci cred cã este important ce transmite el. Werner Schwab, unul din cei mai importanti dramaturgi din spatiul germanic, s-a gîndit foarte mult, probabil, cînd a fãurit un limbaj cu asemenea caracteristici, cãutînd sã ajungã prin urît la frumos. Un destin, altminteri, teribil de nefericit, dispãrînd la o vîrstã… Nici nu stii care e vîrsta la care sã dispari… Îmi place foarte mult dramaturgia lui Schwab, rolul cred cã transmite acest mesaj: din cînd în cînd, trebuie sã facem curãtenie în jurul nostru, cu noi însine si cu tot ceea ce se întîmplã în jurul nostru. Rep.: Si cu toate patimile si lucrurile urîte care ne macinã, ne coplesesc. C.B.: Este foarte exact ceea ce spuneti. Rep.: Dumneavoastrã ati transmis, astãzi, acest mesaj si ati fãcut-o cu distinctia care vã caracterizeazã. C.B.: Publicul din Piatra Neamt, nu numai cã este foarte inteligent, este si un public format, cãruia nu trebuie sã i se explice un spectacol. L-am simtit si chiar dacã poate a fost putin contrariat de limbaj, sînt convinsã cã a înteles ceea ce trebuia. Am un mare respect pentru publicul din Piatra Neamt. Vã îmbrãtisez si îmbrãtisez fiecare pãrticicã din acest oras minunat.

Recunoasteri si aprecieri autorizate

Actorul Corneliu-Dan Borcia, initiatorul si sufletul noii forme de manifestare dramaticã de la Piatra Neamt, a fost, între 1982 si 1986, coleg de scenã cu actrita Coca Bloos: „Dupã ce a plecat de la Piatra Neamt, Coca Bloos a fãcut o carierã extraordinarã de actritã de teatru si de cinema. A avut sansa sã lucreze cu regizori foarte mari, de la Vlad Mugur la Purcãrete si de la Alexandru Darie la mai tinerii Vlad Masaci sau Sorin Militaru, care, de altfel, semneazã si regia acestui impresionant recital dramatic“. Într-un numãr din februarie 2004 al cotidianului national „România Liberã“, cunoscutul critic teatral Florica Ichim sublinia calitãtile recitalului actoricesc propus de Coca Bloos: „Coca Bloos este dintre actorii care, în timp, încet, încet, si-au dovedit talentul, si-au cîstigat locul în teatru si în film, desi, încã din începuturi de carierã, un regizor ca Vlad Mugur o pretuise. Ea este dintre actorii cu pumnii strînsi, nescutiti de lovituri în teatru si în afara lui, apãsati de neîncrederea în propriile posibilitãti. Regizori ca Lucian Pintilie sau Silviu Purcãrete, însã, au stiut ce poate da ecranului si scenei, ce poate face dintr-un personaj, chiar de plan secund, aceastã actritã minusculã, tenace si împãtimitã de profesiune. Au stiut cîte chipuri poate lua, cîte fiinte poate întrupa. Acum, un regizor din tînãra generatie, Sorin Militaru, i-a încredintat o Ofelie, nu cea shakespeareanã, ci un personaj dintr-o nuvelã, în care nefericita tînãrã ar fi adevãrata eroinã inspiratoare, ce apucã vîrste mature, uitatã în cotloane de palat unde domneste Hamlet ajuns rege. Ofelia aceasta nu se rãzboieste cu dramaturgul ce ne-a povestit inventiuni. Ea îl simte aproape. Pentru ea va fi «William» si jocul ei, pe firul povestii si al timpului, de-a adevãr si fictiune, îi dã dreptate lui William. Cu mintea femeii mature pe acesta îl va iubi, nu pe Hamletul adolescentei inconstiente. Pe mica scenã primitoare de la Clubul Prometeus, numele lui Gertrud Fusseneger (tradusã si adaptatã de Dan Stoica) capãtã viatã si vibratie, pentru cã interpreta ne poartã prin labirintul stãrilor sale, ne poartã cu delicatete, în vreme ce ea arde, se consumã ca, în final, înlãturînd însemnele jocului teatral, sã ne lase melancolici ca dupã povestile ce s-au terminat prea repede.“

Ei bine, dupã o asemenea recomandare, nu ne mai rãmîne decît sã vedem spectacolul; si pe cea care îl poartã pe umeri, asemenea unei cruci. Pentru noi, oamenii… FOTO: … astãzi, în „Ich bin Ofelia“ de Gertrud Fussenegger…

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending