Coaliţia „pro-europeană” vrea să schimbe „locatarul de lux” de la Cotroceni cu un „șomer de lux”

Pentru ca să împrăştii orice nedumerire în legătură cu titlul de mai sus, precizez de la bun început că eticheta de „locatar de lux” este destinată cetăţeanului Klaus Iohannis, fostul Preşedinte al României care s-a legat cu lanțuri de scaunul de la Cotroceni, după ce şi-a epuizat rolul de „turist de lux”.

În ce priveşte eticheta de „şomer de lux”, aceasta este destinată, fără echivoc, cetăţeanului Crin Antonescu, care din anul 2015 şi până în 2025 a trăit la Bruxelles pe spezele soţiei, iar acum vrea să se revanşeze, preluând el rolul capului de familie, urcându-se pe jilţul de la Cotroceni. Dacă timp de aproape zece ani, Crin Antonescu a tăiat frunze la câini pe la Bruxelles, după trecerea atâtor ani de lenevie profesională, i s-a cam atrofiat vizibil capabilitatea de a ţine pasul după toba istoriei. Aici a intervenit coaliţia „pro-europeană” PSD-PNL-UDMR – Minorităţi, care a decis să-l susţină pe Crin Antonesu de subsuori pentru a-l sălta pe jilţul Cotrocenilor.

În contextul bătăliei pentru cucerirea puterii în România nu putem ignora momentul 2014, când pentru funcţiile de preşedinte şi de premier al României şi-au lansat candidaturile doi tineri intelectuali, liberalul Crin Antonescu şi social-democratul Victor Ponta. Cei doi tineri politicieni, aceşti Castor şi Polux, reprezentanţi ai dragostei frăţeşti PNL-PSD, au fost lansaţi tot de către o coaliţie, numită Uniunea Social-Liberală (USL) înfiinţată  încă din 2011, ca reacţie la cel de al doilea mandat al regimului Băsescu.

Din infernul politic băsescian a apărut ca din spuma mării Klaus Iohannis, care a zădărnicit planul celor doi. Klaus Iohannis a preluat Preşedinţia României, fiind  susţinut  consistent pe Facebook. Victor Ponta a trebuit să se mulţumească cu funcţia de premier, Crin Antonescu s-a mutat la Bruxelles ca purtător de trenă, iar coaliţia  USL a fost dizolvată.

În 2025, coaliţia PSD-PNL s-a reactivat, ca reacţie la rezultatul alegerilor din 1 decembrie  2024, eutoetichetându-se ca fiind „pro-europeană”, anunţând că pentru stabilitatea României va susţine candidatura lui Crin Antonescu pentru funcţia de Preşedinte al României.

Duminică 2 februarie a.c. a avut loc la Bucureşti Congresul extraordinar al PSD, pentru a aproba cu „entuziasm” propunerea lui Marcel Ciolacu, ca liberalul Crin Antonescu să fie susţinut pentru a fi urcat în jilţul de la Cotroceni. Cei 5000 de congresmeni ai PSD au aprobat propunerea lui Ciolacu şi au plecat acasă, unde vor trebui să explice poporului PSD câteva lucruri.

În primul rând, de ce Marcel Ciolacu şi-a retras demisia anunţată public după afişarea celor mai slabe rezultate în alegeri obţinute de PSD vreodată?

În al doilea rând, de ce PSD, ca cel mai mare partid din România, nu are propriul candidat la preşedinţie?

În al treilea rând, şi nu ultimul, unde este forţa PSD-ului, de a ajuns să susţină candidatul altui partid?

În toată istoria modernă a României nu au existat alegeri prezidenţiale care să se desfăşoare ca acum într-o cascadă de anomalii, înregistrate ca premiere absolute.

În primul rând, aceste alegeri au fost cele mai întinse în timp, au început în  noiembrie 2024 şi se vor termina în mai 2025, în condiţiile în care Klaus Iohannis   nu-şi prelungeşte iar şederea la Cotroceni, pe motiv că nu are unde-şi pune capul jos, riscând să doarmă în gară.

În al doilea rând, alegerile începute în 24  noiembrie 2024, au fost anulate pe motiv că patul lui  Iohannis de la Cotroceni este mult prea lung pentru candidatul Călin Georgescu.

În cetăţile săsești de prin Ardeal, unde slănina este ţinută încă în comun, agăţată sus de grinzile podului cetăţii, fetele preferă ca alesul lor să fie înalt, pentru a ajunge la slănini. Prin aceste aşezări, fetele îşi selectează alesul după zicala: „Fie Iohann cât de prost, dar să ajungă măcar la slănină”.

Călin Georgescu nu are nici o şansă să ajungă cu cuţitul la slănina de sus, aşa că pentru a nu stârni coşmarul vreunei săsoaice, Curtea Constituţională a anulat alegerile.

În disperare de cauză, partidele coaliţiei „pro-europene”, au publicat anunţul „Căutăm un nou Iohannis pentru Cotroceni.” Criteriul de selecţie stabilit a fost patul lui Iohannis de la Cotroceni, trecut în inventar ca „Patul lui Procust”, cu rol de grilă.

