Actualitate
Clubul de franceză, 10 ani de excelență, la Biblioteca Județeană
Clubul de franceză, 10 ani de excelență vor fi marcați printr-un eveniment aniversar organizat de Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, miercuri, 18 martie 2026, la ora 17:00, în Sala Cupola.
Evenimentul festiv are loc sub auspiciile Zilei Internaționale a Francofoniei – sărbătorită anual pe 20 martie – va contura tema „Clubul de franceză, punte culturală între generații“ și este deschis publicului larg.
Programul manifestării va include un recital muzical, o retrospectivă în imagini a celor mai frumoase momente ale clubului, dialoguri culturale, precum și vernisajul unei expoziții de pictură dedicate acestei aniversări.
Recital artistic și expoziție de pictură
Recitalul artistic inspirat din repertoriul muzical francofon va fi susținut de elevii talentați ai Liceului de Arte „Victor Brauner“ Piatra-Neamț, îndrumați de profesorii Mihaela Pozderca, Olguța Toma, Narcisa Pavel, Luminița Macavei, Marius Coruga și acompaniați de profesorii corepetitori Daniel Rudichi și Andrei Gafton, sub coordonarea profesorilor Carmen Corlățeanu, director, și Constantin Hanganu, director adjunct.
Atmosfera festivă va fi întregită de vernisajul expoziției de compoziții picturale semnate Stela Grosu, membră a Clubului de franceză, ca o reflectare a deschiderii culturale cultivate în cadrul întâlnirilor clubului.
Participanții vor putea redescoperi atmosfera întâlnirilor de conversație, temele culturale abordate și spiritul de prietenie și colaborare care a unit, de-a lungul anilor, membri de vârste și profesii diferite, grație profesionalismului și entuziasmului prof. Elena David.
Un club de conversație dedicat culturii francofone
Clubul de franceză este un club de conversație în limba franceză, care se derulează săptămânal în cadrul Bibliotecii Județene din anul 2016, în colaborare cu prof. Elena David, coordonator de specialitate. Clubul se adresează persoanelor pasionate de limba și cultura franceză și francofonă, urmărind promovarea limbii franceze și a culturii francofone, prin teme de cultură generală.
„Biblioteca este, prin definiție, un loc al cunoașterii și al întâlnirilor dintre oameni și idei. Clubul de franceză este una dintre cele mai frumoase dovezi că bibliotecile pot fi spații vii, unde cultura se trăiește, se discută și se împărtășește. În acești zece ani de existență a Clubului de franceză, biblioteca noastră a avut privilegiul de a găzdui nu doar întâlniri culturale, ci și un adevărat dialog între oameni, generații și experiențe.
Îi mulțumim în mod special profesorului coordonator al clubului, doamna Elena David, pentru pasiunea, generozitatea și perseverența cu care a construit această comunitate. De asemenea, le mulțumim tuturor membrilor care, prin prezența și entuziasmul lor, au făcut ca acest club să devină o familie culturală. La aniversarea celor 10 ani, suntem recunoscători pentru tot ceea ce s-a construit și privim înainte, cu speranță, spre noi întâlniri care vor aduce împreună oameni, idei, perspective“, a apreciat prof. Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu“ Neamț.
-
Actualitate2 săptămâni,Alertă pe Facebook: cine este bărbatul care sperie copiii din Piatra-Neamț?
-
Politicao săptămână,Lungul drum al PSD-ului, de la mărire, la decădere
-
Actualitate2 săptămâni,Spitalul Judeţean – „Înainte şi după”: Punctul de acces
-
Actualitateo săptămână,Ray’s Dance câștigă două locuri 1 la Imperial Dance și domină competiția
-
Actualitateo săptămână,Transport public modificat de Paște 2026: zile fără curse și program special STPN
-
Actualitateo săptămână,Veşti bune pentru Ceahlăul. A fost confirmat planul de reorganizare
-
Actualitateo săptămână,Atac în centrul orașului: butaforiile distruse sub privirile „vigilente”, „hoardele barbare” cu vârste între 1 și 7 ani
-
Actualitateo săptămână,Liderul USR Neamţ respinge orice negociere cu PSD