Coaliţia „pro-europeană” a lansat ştirea democratică că orice doritor de funcţie ar putea fi evaluat, dar să nu-l depăşească în mărime pe Klaus Iohannis, fapt pentru care acesta este considerat de neînlocuit şi mai este ţinut în fereastră la Cotroceni şi acum, pentru a putea primi în continuare indemnizaţie, casă, masă şi bilete de zbor.

Printre ultimii pretendenţi înscriși la selecţie sunt Crin Antonescu şi Victor Ponta, care  şi-au reactivat pretenţiile, după zece ani de la ultima încercare.

Niciunul din cei doi nu riscă să fie scurtat dacă s-ar întinde în „Patul lui Procust” dar amândoi sunt suficient de destupaţi şi pot să ajungă la slănina atârnată de grindă.

La selecţia realizată de coaliţia „pro-europeană”, Victor Ponta a fost respins pe motiv că s-a cam turcit în ultima vreme şi nu le mai are cu slănina.

În schimb, Crin Antonescu a fost acceptat cvasi-unanim de întreaga Coaliţie „pro-europeană”, ca fiind considerat singurul factor de continuitate al actualei puteri, presupunându-se la evaluare că, raportat la Klaus Iohannis, Antonescu are suficient de multe puncte comune cub acesta, în ciuda unor diferenţe acceptabile.

Ceea ce îl apropie foarte mult pe Crin Antonescu  de Klaus Iohannis este faptul că amândoi par, la prima vedere, la fel de altruiști.

În 2014, Crin Antonescu, s-a dat deoparte, sau a fost dat deoparte, chestie de nuanţă, pentru a-i ceda lui Klaus Iohannis conducerea PNL, dar şi accesul la jilţul de la Cotroceni.

Acum, în plină campanie electorală, Klaus Iohannis, întoarce serviciul, impunând anularea alegerilor pe 6 decembrie 2024, pentru a permite accesul la Cotroceni doar a unui reprezentant al coaliţiei „pro-europene”, fie acesta şi Crin Antonescu. Chiar dacă la eşecul înregistrat de PNL în aceste alegeri o contribuţie notabilă a avut-o şi Crin Antonescu, care i-a criticat pe liberali cum i-au venit vorbele la gură.

Aflându-ne la momentul crucial al bilanţului, nu putem uita că timp de zece ani Klaus Iohannis a fost „turistul de lux” şi apoi „chiriaşul de lux” al României la Cotroceni, iar în aceeaşi perioadă Crin Antonescu nu a fost decât „şomerul de lux” al României. Rocada dintre cei doi nu va fi decât dovada peremptorie a continuităţii practicate între zidurile Cotroceniului.

În cei zece ani din viaţa noastră, atât Klaus Iohannis, cât şi Crin Antonescu, au luat lumină bruxelizată de la autointitulata şefă a UE, Ursula von der Leyen, amândoi călcând în aceeaşi viziune despre valorile democratice europene.

Crin Antonescu  s-a văzut nevoit să se întoarcă în România  după cei zece ani de Bruxelles, unde a învăţat, studiindu-l pe Manneken Pis, cum poţi să te piși împotriva vântului, fără a-ţi păta prea mult imaginea. A avut-o drept conducător de curs pe Ursula, preşedinta Comisiei Europene.

Venit în țară, Crin Antonescu şi-a depus odată cu candidatura la perședinția României, şi dosarul de pensionare. Cu ceva trebuie să se aleagă după atâta muncă.

Îmi amintesc anii 2009-2014, când Crin Antonescu, urca tinereşte scara valorii sărind câteva trepte odată. În 2009, acesta era preşedinte al PNL şi a intrat în Parlament ca senator. În 2012 a fost ales Președintele Senatului, iar în intervalul 10 iulie 2012 – 31 august 2012 a fost președintele interimar al României, înlocuindu-l la Cotroceni pe suspendatul Traian Băsescu.

Când Crin Antonescu lua cuvântul în Parlament, unde călca destul de rar, toate  băncile erau ocupate, discursurile acestuia, care electrizau asistența, defineau un orator fără egal în acele vremuri.

La recentul Congres PSD, din 2 februarie, luat de val, Marcel Ciolacu l-a gratulat pe Crin Antonescu cu titlul de „cel mai mare orator al României”, punându-i astfel în umbră pe Nicolae Iorga,  Nicolae Titulescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Take Ionescu, ș.a.

Până în 2014, discursul lui Antonescu avea flexibilitatea mlădiţelor tinere. Astăzi discursul lui Antonescu se remarcă prin rigiditatea şi fixaţia crengilor uscate, discursuri încărcate cu citate şi şabloane desprinse şi deprinse de prin directivele  Bruxelles-ului.

Discursul lui Victor Ponta este ceva mai nuanţat, pentru care a primit lumină  de la  Washington, dovedind astfel mai multă flexibilitate la adierile istoriei.

Ca şi în 2014, tandemul Crin Antonescu – Victor Ponta caută să ocupe polii politicii româneşti.

Numai că de atunci şi până astăzi „trecut-au anii”, vorba poetului, iar noi am pierdut  masiv din naivitatea acelor ani.

Dacă în 2014 cei doi ni se păreau doi simpatici şi înflăcăraţi paşoptişti, astăzi  nu au rămas decât umbre ale trecutului, „înşirând la vorbe goale”.